Decor: Un living spaţios cu bucătărie deschisă în spatele scenei. Pe partea dreapta sunt doua uşi, cea de la intrare şi cea care dă în camera tatălui. Pe partea stângă sunt trei uşi. Două de la dormitoare şi una de la baie. În primul plan al scenei, uşor stânga este o măsuţă cu un televizor, în spatele TV-ului este o canapea (planul doi cum ne uităm la scenă). În lateral dreapta este o masă cu trei scaune.

Personaje:

Tata: în jur de 60 de ani, atletic, înalt, prezentabil, impunător

Mama: în jur de 50-55 de ani, cochetă, expansivă, veselă

Administratora: în jur de 65 de ani, curioasă, băgăcioasă

Elena: fata familiei, are în jur de 30 de ani, impulsivă, hotărâtă.

Mihai: baiatul familiei, are în jur de 23-25 de ani, încă vrea să copilărească şi evită orice asumare de răspundere, stă cu părinţii

Anda: prietena lui Mihai, aşteaptă ca Mihai să se trezească şi să-şi facă o viaţă împreună, destul de alintată şi certăreaţă, şi ea stă în casă cu părinţii lui Mihai

Alin: soţul Elenei, destul de şters, băiat muncitor, cinstit, fără farmec

Giuliano: iubitul din copilăriei al Elenei

Tata e în bucătărie. Îşi desface un căţel de usturoi. Este sictirit. De la televizor se aude comentariul unui meci de fotbal. Prin bucătărie trece mama. Mută nişte cărţi dintr-o cameră într-alta. Face o grimasă când simte mirosul de usturoi. Mama iese din bucătărie. Trec câteva clipe şi intră din nou cu un alt braţ de cărţi.

TATA (curios) Astea sunt ale mele?

MAMA (aproape îşi ţine respiraţia din cauza mirosului) Chiar trebuie să faci asta?

TATA (nedumerit) Ce să fac?

MAMA (ironică) Ce? (aspră) Usturoiu’! (retorică) Trebuie să mănânci usturoi toată ziua?

TATA (intrigat) N-am voie să mănânc usturoi?

MAMA (iese din bucătărie) Mănâncă-l la tine în cameră, nu-mi impuţi toată casa!

TATA (enervat) Da’ aici ce are?

MAMA (revine în bucătărie, hotărâtă, cu alte cărţi) Îmi împuţi sufrageria….

TATA (cu luare aminte) Deci e a ta sufrageria? (despre cărţi) Astea sunt cărţile mele!

MAMA (la fel de hotărâtă) Da. Toată casa e a mea şi….

TATA (se enervează) Nu, nu, cărţile sunt ale mele…

MAMA (îl întrerupe) Nu’s ale tale, stai locului…

TATA (o întrerupe, ironic) Normal că nu-s ale mele dacă eu le-am cumpărat…. Eu n-am muncit….

MAMA (se calmează) N-am zis că n-ai muncit…. (vehementă) Alea pe care le-ai cumpărat tu, le-ai vândut la anticariat acum 3 ani, în iunie, dacă vrei să ştii…

TATA (rămâne surprins de răspuns) Deci nu-i doar sufrageria ta că şi eu am muncit….

MAMA (iese din bucătărie, la fel de ironică) Pe nimic…

TATA (pentru el, continuă să desfacă usturoiul, retoric) Pe nimic?…. (ţipă către mama) Da’ conservele furate… compoturile…. benzina….
Alea nu se contabilizează?

MAMA (reintră în sufragerie) Ce conserve furate, ce compoturi?

TATA (intrigat) Cum ce conserve? Conservele de la fabrică! Ai uitat că o vară întreagă am băut doar nectar de caise de nu mai ştiam gustul apei?

MAMA (ironică) Trebuia să-l bem că expira….

TATA (la fel de ironic, retoric) Aaaaa, ce-am adus eu era expirat? (Pe mama o ia durerea de spate. Se aşază în faţa televizorului şi să zapp-eze,
tata ţipă, speriat) Ce faci, mă? Lasă acolo că am jucat la pariuri!

MAMA Da’ televizorul ăsta nu-i al meu?

TATA (continuă să-şi aşeze mâncarea pe farfurie, ironic) Şi ăsta e al tău?

MAMA (zapează telecomanda) Cine i-a plătit ratele? (Tata nu mai zice nimic. Mama zâmbeşte mulţumită)…. (satisfăcută) Taci, ăăă?

TATA (gânditor) Nu tac… gândesc….

MAMA (ironică) Tu?

TATA (destul de sigur pe el) Televizorul ăsta nu l-am luat când am luat şi maşina de spălat?

MAMA (pentru ea) Auzi?!…. Gândeşte. (către tata) Dacă nu eram eu să trag la căruţă, vai de toată gândirea ta…

TATA (la fel de gânditor, parcă nu o aude)…. Şi când am luat luat maşina de spălat am luat şi aspiratoru’.

MAMA (îl aude) Ai luat TU aspirator în casă? Nici măcar nu ştii cum arată o mătură.

TATA (îşi aduce aminte totul, bucuros) Da, da. Atunci am luat şi televizorul, masina de spălat, aspiratoru’, frigideru’… toate pe buletinul meu!

MAMA (intrigată) Da’ cine a plătit, mă, ratele?

TATA (sigur) Eu….

MAMA (se înfurie) Tu?! (se uită către televizor) Că îl iau acum şi-l arunc de pământ! Ai plătit doar tu la el?

TATA (se enervează şi el) Eu n-am plătit?

MAMA (la fel de nervoasă) Da’ eu n-am plătit?

TATA (aceeaşi stare) Am zis eu că n-ai plătit?

MAMA (se linişteşte) … păi şi atunci, ce mă tot enervezi…

TATA (nu se lasă) Am plătit şi eu….

MAMA (din vârful buzelor) Ai plătit puţin că aveai salariu mic…. (Se lasă un moment de linişte între cei doi. Tata îşi ia farfuria şi vrea să iasă
din cameră cu ea) Unde te duci?

TATA (nedumerit) În cameră, n-ai zis că miroase a usturoi?

MAMA (enervată) Şi te duci în cameră să miroasă în toată casa?

TATA (enervat, se opreşte pe loc) Ce vrei de la mine?

MAMA (calmă) Să nu mai mănânci usturoi. (Tata se întoarce cu farfuria şi se aşează la masa din bucătărie. Mama în timp ce zapează în continuare
tv-ul se strâmbă din cauza mirosului.) Pfuuu… ce pute!

TATA (mănâncă) De ce nu te duci în camera ta?

MAMA (pusă pe ceartă) Şi să-ţi las ţie sufrageria?

TATA (ironic) Ia-o cu tine în cameră!

MAMA (o pufneşte râsul) Îţi merge mintea că aşa m-ai prostit toată viaţa….

TATA (devine indiferent) … Ia, mă, tu …. şi televizoru’ … şi sufrageria … Ce mai vrei, că îţi dau tot?!

MAMA (ironică) Eu nu vreau nimic, astea sunt ale mele. Dacă vreau ceva e să te văd plecat cu tot cu usturoiul ăla…

TATA (nedumerit, retoric) N-ai zis să stau aici că împut camera?

MAMA Plecat din casă.

TATA (calm, tacticos)…. Ştiu… crezi că nu ştiu… De ce ai renovat?…. Da’ nu ţine, tăticule, şi eu am muncit aici…

MAMA (indiferentă) Am zis eu că n-ai muncit, tot o ţii într-una?

TATA (ironic) Da’ am câştigat puţin…

MAMA (la fel de ironică, îl întrerupe) Noroc că aduceai nectar…

TATA (ridică paharul cu apă pe masă) Noroc! (ia o gură sănătoasă de apă)

MAMA (resemnată) Noroc pe dracu’…. (enervată) Dacă erai bărbat, aşa cum ai pus piciorul în prag, şi bine ai făcut că ne-am despărţit, nu puteai să şi pleci?

TATA (intrigat) Unde să plec?

MAMA (aprinsă) Da’ nu-i treaba mea. Trebuia să-ţi aranjezi…. nu să stai să-ţi miros usturoiul în fiecare zi…

TATA (iscoditor) De ce nu pleci tu?

MAMA (amuzată) Asta ar fi ceva, nu?! După ce că mi-ai dat un şut în fund să plec cu cortu’…. (începe să vorbească singură) Plus că aici vin copiii, trebuie să am unde să-i primesc, să am o uşă să le-o deschid…

TATA (ironic, cu jumătate de glas) Trebuia să te faci portăriţă dacă vrei să deschizi uşi…

MAMA (calmă, nu se uită către el) Vezi că trebuie să duci cărţile în boxă…

TATA (sare ca ars) Eu?

MAMA (se întoarce către el, hotărâtă) Tu!

TATA (intrigat) Da’ nu’s ale mele…

MAMA (îngrijorată, îşi masează coloana cu mâna) Şi să cobor eu cu hernia de disc….

TATA (nervos) Da’ eu nu înţeleg: dacă suntem despărţiţi, nu putem fi ca doi străini, eu nu te deranjez, tu nu mă deranjezi….

MAMA (îl întrerupe, enervată şi ea) Nu putem, Andrei! Atâta timp cât trebuie să şterg colacul la wc după tine pentru că uiţi să-l ridici şi în casă miroase a usturoi,
nu putem.

TATA (se linişteşte) Bine, mă (lăsă jos căţelul de usturoi din care vroia să muşte). De azi mănânc usturoi la geam şi ridic colacu’….

MAMA (ironică) Atunci să cumperi şi săpun în casă… hârtie igienică…. detergent de vase…

TATA (o întrerupe, enervat) De ce nu vindem casa? (“Pauză”. Mama se uită la el ca la proşti)

MAMA (îşi face cruce) Am impresia că te-ai tâmpit.

TATA (insistă) De ce nu vindem casa?

MAMA (cu stupoare) Nu-i ipotecată?

TATA (face pe prostul) Aaaaa…. e ipotecată? (Tata dă din cap ca şi cum şi-ar fi demonstrat teoria)

MAMA (enervată) Da’ de ce dai din cap de parcă nu ştii?

TATA (calm, autosuficient) Ştiu, cum să nu ştiu….

MAMA (nervoasă) Ce ştii, mă? Am ipotecat eu casa?

TATA (la fel de calm) …. Nu, tu. Fii-ta!

MAMA Aşa, şi?.... tu n-ai ştiut…. n-ai fost de acord?

TATA (hotărât) M-am pus eu vreodată contra copiilor? (Între cei doi se lăsă liniştea. Tata a terminat de mâncat. Îşi pune farfuria în chiuvetă. Se aud bătăi în
uşă. Niciunul nu reacţionează. Iar se aud bătăi în uşă, mai puternice de data asta. Amândoi le ignoră.)

MAMA (vorbeşte tare, către tata) Vezi cine e, te rog?….

TATA (o întrerupe, vorbeşte în şoaptă) Şşşşt, poate-i întreţinerea….

MAMA (vorbeşte normal) Da’ n-am plătit-o?

TATA (surprins plăcut, vorbeşte şi el normal) Da? … Du-te şi deschide atunci (Iar se aud bătăi în uşă)

MAMA (intrigată) Deschide, că eşti în picioare!

TATA (ironic) Da’ce-i uşa mea? N-ai renovat tu? (Mama se ridică nervoasă de pe canapea şi dă dezaprobatoare din cap. Deschide uşa de la intrare. E
administratora blocului (o doamnă în jur de 70 de ani dar care se ţine bine pentru vârsta ei). Cele două se salută. Mama o pofteşte în casă.)

ADMINISTRATORA (către tata, protocolară) Bună dimineaţa, domnule Pop. Ce faceţi?

TATA (sictirit, cu gura plină, mănâncă un măr) Manânc...

MAMA (o invită pe administratoră să ia loc, amabilă) Vreţi o cafea?

ADMINISTRATORA (bucuroasă de propunere) Cum să nu…

MAMA (către tata, protocolară) Mai pui o cafea, te rog?!

TATA (se uită la ibric de la distanţă) Nu mai e.

MAMA (cu un zâmbet rece, să ascundă aparenţele) Mai fă una, te rog.

TATA (indiferent, către administratoră) Eu nu am cafea, beau numai ceai.

MAMA (jenată de moment, accentuează cuvintele) Vezi că-i cafea în dulap, mai fă una, te rog….

ADMINISTRATORA (o întrerupe, se ridică de pe scaun) Aduc de la mine dacă nu e!

MAMA (se îndreaptă hotărâtă către tata) Las’ca fac eu cafeaua. N-ai treabă? (Tata pleacă spre camera lui).

TATA (către administratoră, înainte să intre în cameră, hotărât) Să ştiţi că am plătit întreţinerea şi alţi bani n-am să vă dau!

ADMINISTRATORA (politicoasă) Da, da, cum să nu. A plătit-o doamna Pop. Mai aveţi doar la acoperiş o restanţă şi sunteţi la zi cu tot.

TATA (devine agitat) Restanță? Ce restanță? (către mama) Eu nu mai dau niciun ban! (către administratoră) Eu am dat ce era de dat! (către mama) Spune-i,
nu ţi-am dat banii?

MAMA (încearcă să-şi păstreze calmul) Linişteşte-te Andrei…

TATA (o întrerupe) Eu mă liniştesc da’ să nu plătesc…

ADMINISTRATORA (încearcă şi ea să-l liniştească) Mai e doar o restanţă, atât…

TATA (ironic, către administratoră) Doar una? Platiți-o dumneavoastră atunci… (către mama, înfierbântat) Eu nu mai dau nimic! (Tata intră hotărât în camera lui)

MAMA (pregăteşte cafeaua, către administratoră) Îmi cer scuze... ştiţi că el e mai temperamental…

ADMINISTRATORA (o întrerupe) Nicio problemă, staţi liniştită…

MAMA (calmă) O să plătim şi restanţa… (Tata scoate capul din camera lui)

TATA (către mama) Nu plătesc nimic, n-auzi! Nimic! (tata îşi “retrage” capul în cameră)

MAMA (către camera lui tata) Du-te Andrei….. (îi face din mână ca şi cum să se ducă şi să nu se mai întoarcă) du-te!

ADMINISTRATORA (către camera lui tata) Domnu’ Pop, dar nu vă cer niciun ban azi!

MAMA (către administratoră) Lăsaţi-l….

ADMINISTRATORA (cu voce confidentă, către mama) Am venit pentru o pasenţă în cafea….

MAMA (cu ibricul în mână) Acum e gata.

ADMINISTRATORA (către mama, ezită) … Da’…. Domnul Pop de ce e aşa de supărat?

MAMA (indiferentă) Nu ştiţi cum e Andrei: o zi cu faţa la cearceaf, două cu fundu’ la pernă….

ADMINISTRATORA (amuzată) Da, da… aşa sunt bărbaţii…

MAMA (cu jumătate de voce) Nu cred…

ADMINISTRATORA (plină de entuziasm) Lăsaţi că aveţi o familie frumoasă… dragoste fără năbădăi nu se poate… (Mama îi aduce cafeaua. Se aşează şi ea pe
canapea. Tata intră în scenă cu o agendă în mână. Femeile sunt surprinse de apariţia furibundă. Se aşează la masă.)

