s-ar putea să iubim
deși s-ar putea să nu fie mai mult decît flacăra unui chibrit
încercînd să nu moară
în timp ce îl resuscităm
noi și vîntul
mereu dușmani
pînă devine atît de clar
iubim un fel de prostie o iluzie
o nălucă despre care nu știm nimic deși i-am dat nume
și chip
înțelegem că ar fi trebuit
să nu ne trezim din somnul nostru
intrauterin
să nu amăgim și pe alții
să nu ne amăgim pe noi
cu speranța întoarcerii
(a)casă nu mai există
prietenii o rană ruptă din nou
o femeie moartă
trecutul un blestem pe care îl cărăm
un geamantan
de la tata
cu tot ce avem nevoie sa să fim decent de nefericiți
suficient de îmbîcsit
cu parfumul coloniei lui după ras
încît pînă și moartea ne ocolește
exasperată de această întîrziere
pe care noi o numim
viață