Azi nu m-ajung şi cât mă rog de praguri
Să-mi prindă umbra-n clipa rătăcită...
Îngenunchează lacrimi strânse-n faguri
Pe inima ce imnuri îşi recită.

De regăsiri mi-e dor dar mi-e şi teamă
Să nu privesc prin ochii goi de mine
Şi dincolo de ei căzut din ramă
Să văd doar trenul alergând pe şine

Iar lângă el apusul de aramă
Cu umbra mea în dinţi rămasă pradă
Va desena eterna pentagramă

Doar când şi când lăsând ca să se vadă
Un cal de lemn, o floare şi o carte
Şi-un zâmbet cald de dincolo de moarte.