TATA (către administratoră, cu ochii în agendă) Pe 18 iunie am achitat ultima tranşă de la acoperiş! (îi arată mamei cu degetul unde şi-a notat în agendă, către
mama) Îţi aduci aminte că ţi-am dat?

MAMA (către tata) Andrei, nu e cazul, doamna Ivas a venit pentru o cafea, nu vrea nimic de la tine (administratora e fără cuvinte).

TATA (către administratoră, intrigat) Păi ce să vreţi? (către mama) Eu mi-am dat partea, eu ţi-am plătit! (Se aşează confortabil în scaun. Doamnele îl
privesc mirate. El nu spune nimic. Momente de linişte stânjenitoare. Tata către mama, calm, hotărât) Unde sunt chitanţele?

MAMA (îşi trage aer în piept şi îi vorbeşte ca unui copil) Andrei…. Du-te în camera ta şi linişteşte-te…. Nu ai nimic de plată.

TATA (intrigat, către mama) N-am nimic de plată?! (Tata se uită ameninţător către administratora care soarbe din cafea intimidată de atitudinea lui. Aceasta dă
din cap că n-are nimic de plată. Tata se uita către mama)

MAMA (calmă, către Andrei) N-ai nimic de plată.

TATA (gânditor, retoric, către mama) N-am nimic de plată?..... (se linişteşte, calm către administratoră) …. Vă fac o cafea?

ADMINISTRATORA (zâmbeşte de complezenţă) … Îmi ajunge asta… (Tata se ridică de pe scaun şi iese din scenă fără să zică nimic. Administratora îl petrece cu
privirea, curioasă către mama, cu jumătate de voce) Sunteţi certaţi?

MAMA (ironică) Suntem căsătoriţi….

ADMINISTRATORA (lasă ceaşca pe masă) Gata! O rotesc?

MAMA (surprinsă) Uuuu, ce repede aţi băut….

ADMINISTRATORA (îngrijorată) Mă arde sufletu’ să aflu…

MAMA (amuzată) Eeee şi dumneavoastră acum, ştiţi că doar ne jucăm…

ADMINISTRATORA (începe să rotească ceaşca pentru ca zaţul să se depună pe margini) Ne jucăm, ne jucăm da’ mai ştiţi ce mi-aţi spus luna trecută?

MAMA (amuzată, încearcă să-şi amintească)… Nu…

ADMINISTRATORA (cu luare aminte) Mi-aţi spus că-mi vine o bucurie de la drum?

MAMA (amuzată) Aşa am zis?

ADMINISTRATORA (convinsă) Da. Şi a venit, nepoţelul Iulica din Italia.

MAMA (se gândeşte puţin)…. Da’ acum trebuie să fie mare…

ADMINISTRATORA (mândră) E ditamai barbatu’…

MAMA (tot gânditoare) … Şi nu-l cheamă Giuliano?

ADMINISTRATORA (ofuscată) Giuliano?! Nu e născut aici?

MAMA (se gândeşte) … Da’ nu l-au botezat acolo?

ADMINISTRATORA (mămoasă) Pentru mine tot Iulica rămâne…

MAMA (ia ceaşca de cafea) Şi asta e adevărat… (Tata intră în scenă îmbrăcat în costum de scufundări din neopren, cu ochelarii de scufundări pe cap şi tubul
prins în elasticul vizorului. Tata traversează scena. Intră în baie. Administratora se uită mirată la el. Mama îşi face cruce când îl vede. Sună telefonul mobil al
mamei. Raspunde.) Da?.... Ce faceţi?..... Da, da…. Sigur (închide telefonul brusc, telefonul sună din nou) Da? … N-am închis, da‘ ce vroiai să mai spun?..... (iar închide telefonul brusc, telefonul sună din nou) Da? … N-am făcut la fel da’…. Bine, spune… Bine…. Închid? (Mama aşteaptă o clipă şi închide telefonul amuzată, către administratoră, amuzată) Elena…. Cică închid repede telefonu’… (Dinspre baie reintră tata costumat de scufundări, mama către tata) Au sunat copiii şi au zis că trec pe aici..

TATA (se opreşte în mijlocul camerei îngândurat) Când vin?

MAMA (ia ceaşca administratorei şi se uită în ea) …. Azi.

TATA N-au zis şi ei o oră?

MAMA (cu ochii în ceaşcă) Nu... M-au întrebat dacă suntem acasă…

TATA (curios) Deci vin acum?

MAMA (acelaşi joc) … Nu ştiu…. (Tata se îndreaptă spre camera lui şi iese din scenă)

ADMINISTRATORA (cu jumătate de voce către mama) … Domnu’ Andrei e scafandru?

MAMA (tot cu ochii în ceaşcă, ironică) Cel mai mare…. (către administratoră) Adună midii să nu dea banii pe mâncare.

ADMINISTRATORA (dă din cap) …. Am înţeles…

MAMA (cu ochii în ceaşcă, entuziasmată) Draga mea, eşti plină de bani!

ADMINISTRATORA (nu neagă acest lucru) Eeeee sunt….

MAMA (sigură pe ea) Fata e bine…

ADMINISTRATORA (îngrijorată) E bine?

MAMA (convinsă) Daaa… îi cade un zimbru…

ADMINISTRATORA (bucuroasă) Super, un zimbru….. (cade pe gânduri) Ce înseamnă asta?

MAMA (acelaşi joc cu ochii în ceaşcă) Realizare…

ADMINISTRATORA (o întrerupe, entuziasmată) Da?... (cu gândul la fată) Sărăcuţa….

MAMA (o întrerupe) Nu o sărăci că nu-i cazu’, acum s-a certat cu unu dar doi, trei stau pe lângă ea (întoarce ceaşca pe o parte) şi să vezi dacă până la sfârşitul anului nu se mărită….

ADMINISTRATORA (o întrerupe din nou) Da? ….(bucuroasă, ca şi cum ce i-a spus mama se şi împlineşte) Pfuuu, ce veste…. Ştii cât are rata?

MAMA (cu atenţie, în ceacă) La casă?

ADMINISTRATORA (îngrijorată) 2500 de euro pe lună…

MAMA (surprinsă de sumă) Plăteşte ceva…

ADMINISTRATORA (cunoscătoare) Da’ stă în centru Parisului….

MAMA (curioasă) În ce cartier?

ADMINISTRATORA (ezitantă)…. Pe lângă nişte statui pe acolo…

MAMA (către administratoră) Stai liniştită că-i cade foarte bine…

ADMINISTRATORA (cu gândul la fată) Ce mă bucur…. Ştii cum se roagă să merg la ea…. Are trei camere….. da’ n-am cu cine…. (către mama) Tu nu vrei….

MAMA (o întrerupe) Da’ n-am zis că nu vreau…. (cu ochii în ceaşcă) Acum are pe cineva mic de statură lângă ea dar nu rămâne cu el, îţi spun….

ADMINISTRATORA (o întrerupe, fericită) E un chinez, nici mie nu-mi place…. Plus că ăştia mănâncă câini..

MAMA (se gândeşte o secundă, cu ochii către administratoră) … Vietnamezii sunt cu câinii…

ADMINISTRATORA (cunoscătoare) Şi aia nu’s tot chinezi, n-au ochii la fel?

MAMA (amuzată) Nu chiar, da’…. (Tata reintră în scenă. E îmbrăcat de casă. Se îndreaptă către aragaz să-şi facă un ceai) Nu mai pleci?

TATA (mirat de întrebare) Unde să plec?

MAMA (ironică) La piaţă…

TATA (intrigat de răspuns) Unde?

MAMA (acelaşi ton) La piaţă să aduni scoici…

TATA (îşi pregăteşte ceaiul) Stau să vină copiii.

ADMINISTRATORA (curioasă, intervine, către tata) Nu vă supăraţi domnu’ Andrei…

TATA (politicos, către administratoră) Nu mă supăr….

ADMINISTRATORA (cu jumătate de voce) Culegeţi şi rapane?

TATA (intrigat) Ce să culeg?

ADMINISTRATORA Rapane… melci… melci de mare…

TATA (intrigat) De unde să culeg d’astea?

ADMINISTRATORA (încurcată) .. De la mare…

TATA (interesat de subiect) D’alea cu cochilie?

ADMINISTRATORA Da…

MAMA (către administratoră) Nu-i mai spuneți că după aia….

TATA (o întrerupe, către administratoră) Vreţi să cumpăraţi d’ăia?

MAMA (pentru ea) O să vi-i vândă….

ADMINISTRATORA (cu jumătate de voce, parcă i-ar vrea gratis) M-ar interesa un kilogram…

TATA (bucuros de afacere) Vorbim….

MAMA (către administratoră) În trei zile sau trei săptămâni primeşti o veste (întinde ceaşca către administratoră) bagă degetul (administratora pune degetul pe fundul ceştii; tata îşi ia ceaiul şi se duce în cameră)

ADMINISTRATORA (curioasă) Tot de la Mimi e vestea?

MAMA Am terminat cu fata, gata, acum primeşti o veste de la un bărbat, cu barbă, înalt şi cu un semn pe frunte…

ADMINISTRATORA (îngrijorată) Costică, cumnata-miu…

MAMA (cu ochii în cafea) Nu ştiu…

ADMINISTRATORA (ingandurată)…. Da’ eu pe 9 trebuie să-i fac pomană lu’ Tudorel… (îngrijorată, către sine) dacă nu vine...

MAMA (o linişteşte) E veste bună…. Linişteşte-te…

ADMINISTRATORA (bucuroasă) Am terminat cavoul… acum, pe 9, acolo fac pomană…

MAMA (mirată) Înăuntru?

ADMINISTRATORA Da! Am pus şi termopan, avem şi o măsuţă… câteva scaune din marmură.. (cu gândul la Tudorel, cu lacrimi în ochi) Nici moartea nu ne va
despărţi.

MAMA (ironică) Super…

ADMINISTRATORA (bucuroasă, îşi şterge lacrima din colţul ochiului) Eu o să stau deasupra…. (ingândurată) Dacă mă duceam eu prima …. (către mama, îi cere
aprobarea) Dar aşa…

MAMA (neatentă la ce a zis administratora) Şi în casă îţi cade bine, nepotu-tu vrea să facă o afacere…..

ADMINISTRATORA (bucuroasă) Iulica?

MAMA (încuviinţează) Da, da…. (Se aude soneria la uşă. Mama nu schiţează niciun gest, e cu ochii în ceaşcă. Se aude din nou soneria. Mama are acelaşi joc.)

ADMINISTRATORA (curioasă) Nu răspundeţi?

MAMA (calmă) Răspunde Andrei (administratora se uită după Andrei. Acesta nu iese din camera lui. Se aud bătăi în uşă.)

ADMINISTRATORA (amabilă) Pot să deschid eu? (Andrei intră cu ceaşca de ceai în mână. Se îndreaptă spre chiuvetă. Parcă nici nu a auzit soneria. Îi sună
telefonul mamei.)

MAMA (răspunde la telefon) Da… Suntem, mamă, suntem … (închide telefonul brusc, către tata) Deschide, e Elena!

TATA Da’ tu de ce nu deschizi?

MAMA (cu ochii în ceaşcă) Am musafiri…

TATA (ironic) Şi eu am musafiri pentru că doamna administratoră a venit să cumpere melci de la mine…

ADMINISTRATORA (împăciuitoare) Eu am venit mai mult să-mi dau în cafea (se aud bătăi în uşă. Mama enervată se ridică şi dechide uşa)… (către tata) dar am
auzit că sunteţi culegător de fructe de mare…. (În scenă intră Elena. Pare obosită, resemnată, supărată etc. Adminstratora se ridică să plece.)

ELENA (mirată, către mama) De ce nu răspundeţi?

MAMA (se îndreaptă către administratoră) Plecaţi?

ELENA (către administratoră) Bună ziua.

ADMINISTRATORA (scoate din buzunar o bancnotă, o pune deasupra ceştii) Da, da, gata, deja am stat prea mult…

MAMA (către administratoră) Pune şi un bănuţ pe fundul ei (arată către ceaşcă) să se împlinească pentru că-i ceaşca frumoasă…

ADMINISTRATORA (se caută prin buzunar) Am uitat… (Elena se îndreaptă spre tatăl ei. Îl pupă.)

ELENA (către tata) Ce faci? (Mama o duce pe administratoră afară din scenă.)

TATA (către administratoră) Să nu uitaţi de chitanţele alea, să le verificaţi, că nu mai am nimic de dat….

ADMINISTRATORA (din uşă) O singură restanţă dar am să verific… (Elena se aşează pe canapea.)

TATA (iar se aprinde, către mama) Mai, ţi-am dat tot ce era de dat, nu mai dau nimic.

MAMA (către administratoră) Îi explic eu… (Administratora dă din cap ca şi cum s-a înţeles cu mama, salută şi iese.)

TATA (către mama, cum a închis uşa, acuzator) Ai aranjat tu cu ea! Eu nu-ţi mai dau nimic, niciun sfanț!

ELENA (către părinţi) Ce aveţi, fraţilor?

MAMA Noi n-avem nimic, taică-tu are….

TATA (enervat, către mama) Aşa ai făcut toată viaţa, niciodată n-am ştiut unde’s banii…

MAMA (se enervează şi ea) Care bani?

ELENA (către amândoi) Alo!!! Abia am intrat…

MAMA (către Elena, ca un copil) Şi l-ai pupat imediat pe taică-tu…

ELENA (se ridică către mama) Şi pe tine nu te-am pupat? (o sărută pe obraji) Vorbeai cu administratora …(se aşează la loc; mama se îndreaptă spre bucătărie).

MAMA (către Elena) Îţi fac ceva de mâncare? (Tata vine şi se aşează la televizor. Ia telecomanda şi caută postul cu meciurile de fotbal.)

ELENA (îngândurată) Puţin…. Să gust ceva…

TATA (cu telecomanda în mână, către Elena) Te-ai certat cu cap de plută?

MAMA (sare ca arsă) Vorbeşte frumos, că-i gineri-tu’!

ELENA (nu pare să fi băgat de seamă ce a spus tata) Nu…. Nu m-am certat cu nimeni…. (cade pe gânduri)

MAMA (trage cu ochiul la ea, din bucătărie) Te-ai certat cu el, aaaa?

ELENA (aceeaşi stare) …. Nu…. (către amândoi) staţi…. am venit doar să stau puţin în linişte.

MAMA (mirată) La noi mamă? (Tata se uită la televizor. Mama îi pregăteşte o gustare. Nimeni nu spune nimic preţ de câteva momente.)

ELENA (ca un copil mic) Nu mă întrebaţi ce am?

TATA (curios) De ce nu te-ai descălţat?

MAMA (către tata) Da’ de ce să se descalţe?

TATA (întoarce capul către mama) Am vorbit cu tine?

MAMA (se aprinde) Adică eu nu exist sau cum?

ELENA (intervine, către amândoi) …Uşor!!!…. că mă descalţ…

MAMA (enervată de tata, către Elena) Nu te descălţa, mamă!

TATA (ironic) Normal… doar e casa ta…. Tu ai renovat… Tu cu fii-ta…

ELENA (intrigată, către tata) Tu n-ai vrut să renovăm?

TATA (surprins) Am vrut eu jaluzele în cameră?

MAMA (către tata, Elena începe să se descalţe) Da’ ce-au jaluzelele?

TATA (se aprinde) Cum ce au? Pe unde mai intră lumina?

ELENA (curioasă) De ce nu le tragi? (Linişte.)

TATA (grav, către Elena) Să le trag? (Iar linişte; către amândouă) Eu le trag! Da’ nu merg până la capăt, se opresc pe părţi. (Mama şi Elena se uită mirate una
la alta.)

ELENA Şi unde vrei să se oprească?

TATA (enervat) Pe părţi, da’ în capăt!

MAMA (către Elena) Lasă-l, mamă, că o ţine toată ziua aşa dacă începe...

TATA (enervat, o întrerupe) Cum o ţin? Ţi-am spus eu ceva de jaluzele până acum?

MAMA (şi ea enervată) N-ai spus de jaluzele… da’ ai spus că nu-ţi place dulapu’!

ELENA (intervine între cei doi) Nu putem să bem şi noi o cafea în linişte?

MAMA (surprinsă) Îţi fac şi cafea?

TATA (indiferent) Eu am băut…

MAMA (către tata) Ţie oricum nu-ţi făceam...

TATA (se ridică de pe canapea, către Elena) Iţi fac eu.

MAMA (calmă) Stai jos că-i fac eu..

TATA (rămâne în picioare, enervat) Nu stau, mă, nu stau, e bine?

ELENA (mirată, către tata) Îmi faceţi amândoi o cafea?

TATA (relaxat) Nu… eu doar stau în picioare…

MAMA (trece pe lângă el să ia cafeaua) Stai în picioarele mele! Stai şi tu jos.

TATA (către Elena) De ce să fac ce zice ea? O viaţă am făcut (Tata se aşează pe scaun la masă).

ELENA (către mama) Îmi dai în cafea?

MAMA (pregăteşte cafeaua) Îţi cade bine.

ELENA (mirată) De unde ştii?

MAMA (sigură pe ea) Am văzut la frati-tu în ceaşcă.

ELENA (supărăcioasă) Lui îi dai şi mie nu-mi dai?

MAMA (relaxată) Îţi dau, măăăăiiii…. Stai liniştită….Zece la sută dacă aş avea din ce vă cade vouă… aş fi milionară.

TATA (intervine, către Elena) Dacă îi dai ei, îmi dai şi mie… Mie dă-mi cinci… (ironic) cinci la sută din ăia zece ai ei.

ELENA (intervine) Vă dau la amândoi… da’ până una alta s-ar putea să trebuiască să mă împrumutaţi voi cu ceva bani…

TATA (drăgăstos) Îţi dau eu, tată… ăia cinci la sută ţi-i dau înapoi….

ELENA (intervine, către amândoi) Nu, nu… Am nevoie să mă împrumutaţi azi.

TATA (dă din umeri nevinovat) Eu n-am.

MAMA (curioasă, către Elena) De ce ai nevoie?

ELENA (nu ințelege întrebarea) De bani…

MAMA Ce vrei să faci cu ei?

ELENA (uşor ironică) Trebuie să vă plătesc rata la casă...

TATA (intervine, către mama şi Elena, liniştit) Las-o, tată, s-o ia, nu-ţi bate capu’…

MAMA (îl întrerupe, panicată) Normal, tu toată viaţa ai vrut să stai la cort.

TATA (către Elena, cu înţelepciune) Eu când v-am spus să nu faceţi….

MAMA (îl întrerupe, către tata) Las-o în pace.

TATA (continuă, către mama) Eu am văzut-o, cum a intrat, că-i mută… (către Elena) L-au dat afară?

ELENA (nu înţelege) Pe cine? … (îşi dă singură seama) Doamne fereşte, nu! Asta ar mai lipsi, dă-ţi peste gură!

MAMA (intervine, către tata) Te-ai găsit să vorbeşti…

ELENA (către tata) Dă-ţi peste gură, te rog.

TATA (intrigat) Ce să fac?

ELENA (îi arată cum) Dă-ţi peste gură şi zi Doamne fereşte!

TATA Hai, termină cu prostiile.

ELENA (smiorcăită, către mama) Spune-i mamă, să-şi dea peste gură!

MAMA (către tata) Dă-ţi peste gură, ce naiba, o vezi că-i supărată şi o mai enervezi şi tu.

TATA (căpos) Nu-mi dau… Ce eu vreau să-l dea afară?…

ELENA (intervine hotărâtă) Atunci dă-ţi peste gură! (Tata cu jumătate de efort îşi dă peste gură şi zice “Doamne fereşte”.)

TATA (cu energie, către Elena) Da’ de ce n-ai zis să-mi dau peste gură şi când ţi-am spus să nu te bagi cu băncile…

MAMA (îl întrerupe, superioară) Măi omule, fără credit nu există dezvoltare…

TATA (o întrerupe) Ce dezvoltare (către Elena) că ai renovat două apartamente, asta-i dezvoltare?

ELENA (cu jumătate de voce) Da’ am luat şi terenu’…

TATA (înţelept, către Elena) Terenu-i bun… da’ de ce ai renovat şi aici?

MAMA (intervine, surprinsă) Da’ de ce să nu renoveze dacă tot a ipotecat casa?

TATA (cu gravitate) Ca să nu cheltuie… (Elena nu-i mai ascultă.)

MAMA (îl întrerupe, către tata) Şi să stăm în ţigănie cu pereţii ăia plini de igrasie…

TATA (calm, către mama) Dădeam cu clor şi gata…

MAMA (către Elena) Nu-l bagă în seamă că nu cunoaşte economie…

TATA (enervat, o întrerupe) Şi cunoşti tu?

MAMA (retorică) N-am avut magazin 15 ani?

TATA (cu jumătate de gură) Ai avut magazin….

ELENA (către amândoi) Liniştiţi-vă… nu vreau să mă împrumutaţi… vroiam aşa să destind atmosfera…

TATA (cu aceeaşi înţelepciune, către Elena) Aici nu-i vorba de bancă, aici…

MAMA (îl întrerupe) Da’ despre ce-i vorba, luminează-ne!

TATA (către mama) Lasă-mă să zic şi eu ceva… Se poate?

MAMA (autoritară) Zici prostii. Nu se poate.

TATA (se supără, către Elena) Gata, nu mai zic nimic….

ELENA (către tata) Hai tată, zi…

MAMA (intervine, către Elena) Lasă-l că abia tace şi el. (către tata) De unde ştii tu că nu-i bine să iei bani de la bancă?

TATA (enervat, către mama) Băi, deşteapto, de când n-ai mai citit un ziar de economie?

MAMA (intrigată) Şi tu citeşti?

TATA (către mama, superior) Da, eu citesc.

MAMA (îl întrerupe, ironică) Şi înţelegi? (Tata vrea să-i mai zică ceva mamei dar se abţine.)

TATA (către Elena) … Concluzia e că tu eşti cheltuitoare.

ELENA (intrigată, mama aduce cafeaua la masă) Eu?

TATA (convins) Da.

ELENA (uşor enervată) Şi cum ţi-ai dat seama?

MAMA (se aşează pe canapea, ironică) A citit în ziar…

TATA (către mama, enervat) Unde’s chitanţele de la acoperiş?

ELENA (intervine, curioasă) Ce legătură are asta cu mine?

MAMA (resemnată, către Elena) N-ai cu cine, aşa o ţine acum…

ELENA (către tata, insistentă) Ce legătură are?

TATA (sigur pe el) Semeni cu ea… eşti cheltuitoare…

MAMA (nu-l bagă în seamă pe tata, către Elena) Mama, lasă-l că te umple de nervi, crede-mă.

ELENA (aprinsă, nu o bagă în seamă pe mama, către tata) Demonstrează-mi că sunt cheltuitoare. (Câteva clipe de linişte.)

TATA (calm) Câte boabe mănâncă câinele?

ELENA (nedumerită) Ce câine?

TATA (sigur pe el) Gez, câinele!

ELENA (nedumerită de întrebare) Nu ştiu… Cine i le-a numărat? Îi dau la gramaj.

TATA (insistent) Câte boabe intră în gramajul tău?

ELENA (agasată de repetiţie, retorică) Chiar contează? Oricum nu ştiu.

TATA (sigur pe el) Vorbim economie, (insistent) câte boabe ai în gramaj?

ELENA (obosită de jocul ăsta) Nu ştiu… Unde vrei să ajungi?

MAMA (intervine,ironică) Nicăieri…

TATA (sictirit, către mama) Taci că nu vorbesc cu tine…

ELENA (îl întrerupe) Unde vrei să ajungi?

TATA (sigur pe el) Ştii că Gez mănâncă doar jumătate din boabele pe care i le dai?

ELENA (nedumerită) Așaaaa?????…

TATA (aceeaşi atitudine) Cine mănâncă restul de boabe?

ELENA (se uită nedumerită la maică-sa, după care la taică-su) Mă pierzi…

TATA (insistent cu întrebarea) Cine mănâncă boabele?... (se uită superior la cele două femei)… Vezi, eşti cheltuitoare!

ELENA (total confuză) Sunt cheltuitoare pentru că-i dau mâncare câinelui?

MAMA (intervine, către Elena) Poţi şi tu să-i dai ce-ţi rămâne de la masă… Mereu boabe… Nici nu-i fac bine…

ELENA (către mama, intrigată) Cum să nu-i facă bine dacă doctorii le recomandă, un câine nu e bine să mănânce ce mănânci tu, de la ceapă poate să moară…. (către amândoi) Plus că ies mai ieftin cu boabele decât să-i gătesc!

TATA (către Elena) Nu-i găteşti, îi dai resturi….

ELENA (resemnată către amândoi) Am înţeles.. sunt cheltuitoare cu câinele…

TATA (izbucneşte, către Elena) Nu cu câinele, cu ciorile! (Mama şi Elena se uită contrariate la el) Ciorile ciugulesc mâncarea câinelui…

ELENA (îl întrerupe, surprinsă, retorică) Ciorile?

TATA (explicativ) Da. Tu îi pui un castron de boabe. Prostu’ mănâncă jumătate dacă nu stai cu el, şi, în general, nu stă nimeni cu el, după care vin ciorile,
constant cinci, şi manaca restu’. Tot! (se uită superior la mama şi Elena)

ELENA (oftează) Aşa… deci …. Ai urmărit ciorile din curtea mea…Şi tu ce-ai face în locul meu?

TATA (hotărât) Dă-i jumătate de castron….

MAMA (intervine) Sau dă-i mâncare gătită.

ELENA (către mama) Termină, domnule, cu mâncarea gătită…

TATA (către Elena, o întrerupe) De ce n-ai pus în curte o sperietoare de ciori?

ELENA (“interzisă”) În curte, în centrul oraşului?...

TATA (o întrerupe, sigur pe el) Da.

ELENA (intrigată) Să pun o sperietoare de ciori?

TATA (la fel de convins) Da.

MAMA (intervine, către tata) Nu merge, Andrei, cu sperietoarea… (către Elena) Trebuie să-i dai mâncare gătită....

ELENA (se uită pe rând la amândoi, calmă) Ok.

TATA (înţelept) Noi te-am făcut pe tine, nu tu pe noi.

ELENA (aceeaşi atitudine, soarbe o gură de cafea) …Ok. (Se aude cheia în uşa de la intrare. Mama şi tata nu bagă în seamă zgomotul. Curioasă, către
amândoi) Mihai? (În apartament intră Mihai. E bandajat la cap şi la mâna dreaptă. E îmbrăcat sport şi are un rucsac pe umăr. Părinţii nu par surprinşi de bandajele
lui. Elena e mirată de înfăţişarea fratelui) Oaaauuu, ce ai păţit? (se ridică şi-l pupă)

MIHAI (obosit, îndurerat, se tolăneşte pe canapea) Nimic…

TATA (ironic) Iar te-ai lovit?

MAMA (ca şi cum n-ar avea nimic) Îţi pun de mâncare?

MIHAI (către mama) Apă…. dă-mi apă!

ELENA (curioasă) Ce-ai păţit?

TATA (intervine) Mai bine îl întrebi ce nu păţeşte…

MIHAI (vorbeşte ca o victimă) M-am lovit… (Mama îi dă un pahar cu apă. Elena se uită surprinsă către părinţi. Aceştia par obişnuiţi cu “accidentările” lui Mihai.
Mihai bea apa însetat. Mama se duce în spatele scenei (bucătărie) să-i pregătească ceva.)

ELENA (la fel de curioasă) Unde te-ai lovit?

TATA (ironic) La cap şi la mână, nu vezi?

MIHAI (cu jumătate de voce) La meci…

ELENA (îngrijorată) La ce meci? Te-ai bătut pe stadion?

MIHAI (obosit de la efort) M-am lovit la baschet…

ELENA (mirată) Da’ tu nu ştii să joci baschet….

TATA (intervine, ironic) De ce crezi că se loveşte…

MAMA (intervine) Ia lăsaţi-l în pace! (către Mihai) Îţi pun de mâncare… (Mihai aprobă.)

ELENA (către mama) Ai zis că-mi dai şi mie ceva să gust şi nu gust nimic…

MAMA (mămoasă) Acum vă pun.

ELENA (amuzată, către Mihai) Uimeşte-mă, cum te-ai lovit? Te-ai lovit de inel?

MIHAI (stânjenit) …N-ajung la inel…

ELENA (insistă) Te-ai lovit de panou?

TATA (intervine, către Mihai) Spune-i că ţi-ai făcut echipă… (către Elena) A cumpărat prostu’ echipament şi acum n-are cui să-l dea…

MAMA (intervine, către tata) Te rog să nu-l faci prost că nu l-ai făcut tu!

MIHAI (intervine, către toţi) Am alunecat pe sticla de apă… am vrut să mă ţin cu mâna de spalier… da’ n-am mai apucat şi…. am dat cu capul de parchet.

MAMA (îngrijorată, vine către el) Ţi-ai spart capul?

MIHAI Nu, nu…

TATA (intervine, ironic) Cum să-l spargi că tu eşti căpos…

MAMA (îi verifică mâna) De aici îţi curge sânge?

MIHAI Nu-mi curge de nicăieri, doar m-am lovit… (îi sună telefonul, răspunde) Da?! Am ajuns…. Sunt acasă… Ce să-ţi aduc? …Stai, stai… (către mama) Mai
avem portocale? (mama încuviinţează din cap că da)…. Da, câte vrei? …. (surprins) Cinci? (către mamă-sa) Mai avem?

ELENA (către mama în şoaptă) Cine e?

MAMA (dă aprobator din cap către Mihai, se întoarce către Elena, ironică, în şoaptă) Zâna…

MIHAI (curios, vorbeşte la telefon) Da’ ce vrei să faci cu ele? (Mama scoate portocalele din frigider; Mihai tot la telefon) Bine, bine… (închide)

ELENA (curioasă, către Mihai) Cine e?

MIHAI (ca şi cum e de la sine înţeles) Anda…

ELENA (curioasă) Nu-i acasă?

MIHAI (îşi întinde picioarele) E în cameră… (se ridică, ia portocalele şi intră în camera din stânga scenei)

ELENA (intrigată, către toţi) E acasă?

TATA (ironic) Da’ unde să fie?

ELENA (intrigată) Şi de ce nu şi-a luat singură portocalele?

MAMA (cu voce şoptită, către Elena) Nimic nu face….

TATA (o întrerupe) Lasă că-i fii-tu mai breaz…

MAMA (către tata, cu degetul ameninţător) E cel mai frumos şi deştept băiat…

TATA (ironic, o întrerupe) Seamănă cu ta-su.

MAMA (aceeaşi notă ironică) Sau cu mă-sa!

ELENA (intervine amuzată) Să înţeleg că eu nu’s nici prea frumoasă şi nici exagerat de deşteaptă?

MAMA (vine către Elena şi îi ia faţa în palme) Tu eşti cea mai deşteaptă! (îi bate cu degetul în cap) Îţi trebuie creier ca să faci credite ca voi… (o sărută
drăgăstos, părinteşte)

ELENA (amuzată) Aaaa, deci am fost fată deşteaptă că v-am ipotecat casa?

TATA (ironic, către Elena) Dacă te iei după ea îţi dă şi un Nobel…

MAMA (enervată, către tata, retorică) Ai fost tu în stare vreodată să faci vreun credit?... Când toată viaţa eu te-am pus la rate!

TATA (către amândouă) Corect, n-am avut un ban în buzunar (către Elena, cu luare aminte) dar întotdeauna cele mai frumoase perdele…

MAMA (serioasă, îl întrerupe) Şi mobile…

TATA (ironic) Exact.. şi covoare.

MAMA (către Elena) Femeia ţine casa, dacă e după ei (arată către tatăl ei)…

TATA (sare ca ars) Dacă e după ei, ce?

MAMA (afectată, către tata) Dacă e după ei îţi dau un şut în fund când nu te aştepţi.

TATA (surprins) Am dat eu în tine?

ELENA (intervine, către mama) Hai mamă că se mai desparte lumea…

MAMA (ia atitudine, către Elena) Da ‘ ce am spus eu ceva de asta, (către tata) foarte bine că ne-am despărţit (ridică ochii în tavan şi-şi face cruce) în doi ani m-
am plimbat cât n-am făcut-o în 30 cu tine…

TATA (bine dispus) Ar trebui să-mi mulţumeşti că ţi-am făcut un bine…

MAMA (îl întrerupe, indignată) După 30 de ani şi doi copii?

TATA (intrigat către Elena) N-a zis mai devreme că e bine?

MAMA (intervine) E bine! Da’ respectă-mă!

TATA (intrigat) Şi nu te respect eu?

ELENA (către mama) Nu te respectă?

MAMA (ironică) Ba da: nu mă salută la muncă dacă ne întâlnim pe culoar; toată ziua mănâncă usturoi cu toate că ştie că-mi vine să vomit de la miros…. (către
tata, enervată) Şi dacă vrei să divorţăm de ce nu pleci de acasă? De ce mai stai cu mine?

TATA (mirat) Da’ nu-i şi casa mea?

MAMA (supărată, se întoarce în bucătărie) Dacă era după tine dormeam în cort pe marginea drumului…

TATA (ironic, către Elena) Vezi? … N-ai cum să nu mănânci usturoi când începe aşa! (Se ridică şi se duce în camera lui. Iese din scenă. Intră Mihai din camera
lui. Este schimbat de hainele sport.)

MIHAI (se aşează la masă, către mama) Mi-e foame de mor! (Elena îşi pregăteşte cafeaua de “citit”; Mihai către Elena) Ghici cu cine m-am întâlnit?

ELENA (dezinteresată) Habar n-am….

MIHAI (dezamăgit de lipsa de entuziasm) Încearcă măcar!

ELENA (aceeaşi stare) Cu cine te-ai întâlnit? (Mama le pune un platou rece în faţă şi se aşează la masă.)

MAMA (curioasă, către Mihai) Cu Nuța.

MIHAI (începe să mănânce) Cu cine? (Nici Elena nu ştie despre cine vorbeşte mama.)

MAMA (explicativă) Nuţa… (către Elena) Nană-ta. (Mihai şi Elena se uită contrariaţi la mama lor.)

MIHAI (dă din cap dezaprobator, către Elena) Giuliano îţi spune ceva?

MAMA (intervine) Da. (CopiIi se uită miraţi la mama lor; către Mihai) Nepotu’ lu’ tanti Magda? (Copiii o privesc miraţi din nou.) Administratora?

MIHAI (curios) Şi ce ştii de el?

MAMA Că s-a întors în ţară…

MIHAI (dezamăgit, că şi alţii mai ştiu informaţia lui “preţioasă”) Mie mi-a zis Robert.

MAMA (intervine, curioasă) Care Robert?

MIHAI (enervat de curiozitatea mamei) Dacă îţi zic îl ştii?

MAMA (bate în retragere) …Poate…

MIHAI (mândru) Ăla din (se uită către Elena) echipa mea de baschet... (Elena are o grimasă dezinteresată.)

MAMA (mândră, către Elena) Şi-a făcut şi echipă de baschet…

ELENA (ironică, către Mihai) Da’ tu chiar ştii să joci baschet?

MIHAI (răutăcios, către Elena) Da’ tu chiar te-ai întâlnit cu Giuliano? (Din camera din stânga scenei (unde a intrat mai devreme Mihai) iese Anda. Are în jur de
23-24 de ani. E îmbrăcată foarte sumar şi vaporos. Are pe faţă o mască de portocale.)

ANDA (degajată, către toţi din cameră) Eu îl ştiu pe Giuliano ăsta? (către mama) Miroase genial a cafea…

MAMA (se ridică de la masă) Vrei? (Anda aprobă din cap.)

ELENA (deranjată de întrebare) Bună şi ţie, da’ se aude din cameră ce vorbim?

ANDA (la fel de degajată, se aşează la masă) Am tras cu urechea să văd dacă se merită să vin…. (către mama) Mamă îmi ghiceşti şi mie în cafea?

MAMA (mai face o cafea, către Anda) Îi dau (arată către Elena) ei după care îţi dau şi ţie.

ANDA (către Mihai şi Elena) Deci cine-i Giulio ăsta?

MIHAI (intervine, cu gura plină, ironic) Prima dragoste a Elenei…. (către Elena) Spune-i, mă! (Elena nu pare a avea chef de povestire.)

MIHAI (amuzat) Plus că l-a bătut şi tata că i-a văzut sărutându-se…

ANDA (curioasă, către Elena) Câţi ani aveai?

MIHAI (povesteşte în locul Elenei) Era mică… 12-13 ani…

ANDA (la fel de curioasă) Şi el cât avea?

MIHAI Vulpoi bătrân… 15 ani… (Mama îi aduce cafeaua. Andei se aşează şi ea pe canapea.)

ANDA (degajată, către Elena) Şi te-ai văzut acum cu el?

MIHAI (acelaşi joc) Zilele trecute….

ELENA (către Mihai) M-am văzut cu el acum câteva luni, deşteptule, e a patra oară când vine în ţară…

ANDA (o întrerupe, curioasă) Pentru tine? (Linişte. Toţi ochii pe Elena. Aceasta nici nu recunoaşte, nici nu infirmă.)

MAMA (ia ceaşca Elenei, rupe tăcerea) Ia să vedem….(se uită în cafea) ce vedem… (Mihai a terminat de mâncat. Se ridică de la masă.)

MIHAI (către mama) Sărut mâna pentru masă. (iese din scenă) Mă duc să fac duş.

ANDA (către Elena, insinuantă) Fluturaşi?

ELENA (surprinsă) Ce?

ANDA (acelaşi joc) Fluturaşi în stomac?

MAMA (cu un ochi în ceaşcă, cu unul la Elena) Mulţi!.... (îi arată ceaşca)

ELENA (copilăroasă, se uită în ceaşcă) Se vede?

ANDA (nostalgică, pentru ea, nu pare să o audă nimeni) Prima mea iubire a fost un oltean…

MAMA (cu luare aminte şi cu ochii în ceaşcă) O familie nu se ţine cu fluturaşi…

ELENA (intervine, către amândouă, se destăinuie) Nu-i vorba numai de fluturaşi….(copilăroasă) E şi de fluturaşi da’…. De când mă ştiu am zis că o să mă mărit
cu Giuliano…

ANDA (curioasă) Şi de ce n-ai făcut-o?

ELENA El venea doar în vacanţe aici… Şi după ce am terminat facultatea ar fi însemnat să mă mut în Italia…

ANDA (surprinsă) Şi ce e rău în asta?

ELENA (sinceră) Nu vreau, aici am familia, prietenii, mie îmi place aici.

ANDA (pentru ea) Eu plecam în locul tău…

MAMA (intervine, către Elena) Eşti măritată!

ANDA (intervine, către mama) … Nu e aşa… Dacă nu mai e pasiune…de ce să te chinui?

ELENA (mulţumită de răspunsul Andei, către mama) Exact!

MAMA (înţeleaptă) N-ai cum să faci o familie cu pasiune… nu merge. O perioadă te iubeşti, o perioadă faci copii, o perioadă lungă îi creşti…

ELENA (o întrerupe) Şi eu când trăiesc?

MAMA (cu ochii în cafea) Pintre picături…. (sigură pe ea, cu ochii în cafea, pune ceaşca de-o parte, supărată) Să nu mi-o plăteşti.

ANDA (mirată de atitudine, către mama) De ce?

MAMA (supărată, către Elena) Sunt curioasă ce faci cu copilu’? Uşa camerei tatălui se deschide. Acesta încearcă să intre cu o barcă pneumatică umflată în
scenă. Se chinuie ceva dar reuşeşte. Mama cu ochii către tata, pentru ea) Ăsta lipsea din peisaj.

TATA (către mama) Ai rufe în baie?

MAMA (îngrijorată) N-am, da’ ce vrei să faci?

ELENA A intrat Michi să facă duş.

TATA (deschide uşa de la baie) Foarte bine.

MIHAI (din off) Ce faci, domn’e? (Tata deschide și se chinuie să bage barca acolo.) (Mihai enervat, din off) N-ai răbdare să ies?

TATA (reuşeşte să bage barca şi intră şi el) Ba da (închide uşa după el. Cele trei femei se uită una la alta.)

ANDA (în şoaptă) Eşti gravidă cu Giuliano?

ELENA (nu pare că ar vrea să răspundă la întrebare, cu jumătate de voce) … Mai mult cu Alin.. (Toate cele trei se lasă în spătarul scaunului.)

ANDA (gânditoare) Uaauuu!

MAMA (ia partea bună a lucrurilor) Ce emoţii mi-ai dat, am crezut că ţi-a luat Dumnezeu minţile şi ai făcut vreo prostie! (Mama se ridică şi o ia în braţe.) Bravo,
felicitări! Ai să vezi că fluturaşii zboară.

ANDA (se ridică şi ea să o ia în braţe, nu ştie dacă să se bucure sau nu) Felicitări… (Elena nu prea se bucură de felicitări. În scenă intră Mihai. Are pe el un
halat de baie şi capul înfăşurat în tifon. Le vede pe fete că se îmbrăţişează.)

MIHAI (bucuros) Super! (se îmbrăţişează cu lumea)

ANDA (mirată, către Mihai) Tu ştiai?

MIHAI (bucuros ca un copil) Ce să ştiu?

ELENA (e luată în braţe de Mihai) De ce te bucuri?

MIHAI (nevinovat) Da’ voi de ce vă bucuraţi?

ANDA (cu jumătate de voce) O să fii unchi!

MIHAI (uşor panicat, către Anda) Eşti gravidă?

MAMA (intervine) Unchi, nu tată!

MIHAI (“dat pe spate”, către mama) Eşti gravidă?

ELENA (indiferentă, către Mihai) Eu sunt.

MIHAI (uşor pierdut) … Ce eşti?

ELENA (indiferentă) Gravidă.

MIHAI (îi pică fisa) Super! (o ia în braţe pe Elena) O să-l învăţ baschet! (Anda se uită cu resemnare la mama, mama la Elena, Elena dă din umeri în timp ce
Mihai o îmbrăţişează drăgăstos.)

ANDA (către mama) Aţi văzut asta în ceaşcă? (Mama zâmbeşte cu subînţeles. Spiritele se mai liniştesc.)

MIHAI (către Elena) Nu prea pari să te bucuri. (Tata deschide uşa de la baie. Se chinuie să scoată barca din baie.)

ELENA (în şoaptă, către toţi) Nu-i spuneţi lu’ tata încă.

MIHAI (panicat) Da’ eu nu pot să ţin secrete. (Tata se opreşte în mijlocul scenei cu barca pe cap. Se uită către ei. Mihai panicat, către tata, cu voce piţigăiată)
Ce-i, ce-i?

TATA (calm, către Mihai) Mergi cu mine?

MIHAI (speriat) Nu. Unde?

TATA (către toţi) Da’ ce vă uitaţi aşa la mine?

MAMA (intervine) Să nu laşi barca aşa în casă…

TATA (enervat de supoziţie); Unde s-o las’… (către Mihai) Mergi sau nu? (Mihai se uită panicat când spre tata când spre fete.)

MIHAI (cu jumătate de voce) Unde… unde mergem?

TATA (relaxat) La plajă… şi trebuie să vulcanizez şi barca. Nu pot s-o bag în cadă să-mi dau seama unde-i spartă.

MIHAI (agitat, către fete) Pot să mă duc?

ELENA (relaxată) De ce să nu te duci? (Anda îi face semn să-şi ţină gura.)

MAMA (către tata, enervată) Iar o să umpli holul de nisip.

TATA Şi strângi tu.

MIHAI (iese agitat) Mă duc să mă schimb.

MAMA (către tata) Asta ar fi ceva. (Tata intră cu barca în camera lui. Fetele rămân la masă. Mama îngrijorată către Elena) Trebuie să faci ceva cu casa, achit-o
odată să ne separăm că nu se mai poate.

ELENA (retorică) Crezi că eu nu vreau?

ANDA (intervine) Da’ de ce nu o vindeţi?

ELENA (către Anda, curioasă) Cum dacă am ipotecat-o?

ANDA (sigură pe ea) O vindeţi cu ipotecă, plătiţi ce-i de plătit la bancă şi de restu’ luăm două garsoniere: una pentru Mihai şi pentru mine şi alta (către mama)
să staţi dumneavoastră.

ELENA (ironică) Şi cu tata ce facem?

ANDA (se gândeşte un pic) … Se mută cu voi…

ELENA (dă din cap gânditoare)… Da…nu te-ai gândit rău. (ironică) Chiar vroiam să stau cu Alin şi tata…

ANDA (o întrerupe) Şi poate să aibă grijă şi de copil…

ELENA (ironică) … Corect…

MAMA (intervine) Da’ de ce nu-i luăm cu chirie ceva?

ELENA Să-i luăm cu chirie, adică să plătesc eu.

ANDA (din vârful buzelor) Tu ai ipotecat apartamentu’….

ELENA (amuzată) Nu mai bine mă mut eu cu voi şi tata cu Alin, că oricum divorţăm?

ANDA (surprinsă) Serios?

MAMA (calmă, către Anda) D’asta i-am spus să nu mi-o plătească… (Din cameră scoate capul Mihai pe jumătate îmbrăcat în costum de scafandru.)

MIHAI (panicat) Se aude tot! Vorbiţi mai încet! Nu vreau să ştiu că divorţezi! (închide uşa şi o deschide repede, către Elena) Şi asta-i secret?

ELENA (resemnată) Nu-i secret, da’ dacă află tata o să se agite, se umflă… ştii cum face….

MIHAI (se linişteşte) Deci nu-i secret?...

ELENA (diplomată) Nu-i secret da’ nu-i spune lu’ tata.

MIHAI (panicat din nou) Deci e secret! (închide uşa de la cameră)

MAMA (către Elena) Gândeşte-te de două ori ce faci, că nu faci bine…

ANDA (curioasă, către Elena) Da’ Alin ştie că eşti gravidă?

ELENA (cu jumătate de voce) … Nu…

ANDA (curioasă) Dar e al lui?

ELENA (cu jumătate de voce) … A lui…

MIHAI (deschide uşa la cameră panicat) Alin nu ştie?! (Nimeni nu-i răspunde nimic. Închide uşa panicat) Dumnezeule! )În scenă intră tata. Are costumul de
scafandru pe el. Pe deasupra poartă pantaloni scurţi. Are un rucsac mare în spate (cu barca) şi o vâslă în mână.)

TATA (către fete) E gata ăsta? Nimeni nu-i răspunde. E o linişte complice. Tata se uită la fete, fetele se uită la el. Nimeni nu zice nimic. Tata către mama) M-am
gândit… nu mai vreau numele… (face din mână ca şi cum ar lăsa de la el)

ELENA (curioasă) Ce nume?

MAMA (către tata) Stai liniştit că nu mai am nevoie de el. Pot să păstrez numele băiatului.

TATA (încurcat) Păi şi ăla nu e tot al meu?

ELENA (curioasă) Despre ce vorbiţi?

ANDA (intervine) Tata nu vrea să-i lase numele de familie lu’ mama.

ELENA (mirată, către tata) De ce?

TATA (se aprinde, către Elena) Ce sari aşa, e numele meu… (supărat) Nu mai am dreptul nici la nume în casa asta (se sprijină în vâslă).

ELENA (diplomată) Ai dreptul la ce vrei tu, doar eram mirată.

TATA (către mama) Da’ numele lu’ fii-miu, nu-i tot al meu… (enervat) Nu eu l-am făcut?

MAMA (enervată, ironică) L-ai făcut tu?... Ţi-au ieşit ţie ochii din cap ca lămâile?

TATA (o întrerupe, nervos) Da’ dacă nu eram eu îţi mai ieşeau ochii ca lămâile? (Din cameră iese Mihai. Şi el e îmbrăcat în costum de scafandru dar poartă
tricou peste costum şi nu are şort pe el. Are tifonul pe cap.)

MIHAI (către tata) Ne udăm la cap?

TATA (ironic, iese din scenă pe uşa apartamentului) Nu, tată, călcăm apa…. (Mihai îşi urmează tatăl. Se întoarce către fete şi le arată că are gura pecetluită.
Tata din off, către Mihai) Ia, zi?!

MIHAI (panicat, iese din scenă, cu vocea piţigăiată) Ce să zic? (iese)

ELENA (nedumerită, către mama) Deci ce-i cu numele?

MAMA (enervată) După divorţ, nu vrea să-i mai port numele.

ELENA (intrigată) De ce?

MAMA (retorică) De ce? De ce mi-a stricat cuptorul cu microunde? De ce a dat jos jaluzelele din cameră? De ce mănâncă usturoi toată ziua? (către Elena) De
ce? … Pentru că i-am făcut doi copii ca florile şi nesimtitu’ nu ştie nici măcar să salute când intră în casă? De ce?!!! (Se opreşte brusc şi trage aer în piept. Îi ia
câteva secunde să se “reseteze”. Fetele nu zic nimic. Către Anda, zâmbeşte) Hai, dă să vedem ce spune cafeluţa… (ia ceaşca şi se uită în zaţ)…. Şi ţie îţi cade un
copil…

ANDA (bucuroasă) Da?

MAMA (cu ochii în cafea) Da. Vrei să faceţi vreun bebe că până acum nu ţi-a apărut…

ANDA (bucuroasă de gând) Nu încă…

MAMA (o întrerupe) O să faci mai mulţi…

ANDA (o întrerupe, curioasă) Câţi? Cinci, şase?

ELENA (intervine, surprinsă) Cinci, şase?

ANDA (nevinovată) A zis mulţi…

ELENA (pentru ea) Eu nu ştiu ce să fac cu unu’ şi tu vrei şase…

ANDA Nu vreau şase…. (se gândeşte puţin)… Trei.

MAMA (tot cu ochii în cafea) Nu ştiu dacă faci şase dar doi faci sigur…. (către Elena, îngrijorată) Cum adică nu ştii ce să faci cu unu’?

ELENA (explicativă) Nu, îl păstrez, că îl vreau da’ .. zic aşa, că-i complicat…

ANDA (curioasă) Da’ de ce nu faci avort?

ELENA (exclude această idee) Eu copilul îl vreau, de ta-su nu-mi mai place.

ANDA (la fel de curioasă) Şi-l creşti cu Giuliano?

ELENA (hotărâtă) Nu, îl cresc singură… nu are legătură divorţul cu Giuliano… sau…

MAMA (o întrerupe) Dacă era să întorc capul după…

ELENA (o întrerupe, hotărâtă) Da’ poate era mai bine să întorci capu’?

MAMA (gânditoare) … Ai şi tu dreptate… Da’ voi cum cresteaţi?

ELENA (sigură pe ea) Creşteam bine…

ANDA (îi ia apărarea Elenei, către mama) Plus că se poate mărita cu Giuliano…

ELENA (nemulţumită de ceea ce au înţeles fetele) Nu mă mărit cu nimeni… Eu nu divorţez din cauza lui Giuliano, divorţez din cauza noastră … Giuliano e doar
un efect secundar… (insinuant) binevenit...

MAMA (intrigată) Şi de ce ai mai rămas gravidă dacă…?

ELENA (o întrerupe) N-am rămas, s-a întâmplat.

ANDA În ce lună eşti?

ELENA A treia.

ANDA (liniştită) Înseamnă că poţi încă să renunţi.

ELENA (speriată de idee) N-auzi că nu vreau, am treizeci de ani! … până clădesc altă relaţie…. până rămân… (retorică) fac copilu’ pensionară?

MAMA (o mângâie pe spate) Mamă… orice decizie iei, noi te susţinem.

ANDA (curioasă) Cu Giuliano te-ai culcat?

ELENA (ca un copil ce a făcut o boacănă) …. Acum două zile…

MAMA (îngrijorată) Da’ eşti măritată…

ELENA (vinovată, către mama) Ştiu…. (nimeni nu zice nimic)… d’asta vreau să mă mut o perioadă aici….

ANDA (panicată) Aici?

MAMA (liniştită) Casa e deschisă.

ANDA (agitată) Da, normal, da’ o să fim mulţi...

ELENA (încearcă s-o liniştească, către Anda) Eu o să dorm în sufragerie iar Mihai mi-a zis că voi oricum vă căutaţi ceva să nu mai staţi cu …. (ironică) divorţaţii.

ANDA (la fel de panicată, se ridică de pe scaun) Normal, normal…

MAMA (intervine, către Anda) Stai liniştită că avem loc cu toţi…

ANDA (acelaşi joc) Normal! (iese şi se duce în camera ei)

MAMA (cu voce scăzută către Elena) Îl sună pe frati-tu… (Elena zâmbeşte. De după uşă începe să se audă Anda.)

ANDA (din off, panicată) Alo! Băi Michi tu eşti tâmpit? …. (retorică) De ce? Pentru că eşti….. Nu, nu, nu…. I-ai zis lu’ sor’ta că ne mutăm? (Elena se ridică de pe
scaun şi se îndreaptă către camera Andei) … Cum nu i-ai zis când ea se mută aici!... (Elena deschide uşa la cameră)

ELENA (către Anda) Te auzim.

ANDA (din off, către Elena) Da, da, da… (Elena închide uşa. Nu se mai aude Anda. Mama se ridică şi începe să strângă masa.)

ELENA (se duce către mama şi o ia în braţe) Ce fac mămică?… (gânditoare) Adică ştiu ce fac, dar fac bine?

MAMA (înţeleaptă) Dacă mă întrebi pe mine….

ELENA (o întrerupe) Nu, nu… (o strânge mai tare în braţe) Doar ţine-mă în braţe… (În scenă intră Mihai cu telefonul la ureche.)

MIHAI (agitat) Sunt aici, gata, sunt aici… (ascultă)….. nu da’ nu închid, da’ dacă sunt în casă, ieşi din dormitor … (ascultă)….. nu-ţi spun ce să faci, dar
consumăm de pomană… (ascultă)… nu intru, pa (Mihai se aşează pe scaun. Îşi freacă fruntea cu palmele).

MIHAI (în şoaptă, retoric) Ce-mi faci surioară?... (Mama trebăluieşte prin spatele scenei în bucătărie. Elena se aşează la masă.)

ELENA (curioasă) Nu te-ai mai dus la plajă?

MIHAI (afectat de cearta cu Anda) N-a pornit maşina…

ELENA Şi unde e tata?

MIHAI (către Elena, intrigat) Ţi-am zis eu că mă mut?

ELENA (nevinovată) Ai zis că vă căutaţi…

MIHAI (convins) Dacă îmi caut înseamnă că nu vreau să mă mut…

ELENA (nedumerită) Nu înţeleg…

MAMA (intervine) E din familie, aşa face şi ta-su, vrea divorţ dar nu se mută…

MIHAI (către mama) Vezi că se ceartă cu tanti Magda pe acoperiş. (Amândouă îl privesc nedumerite) …. Pentru acoperiş …

MAMA (nervoasă, iese din apartament) Ce acoperiş.... că el nici măcar n-a plătit.. (Iese. Mihai şi Elena stau în linişte la masă.)

MIHAI (ca un copil, confidenţial către Elena) Eu nu vreau să mă mut.

ELENA (înţelegătoare) Da’ nu trebuie… Eu stau puţin aici, sunt în tranzit…

MIHAI (o întrerupe) Vezi că ştie şi tata…

ELENA (aprinsă) Ce? I-ai spus de Giuliano?

MIHAI (are situaţia sub control) Nu stai liniştită. I-am spus că eşti gravidă… n-am avut timp să-i spun de Giuliano…

ELENA (enervată) Nu ţi-am spus că-i secret? …. Încă!….Vezi că Alin nu ştie că sunt însărcinată (subliniază) nu ştie (face semn din deget că nu ştie) şi trebuie
să vină să-mi aducă nişte haine…

MIHAI (indiferent, nevinovat) Nu-mi mai spune...ştii că nu pot să păstrez secrete. (Din cameră se aude vocea Andei: “Michi??!!!”. Mihai ca un copil, îşi lăsă capul
pe Elena) Nu vreau să mă duc în cameră….

ELENA (se ridică de la masă şi îl ridică şi pe Mihai) Hai că merg cu tine şi-i explic că nu are de ce să-şi facă griji…. (Amândoi intră în camera Andei. Scena
rămâne goală preţ de câteva secunde. Din stânga (pe usa de la intrare) intră tata cu barca gonflabilă în braţe.)

TATA (ţipă spre scara blocului) Niciun leu! …. Să văd chitanţele! (dă dezaprobator din cap şi ţâţâie. Se duce în mijlocul scenei şi-şi despătureşte barca. E
îmbrăcat tot în costumul de scafandru. Întinde barca în toată sufrageria. Se aude soneria la uşă. Tata îşi aranjează cu grijă barca. Nu reacţionează la sonerie. Iar
se aude soneria. Enervat de “insistenţă”) E deschis…. apasă clanţa! (În sufragerie intră Alin (are în jur de 30 de ani, faţa comună dar plăcută, e de statură mijlocie,
îmbrăcat cool, are o atitudine degajată). Are un rucsac pe umăr plin de haine.)

ALIN (vine să dea noroc cu tata) ‘Neaţa!

TATA (dă noroc cu el şi-şi vede de treabă) Hai să trăieşti... (După câteva secunde de linişte.)

ALIN (de complezenţă) Ce faceţi?

TATA (degajat) Împăturesc barca.

ALIN (aceeaşi atitudine) Veniţi de la plajă?

TATA (dezamăgit) Nici n-am fost…

ALIN (curios) … Vă duceţi?

TATA (telegrafic) Fără barcă?... (Alin dă din cap că a înţeles dar e total nedumerit. Câteva secunde de linişte stânjenitoare.) Tu ce mai faci?

ALIN (îngândurat) Păi ce să fac… (ca şi cum tata ştie despre ce vorbeşte el) Cu situaţia asta noua…

TATA (cu reproş) Da’ n-ai dat niciun semn, ai mers pe burtă…

ALIN (dezamăgit, cu jumătate de voce) Ştiţi că eu sunt mai discret…

TATA (părinteşte) Da, da’ chestiunea în cauză.. ne priveşte pe toţi…

ALIN (gânditor) Ştiu, da’…. Nu mă aşteptam…

TATA (îl ia de gât şi-l conduce spre masă) Pe toţi ne ia pe nepregătite, ideea e să…. (îşi caută cuvintele) O să te obişnuieşti… o să vezi… mie mi-a luat câţiva
ani până să …. (nostalgic) E mişto…

ALIN (surprins) Deci să mă bucur?

TATA (hotărât) Normal. Bei ceva?

ALIN Sunt cu maşina…

TATA (se duce după o sticlă de cognac din bucătărie, in spatele scenei) Beau eu atunci...

ALIN (pentru sine, surprins de sfatul primit) O să mă obişnuiesc…. (Se întoarce cu o sticlă de cognac în mână.)

TATA (îşi toarnă un păhărel) Hai noroc! (dă pe gât shot-ul de cognac, îl savurează, se uită către sticlă) Bun al dracului! (se ridică repede de la masă cu sticla în
mână) O pun la loc să nu vadă că am luat… (Tata se întoarce la masă. Amândoi stau în linişte.) Sigur nu vrei un păhărel, să sărbătorim?

ALIN (intrigat) Da’ ce-i de sărbătorit?

TATA (se ridică în grabă de la masă şi se duce sa-şi mai pună un păhărel) Las’ că sărbătoresc eu şi pentru tine (bea în spatele scenei două shot-uri unul după
altul). Pune sticla la loc şi se întoarce repede lângă Alin, despre băutură) Bun, domn’e, bun! (Alin îl priveşte încurcat) Aşa am făcut şi eu prima oară:…. parcă îmi
căzuse lumea în cap… da’ după aia mi-am dat seama că nu e chiar aşa de rău… te obişnuieşti… culmea e că o să ai mai mult timp liber, o să poţi ieşi cu băieţii…
zile de fotbal…. (îl bate pe umăr) E bine… e bine.

ALIN (intervine, dezamăgit) O fi bine, da’ eu nu vroiam să se întâmple aşa...

TATA (îl întrerupe) Ştiu… Am trecut şi eu prin asta… ştiu… Negarea…

ALIN (nedumerit de ce spune tata) Ce negare?

TATA (îşi caută cuvintele) .. Eşti pus în faţa faptului împlinit…

ALIN (bucuros că a ajuns la un numitor comun) Exact! Ea a hotărât acest lucru, pe mine doar m-a înştiinţat…

TATA (cu subînţeles) Hai că şi ţie ţi-a plăcut… procesul de….

ALIN (îl întrerupe nedumerit) Ce să-mi placă? Ce proces?

TATA (cu subînţeles) Procesuuuu’…. Contopirea….

ALIN (îl întrerupe, “se prinde”) Adică relaţia?

TATA (“ïn sfârşit vorbesc aceeaşi limbă”) Relaţia… Relaţiile, că sunteţi tineri vorba aia…. (mândru) Eu când eram la vârsta ta… (îl priveşte cu subînţeles)
Mancam scânduri!

ALIN (dezorientat) Nu înţeleg nimic din ce spuneţi…

TATA (cu un aer confidenţial) Ok. Sincer: (îl priveşte în ochi pe Alin) Eu unul nu te credeam în stare (mulţumit de curajul pe care l-a avut) Asta e… Nu credeam
că poţi…

ALIN (îl întrerupe, contrariat) N-auziţi ce vă spun, că ea a vrut, eu n-am hotărât nimic….

TATA (amuzat) Hai să fim serioşi… fără inginer nu merge uzina.

ALIN (dezorientat, enervat) Ce uzină, ce scânduri?

TATA (cu un aer înţelept) Lasă… (îl bate părinteşte pe umăr) o să înţelegi… (curios) Când aţi aflat?

ALIN (aceeaşi stare, aceeaşi enervare) Ce să aflăm?

TATA (nemulţumit de răspuns) Uite care-I treaba… (ezită puţin)… am să fiu sincer din nou: uneori îmi place de tine, pari deştept, îngrijit…. da’alteori parcă ai capu’ de plută, aşa (îi bate cu degetul în cap)… (enervat, îl imită) Ce să afli? (autoritar) Vestea! Când ţi-a dat vestea?

ALIN (bate în retragere) Nu ştiu cum reuşiţi da’ puneţi aşa problema ca şi cum s-ar întâmpla ceva bine… (Cei doi se uită unul la altul confuzi. Se lasă o linişte
stânjenitoare.)

TATA (calm, părinteşte) Când ţi-a zis?

ALIN (supărat) Ieri… (se uită în ochii lui tata) ieri mi-a zis…

TATA (mulţumit de răspuns) Aaaa, nici tu n-ai aflat de mult…

ALIN (curios) Dumneavoastră când v-a zis?

TATA (incomodat de întrebare) … Mă rog… nu mi-a zis ea, ştiu de la Mihai…

ALIN (ca un detectiv) Şi lui Mihai când i-a zis?

TATA (relaxat) Azi le-a zis şi lor…

ALIN (îl întrerupe, curios) Lor?

TATA (ca şi cum n-ar fi nimic) Da… Lu’ Clara şi Andei…

ALIN (ca un detectiv) Şi Mihai de unde ştie?

TATA (enervat) Ce importanţă are? Ce tot mă descoşi atât?

ALIN (bate în retragere) Nu, eram doar curios (ironic) câţi oameni ne ştiu problemele… (insistent) Şi mama Clara ce a zis?

TATA (surprins de întrebare) Ce să zică? S-a bucurat şi ea, cred…

ALIN (jignit) S-a bucurat? (Tata îi ignoră întrebarea. Se ridică precipitat de la masă. Se duce în spatele scenei. Ia sticla de cognac şi două pahare. Se întoarce
cu ele la masă. Îi pune un pahar în faţă lui Alin.)

TATA Zici că nu bei că eşti cu maşina? (Alin aprobă din cap, îi pune un strop de cognac în paharul lui Alin) … atunci zici c-ai băut (îşi mai pune un pahar pe
care îl savurează)… Bun, mă…. Bun al dracului! (Din cameră iese Anda cu un geamantan de haine. După ea vine Mihai şi în urma lor Elena. Tata se sperie
crezând că e mama şi dă repede paharul peste cap.)

ANDA (în drum spre ieşire) Eu nu pot să stau în miros de copil! Nu pot! (iese)

MIHAI (o urmează pe Anda) Stai că nu apare mâine copilul! (iese)

ELENA (către Alin, surprinsă de ceea ce a auzit acesta) Bună…

ALIN (cu jumătate de glas) Bună… (Tata se ridică bucuros de la masă şi o invită pe Elena să stea jos.)

TATA (bucuros) Ia stai şi tu jos să sărbătorim împreună (se duce în spatele scenei după încă un pahar. Între Alin şi Elena e o linişte stânjenitoare.)

ALIN (rupe tăcerea, amuzat) E Anda gravidă? (Tata se întoarce cu păhărelul şi aude ce tocmai a spus Alin.)

TATA (surprins) Eeee, nu pot să cred! (către Elena) V-aţi vorbit să rămâneţi în acelaşi timp? (Tata îi pune păhărelul în faţa Elenei. Alin rămâne “mască”.) Tu nu
bei că eşti gravidă (îi pune o picătură de cognac; către Alin) Tu conduci (îi pune şi lui o picătură; către amândoi să le obţină acordul) Îmi pun şi mie un strop ca să
ciocnim (îşi mai torna un pahar zdravăn; către Elena) E a lu’ maică-ta, da-i bun (ridică paharul)… (către amândoi) Noroc! (Aceştia nu reacţionează aşa că tata îi
impulsionează şi le aşează păhărele în mână.) Hai cu curaj… Noroc! (Cei trei dau noroc. Tata se ridică de la masă şi se duce grăbit în spatele scenei ca şi cum i-ar
fi venit o idee.)

ALIN (către Elena,”interzis”) O să avem un copil?

ELENA (hotărâtă) Tot vreau să ne despărţim. (Tata vine la masă cu o sticluţă de plastic. Toarnă din sticla de cognac în sticla de plastic.)

TATA (bucuros, ca un copil, către amândoi) Vara tai copaci ca să ai ce arde iarna…

ELENA (surprinsă, către tata) Ce faci?

TATA (bucuros) Sărbătoresc azi …. (se uită la cât a turnat în sticluţa de plastic) şi mâine!

ALIN (pentru el) Chiar că am cap de plută… (către tata) D’asta vă bucuraţi dumneavoastră?

TATA (atent la cum toarnă, fără să se uite la Alin) Normal! (retoric) Nu-ţi dai seama ce captură? Am pus ochii pe sticla asta (se uită cât cognac a mai lăsat în
sticla originală) de acum o săptămână…

ALIN (retoric, ironic, către Elena) Cealaltă veste nu i-ai dat-o, aaa? (Tata îşi mai toarnă un păhărel din sticla de cognac şi se lasă pe spate. În sticla originală
mai e puţin, pe fund. Îşi bagă sticla de plastic în costumul de neopren, la spate.)

TATA (mândru) Gata (se uită la păhărel) P’ăsta îl păstrez…

ALIN (către tata, amuzat) Deci nu ştiţi? (Tata se uită la amândoi ca trezit din somn, revine în dialog.)

TATA (bucuros) Mai multe veşti? Aveţi gemeni? (o apostrofează pe Elena) I-ai spus mai întâi lu’ madam … (către Alin, ironic) Aşa sunt copiii… investeşti mult,
câştigi puţin…

ELENA (iritată) Nu i-am spus eu lu’ mama, a văzut în cafea…

TATA (ironic) Aaaa, a văzut în cafea… (tot ironic către Alin) Aşa se explică…

ELENA (hotărâtă, către tata) Dăm divorţ.

TATA (surprins) Cine dă divorţ?

ALIN (se uită la Elena) Noi. (Nimeni nu mai zice nimic. Tata dă pe gât shoot-ul cu tărie.)

TATA (către amândoi) Faceţi şi voi ce aţi văzut la noi.

ALIN (nu-l mai bagă în seamă, către Elena) Când ai aflat?

ELENA (evaziv) … Mai de mult…

ALIN (curios) În ce lună eşti? (Elena nu-i răspunde. E stânjenită de prezenţa tatălui.)

TATA (“se simte”, către Elena) Să plec să discutaţi voi? (În scenă intră mama însoţită de Giuliano (acesta are tenul măsliniu, e atletic şi înalt.)

MAMA (amuzată, către Elena, nu-şi dă seama că e Alin la masă) Ia uite pe cine am găsit la uşă… (Alin se întoarce şi el să vadă cine a venit. Mama îl vede pe
Alin. Elena se ridică în grabă de la masă.) Asta-i puţin ciudat…

ELENA (enervată, către mama) Serios?!!! (Iese cu Giuliano din scenă. Acesta nu apucă nici să zică “salut”. Mama rămâne în mijlocul camerei.)

MAMA (către Alin, cu căldură) Ce faci, mamă? Îţi pun o cafea? (vede sticla de cognac aproape golită, se aproprie de masă, către tata, retoric) Da’ eşti nesimţit?
L-ai băut tot?

TATA (nevinovat) Nu mă jigni că nici n-am pus gura… (arată către păhărele din faţa lui)… Ei au băut…

MAMA (enervată) Au băut copiii o sticlă de cognac? (Tata dă din umeri nevinovat ca şi cum asta ar fi situaţia.)

ALIN (supărat, se ridică de la masă) Am să plec… de curiozitate… (către mama) Din cauza lui (arătă către locul unde a fost Giuliano) …. (Mama nu zice nimic.
Alin dă din cap dezaprobator şi vrea să plece. În scenă intră Anda cu valiza după ea. E singură.)

ANDA (cum îl vede “se repede” în Alin care se opreşte pe loc) Oooo, uite şi cerbul…. Ce faci maestre, pleci?

ALIN (nedumerit) Ce?

ANDA (lasă valiza din mână) Ce? (arătă către uşa apartamentului) Ăia se giugiulesc pe scară şi tu stai cu socrii?

MAMA (se aşează la masă, o întrerupe) Anda, ajunge!

ANDA (către mama) N-ajunge mama Clara că deja suntem mulţi în casă… (vede pe masă păhărele de cognac, către Alin) În loc să tragi un şpriţ mai bine te
lupţi pentru femeia ta!

ALIN (surprins) Da’ n-am băut nimic!

TATA (intervine) Că oi fi băut eu cognac-ul… (către mama, se dezvinovațește) Am gustat, da’ nu….

ALIN (nervos, la adresa lui Giuliano) Îl omor! (iese din scenă)

ANDA (bucuroasă) Aşa să faci! Recuperează-ţi soţia! Staţi împreună!... În aceeaşi casă! (se aşeză la masă alături de mama şi tata în locul lui Alin, vede paharul
din faţa ei unde pe fund mai e nişte tărie, îl dă pe gât) Mai e? (Tata pune mâna pe sticla de cognac şi se uită către mama să-i dea aprobarea să pună din ea.)

TATA (politicos, către mama) Se poate? (Mama îi întinde paharul să-i pună şi ei. Tata le serveşte bucuros. Câteva picături de pe fund şi le pune lui.)

ANDA (dă pe gât shoot-ul, către amândoi, curioasă) Mama Clara… tata Andrei …cum funcţionaţi voi?.... voi, ăştia…. familia voastră? (Mama şi tata se uită
nedumeriţi către Anda.) Nu înţeleg…. Mihai alerga după mine să nu plec dar când l-a văzut pe Giuliano ăsta s-a oprit bucuros pe scări să-l convingă să joace în
echipa de baschet pentru că lui îi trebuie un pivot… (se ambalează) Habar n-am ce-i un pivot, da’ Michi are nevoie de pivoţi! Voi doi staţi…

TATA (o întrerupe, către Anda) Da’ care-i problema ta?

ANDA (enervată) Exact! … (se ridică) Eu n-am probleme.. (îşi ia valiza şi se duce în cameră) Asta şi întreb…

TATA (îngândurat) Fac şi ei ce văd la noi…

MAMA (“se aprinde”) Te-am înşelat eu vreodată?

TATA (surprins de turnură, deturnează discuţia, nevinovat) … Eu ziceam de credite…

MAMA (se linişteşte puţin, gustă din cognac) Tu nu înţelegi că creditul e baza dezvoltării economice… (Tata se uită la ea preţ de câteva secunde după care
enervat scoate sticla de plastic cu cognac de la spate din costumul de neopren.)

TATA (ironic) Înseamnă că am luat şi eu pe credit nişte cognac de la tine… să-mi dezvolt…

MAMA (îl întrerupe, tristă) Aşa ai făcut intotdeauna, ai tras pe mine cât ai putut…

TATA (tot ironic) Aşa e, că eu nu m-am trezit dimineaţa niciodată…

MAMA (dezamăgită) N-am spus că n-ai muncit….

TATA (o întrerupe, toarnă cognac în paharele lor, ironic când îi toarnă ei) Vezi! Îţi dau de la mine…

MAMA (enervată, se uită către sticla de cognac) Eşti măgar?

TATA (nevinovat) Da’ lămâile mele unde sunt?

MAMA (încurcată) … Ce lămâi?

TATA (sigur pe el) Lămâile! Atât bag în frigider, lămâile,…. (calm) unde sunt lămâile?

MAMA (îngrijorată) Mă, tăticule, tu eşti dus cu capu’, ce lămâi ţi-am luat eu?

TATA (satisfăcut, ironic) Eeee, vezi! Aşa am făcut toată viaţa, dus cu capu’ am tras pe tine…

MAMA (enervată) Normal că ai tras! Nici măcar nu ştiu despre ce vorbeşti?

TATA (calm) Ce te enervezi aşa? … Spune unde sunt lămâile?

MAMA (aceeaşi stare, pentru ea) Da’ dacă le spun copiilor … (pornită) tu nu mi-ai mâncat roşiile?!

TATA (enervat, sare ca ars) Ţi-am mâncat eu roşiile?

MAMA Da. … (ironică) Ce te enervezi aşa?

TATA (nervos, retoric) Eu mă enervez? …. (se calmeză) Ţi se pare…

MAMA (se linişteşte şi ea) Aşa ai făcut toată viaţa ca la bătrâneţe să-mi dai cu şutu' în …

TATA (o întrerupe, enervat) Termină cu şutul ăsta că nu te-am lovit niciodată.

MAMA (calmă) : Nu face pe prostu’ că ştii ce zic…

TATA (nevinovat) Nu ştiu…

MAMA (se înfurie, către tata) De ce nu mă saluţi când intri în casă?

TATA (încurcat) …. Paiiiii de ce nu te salut?...

MAMA (enervată) Spune! (Tata nu zice nimic)… De unde ai ciorba?

TATA (se încurcă) … Ce ...ce ciorbă? N-am niciun un fel de ciorbă! (enervat) Da’ ce faci, acum, îmi ţii cont la ce pun în frigider?

MAMA (ironică) N-ai zis că pui doar lămâi?

TATA (grav) Normal… Vorbeam despre cuvă. Da’ eu n-am dreptul la un raft în frigider? Eu n-am plătit rate pentru el?

MAMA (ironică, retorică) Ai plătit rate? P’ăsta eu l-am luat.

TATA (curios) Şi unde-i frigiderul la care am plătit eu rate?

MAMA (calmă) I l-ai dat lu’ fii-ta când a renovat…

TATA (liniştit) Normal… ai dat atunci tot…

MAMA (ironică) De tine n-am reuşit să scap…

TATA (intrigat) Da’ ce te enervează aşa tare la mine, care-i problema?

MAMA (începe să se enerveze) Care-i problema? (încearcă să-şi păstreze calmul) Nu-i niciun fel de problemă, da’ nu ţi se pare normal ca doi oameni despărţiţi
să stea separat?

TATA (intrigat) Şi unde să mă duc?

MAMA Da’ nu-i treaba mea. Ţie nu ţi se pare normal ca doi oameni despărţiţi care au doi copii împreună să se respecte?

TATA (retoric) Şi eu nu te respect?

MAMA (nu-l bagă în seamă) Trei: nu ţi se pare normal ca după o viaţă în care familia a fost pe primul loc pentru mine să nu-mi bei cognac-ul?

TATA (bate în retragere) Îţi iau altă sticlă….

MAMA N-am nevoie de altă sticlă…

TATA (o întrerupe) Da’ ţie nu ţi se pare normal ca după o viaţă să fac şi eu ce vreau?

MAMA (indignată) Şi n-ai făcut asta toată viaţa?

TATA (convins) Nu.

MAMA (surprinsă) Nu?

TATA (uşor enervat)…. Ce tot mă pui atât la colţ, familia asta ai ţinut-o singură?

MAMA Nu. Cu tine. Eu pe tine te respect pentru ceea ce am făcut împreună…

TATA (o întrerupe, enervat) Cum dracului mă respecţi dacă toată ziua îmi scoţi ochii cu câte ceva?

MAMA (convinsă) Pentru că meriţi.

TATA (intrigat) De ce merit?

MAMA (calmă) Pentru că aduci ciorbă în frigider…

TATA (“nevinovat”) … Am luat-o de la restaurant.

MAMA (ironică) Sunt convinsă. D’asta acum 15 ani suna telefonul în draci şi aceeaşi voce tânără intreba de domnul Andi…

TATA (enervat) Era greşeală…

MAMA (ironică) Corect. Un an de zile a greşit numărul…. D’asta…

TATA (o întrerupe, enervat) Suntem sau nu divorţaţi?

MAMA (relaxată) Dacă îţi plăteşti partea suntem…

TATA (“nevinovat”) Da’ de ce să plătesc? Suntem divorţaţi şi gata.

MAMA (enervată) Nu merge tăticule aşa, vreau şi eu să am viaţa mea…

TATA (curios) Şi cine te opreşte?

MAMA (sictirită) Să fiu măritată şi să umblu cu alţi bărbaţi nu-mi stă în caracter…

TATA (indiferent) Da’ umblă cu cine vrei, eşti liberă. Ce contează un act?

MAMA (enervată) Poate pentru tine nu contează dar pentru mine contează că nu mi-am sacrificat o viaţă pentru familie ca să-ţi baţi tu joc ….

TATA (contrariat, intervine) Da’ cine îşi bate joc?

MAMA (liniştită) Nu face pe prostu’ că nu-ţi stă bine.

TATA (intrigat) Da’ tu n-ai vrut să ne despărţim, ce tot mă arăţi cu degetu’?

MAMA (calmă) Ba da. Şi bine am făcut. Dar nu mi-am închipuit că o să stai cu mine…

TATA Şi unde să mă duc?

MAMA (se gândeşte puţin, ironică) … Du-te cu calu’… n-ai zis toată viaţa că vrei să stai în cort?

TATA (gânditor, pentru el) … Ar trebui să-mi iau o rulotă… (În apartament intră Mihai.)

MIHAI (bucuros, către părinţi) Am extremă!

MAMA (pentru ea, amuzată) Ia uite-l şi p’ăsta….

TATA (ironic, bate palma cu el) Bravo, tată. Aşa te vreau.

MIHAI (se aşează la masă) Vine Giuliano. Totu-i aranjat.

MAMA (curioasă) Te-ai întâlnit şi cu Alin?

MIHAI (ca şi cum ar fi ceva normal) Era şi Elena cu ei…

TATA (curios) S-au bătut?

MIHAI (nedumerit) Cine?

MAMA (îngrijorată) Băieţii…

MIHAI (nedumerit) De ce să se bată?

TATA (dă din cap dezaprobator, retoric) De ce să se bată?.... (către Mihai, hotărât) D-aia, pentru că aşa trebuie… tu dacă afli că Anda umblă cu altu’ nu-i dai o
mamă de bătaie?

MAMA (intervine, către tata) Bravo! Încurajează-l să bată femeile, asta da educaţie…

TATA (intervine, către mama) Da’ n-am zis s-o bată pe ea!... Să-l bată pe ăla…

MIHAI (intră la bănuieli) Aţi văzut-o pe Anda cu cineva şi nu ştiţi cum să-mi spuneţi?

MAMA (către tata, ironică) Ăsta-i greu de cap ca tine…

TATA (enervat) De ce mă jigneşti?

MAMA (nevinovată, retorică) Te-am jignit eu?

MIHAI (intervine, intrigat, către amândoi) Mă înşeală Anda? (Anda brusc deschide uşa de la cameră şi se uită urât către cei din sufragerie. Nimeni nu zice nimic.
Anda se retrage şi închide uşa de la cameră. Mihai în şoaptă, către părinţi) Nu mă înşeală, nu?

ANDA (deschide iar brusc uşa camerei, “aprinsă”) Vorbiţi despre mine?

TATA (ironic) Nu, tată, linişteşte-te, că strici balamalele uşii….

ANDA (ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat) Bine (Închide usa. Nimeni nu mai zice nimic. Linişte. Toţi se uită înspre uşa de la cameră. Trec câteva clipe. Anda
deschide iar brusc uşa. Toţi trei se uită la ea. E surprinsă de privirile celor trei, cu jumătate de voce) … Bine…. (închide uşa).

TATA (calm, explicativ, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, către Mihai) Deci, să revenim, eu te-am întrebat dacă s-au bătut …. Cap de plută cu chinezu’….

MAMA (îl întrerupe, curioasă) Ce chinez?

TATA (nu o bagă în seamă pe mama, continuă) Italianu’, portughezu’ ce mama lui de naţie e…

MAMA (îl întrerupe din nou) Giuliano e român….

TATA (enervat, către mama, retoric) Da’ mă laşi să zic şi eu ceva?

MAMA (sigură pe ea) Cum să te las când spui prostii, Giuliano e român, doar că l-au botezat acolo…

TATA (enervat) Ce importanţă are, vroiam să zic altceva…

MAMA (calmă, retorică) Zi, nu te las eu?

TATA (ca un copil mic) Lasă că nu mai zic nimic, spune tu, că le ştii pe toate.

MIHAI (intervine) Dragi părinţi:….(către tata) veşti bune Giuliano are / la pensie îţi aduce o indexare…. (bucuros de rima făcută) Ce ziceţi de asta?

TATA (ironic) Bravo, tată!

MAMA (curioasă) Ce indexare?

MIHAI (către mama după care către tata) Giuliano vrea să-l angajeze pe tata.

TATA (nedumerit) … Cine-i Giuliano ăsta?

MIHAI Ăla pe care l-ai bătut când era mic că a pupat-o pe Elena…

MAMA (intervine) Nu era aşa mic… aveau optâşpe ani…

TATA (îşi aduce aminte) Nepotu’ administratorei?

MIHAI Da…

TATA (nemulţumit de el) Şi ce urât am vorbit cu ea azi … (curios) Unde vrea să mă angajeze?

MIHAI (către amândoi) Vă spun acum…

MAMA (intervine, bucuroasă) Super! Plăteşti divorțu’!

TATA (enervat, către mama) Ce să plătesc că nici n-am luat banii şi deja mi-i cheltui… (dezamăgit) aşa ai făcut toată viaţa…

MAMA (îl întrerupe, nervoasă) Eu?! Nici măcar n-am ştiu cât aveai salariu…

TATA (amuzat) Cât să am salariu că tot se ducea pe rate…

MAMA (surprinsă) Rate? …. O rată îţi făceam iar cu restu’ făceai ce vroiai cu…

TATA (ironică, către Mihai) O rată cât tot salariu…

MAMA (enervată) Acum n-ai rate, plăteşte divorțu’.

TATA (intervine, mirat) Tot?

MAMA Nu. Partea ta.

TATA (exasperat de insistenţa ei) Cât e partea mea?

MAMA 3 milioane.

TATA (surprins) 3 milioane? Da’ de ce-i aşa de mult?

MAMA Că atâta e, de unde vrei să ştiu eu de ce e atât?

TATA (curios) Păi de unde ştii că e atât?

MIHAI (intervine, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat) Deci! Dragul meu prieten Giuliano care va juca în echipa mea de baschet îşi face o făbricuţă de textile în
Neamţ...

MAMA (surprinsă) În Neamţ?

TATA (către mama) Lasă-l să vorbească, ‘ ce-l întrerupi…

MAMA (enervată, către tata) L-am întrerupt eu?

MIHAI (continuă ca şi cum nimeni nu l-ar fi întrerupt) Da. La Neamţ vrea să-şi facă făbricuţă de textile… (către tata) şi te vrea pe tine administrator tocmai pentru
că l-ai bătut ca a pupat-o pe Elena…

TATA (nedumerit) …Nu înţeleg… (gânditor) Vrea să-l bat în continuare….

MIHAI Nu! Dar a zis că are nevoie de un om dedicat şi cu simţ de răspundere…

MAMA (intervine, ironică) Şi de ce îl vrea pe taică-tu? (către tata) Scuze…. nu m-am putut abţine…

TATA (dă pe gât şi ultima picătură de cognac din pahar) Lasă că nici eu nu mă abţin… (Din cameră iese Anda cu o valiză şi cu ambalajul unui LCD. Se duce
glonţ către tata.)

ANDA (nervoasă) Spuneţi-mi, spuneţi-mi în faţă... cu cine m-aţi văzut? (Tata se uită nedumerit către Anda după care către Mihai şi mama.) Spuneţi-mi!

TATA (calm) Sincer, eu cred că tu ar trebui să te….

MAMA (îl întrerupe, către tata) Andrei…. Nu te băga…

ANDA (către mama) Da’ de ce nu-l lăsaţi să vorbească? Să spună cu cine m-a văzut?

MAMA (pacifistă) Anda, mamă, da’ nu te-a văzut nimeni cu nimeni, stai liniştită, ai interpretat greşit…. (Nimeni nu mai zice nimic.)

ANDA (enervată că toţi tac) Daaaaa? (Anda se uită pe rând către mama, tata şi Mihai, enervată, către Mihai) Tu de ce nu zici nimic?

TATA (se ridică de la masă) Mă duc să mă uit la meciuri… (Anda se aşează în locul lui. Îl pironeşte cu privirea pe Mihai.)

MIHAI (către Anda, încearcă să destindă atmosfera) Am extremă!

MAMA (îngrijorată, către Anda, se uită la bagajele acesteia) Mamă, da’ unde vrei să pleci? (Sună la uşă.) Andrei, deschide tu. (Tata trece pe lângă uşa de la
intrare şi intră în camera lui. Mama se ridică enervată şi se duce să deschidă. În apartament intră administratora cu un dosar gros în braţe.)

ADMINISTRATORA (către mama) Doama Clara, eu dacă i-am spus că n-aţi plătit ultima rată de la acoperiş, degeaba se ceartă domnu’ Andrei cu mine….

MAMA (o ia de după gât şi o scoate din scenă) Draga mea nu-l lua în seamă… ies amândouă. (Mihai se uită nevinovat la Anda. Aceasta se uită furioasă la el.)

ANDA (hotărâtă) Spune!

MIHAI (nedumerit) Ce să spun?

ANDA (nervoasă) Crezi că eu te înşel?

MIHAI (încurcat) ….. Nu! Ce-ţi veni?…

ANDA (la fel de furioasă) Şi atunci de ce mă bârfeşti cu ai tăi?

MIHAI (încurcat) … Cine te bârfeşte?

ANDA (face o pauză) … De ce se mută sor’ta aici? … (Mihai dă din umeri că nu ştie) De ce nu mă iei de nevastă? ….(Mihai “beleşte” ochii surprins)…. (Anda
enervată) De ce nu eşti bărbat?

MIHAI (nevinovat) Da’ nu vreau să fiu bărbat…

ANDA (se ridică nervoasă) Despre asta e vorba!

MIHAI (nedumerit) Ce vorbă?

ANDA (începe să turuie, nici nu l-a auzit pe Mihai ce a zis) Eu am înţeles, stăm împreună cu ai tăi, un an, doi (către Mihai, retorică) Da’ eu cine sunt în familia
asta? (se strâmbă) Prietena lui Mihai (se plimba prin cameră)…. Acum dacă vine şi sor’ta în casă…. (către Mihai) Am înţeles: suntem tineri, să nu ne grăbim…. De
ce nu ne luăm şi noi ceva cu chirie?

MIHAI (sincer, o ia de mână pe Anda) Da’ eu nu vreau responsabilităţi, vreau să fiu copil, vreau să mă joc, vreau să am echipa mea de baschet… vreau să iau
un coş şi să-l pun în dormitor…

ANDA (îl întrerupe, ironică) Nu mai e loc că o să stea sor’ta cu copilu’…

MIHAI (se gândeşte puţin, se uită prin living) …. Îl pun aici.

ANDA (îşi ia valiza într-o mână şi cutia de la lcd în cealaltă, hotărâtă) Pa (se îndreaptă hotărâtă către uşă).

MIHAI (emoţionat) … Să ştii că eu te iubesc.

ANDA (se opreşte în dreptul uşii, se întoarce către Mihai, nu pare să-l fi auzit) Vreau un copil.

MIHAI (surprins) Cu mine? (Anda se uită enervată către el) Adică vrei să ai doi copii? (Anda nu râde) … Adică eu şi …. (Anda se întoarce şi iese. Mihai rămâne
singur. Pe uşă intră mama.)

MAMA (îngrijorată către Mihai) Unde a plecat?

MIHAI (onest) Sincer …. Nu ştiu.

MAMA (începe să trebăluiască în spatele scenei, în bucătărie) Şi nu te duci după ea?

MIHAI (gânditor) … Vrei nepoţi?

MAMA (curioasă, entuziasmată) E gravidă?

MIHAI (speriat) Nu!.. (dezumflat) dar vrea să facem…

MAMA (mirată) Cu tine?

MIHAI (dezumflat) Asta am întrebat-o şi eu…. (intrigat) Cum adică ”cu tine”?

MAMA (gânditoare, retorică) … Chiar aşa…. ce ar fi dacă ai face şi tu un copil? (În apartament intră Elena şi Alin. Acesta din urmă are o valiză mare pe care o
trage după el. Mama se uită încurcată către Alin.)

ELENA (către mama) Suntem o familie modernă iar Alin e tatăl copilului şi o să-l vezi des şi de acum încolo.

MAMA (bucuroasă) Bine, mamă. Dacă voi v-aţi înţeles… (pentru ea) Eu nu înţeleg, da’ nu e treaba mea.

ELENA (către mama) Pune-i şi lui ceva de mâncare că-i e foame…

MAMA (mămoasă, către Alin) Îţi pun o ciorbă?

ALIN (se aşează la masă) Da.

ELENA (către Mihai) I-ai explicat că nu rămân aici…

MIHAI (îşi freacă capul cu ambele mâini) Daaa….

ALIN (curios) Da’ ce face cu cutia de la televizor? (Mama îi aduce lui Alin o farfurie cu diferite mezeluri şi pâine.)

MAMA (curioasă, către Mihai) A luat televizoru’?

ALIN (către mama) Nu cred, că părea goală cutia…

MAMA (către Alin) Da’ p’ala (către Mihai) nu eu vi l-am luat (pleacă spre bucătărie, spatele scenei)?

MIHAI (se uită îngândurat la cei de la masă, către Elena) Vrea un copil….

ELENA (surprinsă) Cu tine? (Mihai face o grimasă de dezaprobare la auzul replicii.)

ALIN (îi ia apărarea lui Mihai, către Elena) Dar ce are?

MIHAI (tot îngândurat, cu jumătate de voce, către Elena şi Alin) Să fac şi eu un copil?

ELENA (ironică, nu-l ia în serios) Să-l bagi în echipa de baschet…

MIHAI (ironic) Ha-ha-ha, ce-am râs… Poate îl iau pe al vostru…

ALIN (intervine, către Mihai) Nu cred, îl fac karatist.

ELENA (către Alin) N-ar trebui să hotărască el ce să se facă?

MAMA (curioasă, către Alin şi Elena) Ce nume îi puneţi?

ELENA (se uită către Alin, dar vorbeşte cu mama) Nu ne-am gândit încă…

ALIN (sigur pe el) Alin dacă-i baiat iar dacă-i fată Alina.

ELENA (intrigată, către Alin) De ce?

ALIN (către toţi din încăpere, mândru) Aşa l-a chemat şi pe bunicu’ şi pe tata şi pe mine…

ELENA (îl întrerupe, ironică) Şi dacă ai tăi n-au avut imaginaţie să n-avem nici noi?

MIHAI (gânditor, pentru el) Spuneţi-i Epicur. (Toţi se uită către el. Nu observă privirile.) Sau mai bine Demostene…. (ridică ochii şi vede ca toată lumea se uită la
el contrariată).

ELENA (ironică, către Mihai) Putem să-l botezăm pe al tău aşa: Epicur Demostene….

ALIN (intervine, către Mihai, continuă numele spus de Elena) … Mihai.

MIHAI (se uită către Alin) Da?

ALIN (uşor încurcat) Nu… aşa să-l cheme: (amuzat) Epicur Demostene Mihai.

ELENA (în acelaşi spirit) Şi dacă-i fată: Epicura Demostena Mihaela.

MIHAI (sigur pe el) Vă înşelaţi, eu o să fac gemeni şi o să le spun Unu şi Doi.

ALIN (termină de mâncat, către mama) Sarut’ mâna pentru masă că a fost bună şi gustoasă…

MAMA (către Alin) Să creşti mare….

ALIN (către Elena) Plec. Vin mâine să te iau?

ELENA Pe la prânz.

MAMA (către Alin) Vrei prăjitură?

ALIN (politicos) Nu sărut’ mâna…. Plec (se ridică de la masă)…

MIHAI (către mama) Vreau eu!

ALIN (către mama) Încă o dată sarut’ mâna pentru masă (iese) …. (Mama se aşează pe scaun în locul lui Alin.)

MAMA (nedumerită, către Elena) Nu înţeleg…

MIHAI (contrariat, către mama) Nu-mi dai prăjitură? (Mama nu-i răspunde.)

ELENA (către mama) Trebuie să-mi mai iau din lucruri de acasă..

MAMA (nu înţelege) Şi ce faceţi, rămâneţi prieteni?

MIHAI (ca un copil mic, către mama) Aloooo! Prăjitură!

ELENA (către Mihai) Du-te şi ia-ţi!

MIHAI (enervat, către Elena); Da’ lu’ Alin îi aducea!

MAMA (către Mihai) El e musafir…

MIHAI (ironic) Aaaaa, eu sunt de-al casei…. ce flatant…. (Mihai se ridică şi se duce să-şi ia o felie de prăjitură din frigider. Mama se uită la Elena.)

ELENA (nedumerită, către mama) Ce?

MAMA (către Elena) Îţi dai seama că iei o decizie care îi va afecta pe toţi.

ELENA (dezaprobatoare) Vorbeşti în cuvinte mari… (hotărâtă) E o decizie care mă afectează doar pe mine. (Mihai intră în camera lui cu o felie de prăjitură pe o farfurie.)

MAMA (convinsă) Nu, hotărăşti în numele tău …

ELENA (contrariată, către mama) Lasă-mă că ştiu eu ce hotărăsc.

MAMA (încearcă s-o liniştească) Ce vreau să spun e … (cade pe gânduri) M-ai bine nu mă bag…

ELENA (superficială) Oricând pot să mă împac cu Alin…

MAMA (surprinsă) N-ai spus că nu-l mai iubeşti?

ELENA Nu-l mai iubesc, d’asta şi divorţez.

MAMA Corect, tu ai hotărât ca şi copilul tău să nu-şi aibă tatăl aproape.

ELENA (surprinsă de ipoteză) Da’ de ce să nu-i fie aproape?

MAMA (intrigată) Adică tu o să trăieşti cu Giuliano şi copilul se duce în parc cu Alin?…

ELENA (uşor enervată că e luată la bani mărunţi) Dar nu vreau să trăiesc cu niciun Giuliano, nu-l mai iubesc pe Alin… (gânditoare) Giuliano e doar declicul…

MAMA (o întrerupe) Ok, trăieşti cu cine vrei tu şi Alin îţi plimbă copilul?

ELENA (intrigată) O să-l plimb şi eu! (enervată) Şi ce vrei să fac? Să trăiesc o viaţă în aşteptare? Să mă mint singură că-i mai bine pentru copil?

MAMA (calmă) Dacă vrei un copil nu poţi să fii egosită… trebuie să renunţi la…

ELENA (o întrerupe, aceeaşi stare) Deci să traiesc în aşteptare vreo 7, 10, 15 ani, să aştept să crească ca să redevin egosită…

MAMA (dă din cap dezaprobator) Nu mai poţi… Tu crezi că pe mine nu m-au curtat bărbaţi, că n-am primit avansuri …

ELENA (o întrerupe, virulentă) Şi de ce n-ai făcut-o?

MAMA Pentru că eraţi voi şi pentru că vroiam ca voi să creşteţi în linişte…

ELENA (uşor ironică) Da’ tu ai fost nefericită?

MAMA (convinsă) Nu tot timpu’…

ELENA (hotărâtă) Eu nu vreau să mă sacrific pentru nimeni. Viaţa e prea scurtă şi nu-mi permit. (îşi mângâie burta) O să-i ofer tot ce-i mai bun şi o să-l cresc cel
mai bine posibil.

MAMA (o întrerupe) O să-i oferi ce-i mai bun din punctul tău de vedere dar pune-te în locul lui. El ce vrea?

ELENA (enervată, retorică) Ce vrea? (către mama) Ce vrei? Să trăiesc o viaţă ca la bătrâneţe să mă plâng că m-a părăsit barbatu’?

MAMA Da’ eu nu mă plâng. Dacă aş fi tânără aş face la fel. (ridică vocea) Eu sunt enervată că măgarul ăsta (arată către camera tatălui) nu apreciază ce am
clădit împreună… dar chiar şi aşa nu-i vina lui…

ELENA (enervată, o imită) Nu-i vina lui…. De ce te victimizezi? Acţionează! Fă ceva! Cunoaşte pe altu’!

MAMA (amuzată) Eu nu mă victimizez. Spun că nu-i vina lui pentru că n-a avut o educaţie aşa cum trebuie… nici eu n-am avut… (amuzată, nostalgică) Ne-am
găsit doi bezmetici care au făcut o familie….

ELENA (acuzatoare) Şi de ce n-ai plecat când te-a înşelat prima oară?

MAMA (liniştită) … Deja eraţi voi…

ELENA (uşor ironică, îşi mângâie iar burta) D’asta divorţez eu acum… îl călesc de mic.

MAMA (înţeleaptă) Îl caleşti de mic dar el va trăi toată viaţa cu “călirea” ta. (Din cameră iese tata.)

TATA (către amândouă) Noi avem sticle de 5 litri?

MAMA De plastic? (Tata începe să caute prin bucătărie.)

ELENA (curioasă) Da’ ce vrei să faci cu ele?

TATA (caută dar nu găseşte, către mama) Ştii tu că avem?

MAMA Sub chiuvetă…

ELENA Da’ ce vrei să faci cu ele? (Tata găseşte 2 bidoane cu apă plată de 5 litri şi unul gol. Îl umple pe cel gol cu apă de la robinet.)

MAMA (curioasă) Se opreşte apa? (Tata nu-i răspunde. Către Elena) Asta mă enervează...când face aşa (enervată, ţipă, către tata) Se opreşte apa?!

TATA (tresare speriat, nevinovat) Da’ ce ţipi aşa?

MAMA (la fel de nervoasă) Pentru că nu răspunzi!

TATA (ţipă şi el) Da’ nu te-am auzit!

ELENA (către mama) Vezi, d’asta prefer să fiu singură…

MAMA (către Elena) Ce legătură are?

ELENA (calmă) Are…. (Tata umple o altă sticlă de 5 litri.)

MAMA (vorbeşte tare, către Andrei) Andrei! (tata se uită la mama) Tu ai fost fericit cu mine?

TATA (sigur pe el) Da. (Mama se uită cu subînţeles la Elena.)

ELENA (ironică) Nu e concludent…. (Tata îşi pune sticlele de 5 litri în braţe şi vine spre masa fetelor.)

TATA (vorbeşte greu din cauza greutăţii, către Elena) Ce nu-i concludent, că-ţi bat eu o concludenţă în cap…

ELENA (ofensată) Nu vorbi cu mine ca şi cum am cinci ani… (Tata nu o mai băga în seamă şi se plimbă cu dificultate prin cameră cu sticlele în braţe.)

TATA (către Elena) Fericirea vine în bucăţi mici şi …. Restu’… (obosit către ambele) Da’ ştiţi ca’s grele sticlele astea…

MAMA (curioasă) Ce vrei să faci?

TATA (continuă să stea cu sticlele în mână şi să se plimbe) Plec la căpşuni.

ELENA (surprinsă) Unde pleci?

TATA (răsuflă sacadat) …În Fin-lan-da, la cap-şuni.

ELENA (amuzată) Finlanda? Nu-i frig în Finlanda pentru căpşuni?

TATA (către Elena) Nu ştii nimic….

ELENA (mirată) Şi de ce cari sticlele în braţe?

TATA (epuizat de la efort) Au zis ăştia la televizor că lădiţele au 15 kile…

ELENA Dar partea grea nu e când le ridici şi le laşi jos cu mijlocul tău? (Tata se opreşte pe loc. Se gândeşte.)

MAMA (mulţumită, către tata) Deci plăteşti divorţul!

TATA (nu o băgă în seamă pe mama, către Elena) Ştii că ai dreptate (pune sticlele pe blatul din bucătărie).

MAMA (ridică vocea) Plăteşti divortu’, da?

TATA (caută o sacoşă în care pune sticlele) Nici n-am plecat…

ELENA (curioasă) Da’ de ce nu accepţi varianta lui Giuliano cu Neamţu’?

TATA (se întoarce către ea, serios şi intrigat) Care neamţ?

ELENA (surprinsă) … Cu Piatra Neamţ!

TATA (face un semn de dezaprobare şi râde) Ştiu, ştiu….glumeam….. (Tata ridică cu greutate de jos sacoşa în braţe după care o lăsă jos. Repetă exerciţiul.
Din cameră iese Mihai cu o tăbliţă de antrenor de baschet în mână.) Stai aşa! Ia ridică astea (îi arată sticlele).

MIHAI (contrariat) De ce?

TATA (autoritar) Ridică-le! (Mihai le ridică fără probleme. Le pune jos şi vrea să plece.) Unde te duci?

MIHAI (arată spre tăbliţa din mână) Să vorbesc cu Giuliano tactica meciului…

TATA (hotărât) Cheamă-l sus. (Mihai se uită mirat către tata apoi către fete.)

ELENA (intrigată, către tata) Da’ ce vrei de la el?

TATA (vine şi se aşează la masă, către Mihai) Cheamă-l! (Tata se aşează la masă. În faţa lui este un pahar pe care-l dă la o parte şi-l pune în faţa mamei.
Mihai iese. Către Elena) Am auzit ce-ai vorbit cu mă-ta…. Şi n-ai dreptate.

ELENA (ironică) Vrei să-mi ţii o predică? (Mama pune paharul la loc în faţa lui tata.)

TATA (la fel de ironic) Nu, tată. Vreau doar să spun că n-ai dreptate…. (Mama şi Elena se uită la el ca şi cum acesta ar trebui să continue cu ceva argumente.
Tata mută iar paharul în faţa mamei.)

MAMA (pune paharul în faţa lui, calmă) Atât? Asta-i tot?

TATA (mulţumit de ceea ce a spus) Da (pune paharul în faţa mamei).

ELENA (amuzată) Scurt şi la obiect.

TATA (mulţumit că s-a făcut înţeles, către Elena) Exact. (Mama pune paharul în faţa lui tata.)

ELENA (curioasă) De ce l-ai pus să-l cheme pe Giuliano?

TATA (se uită îndelung către Elena) Cine o să plătească ratele la credit?

ELENA (speriată de ce ar putea insinua tata) Cine?

TATA (nedumerit de neînţelegerea fetei) Păi cine? (se uită către mama, amuzat) Eu te-am întrebat pe tine, nu mă întrebi tu pe mine… (pune iar paharul în faţa
mamei)

ELENA (enervată, către tata) Nu înţeleg ce spui, ce vrei…

MAMA (se coalizează cu Elena, îi pune paharul în faţă) Nici eu.

TATA (intră în defensivă, pune mâna pe pahar şi nu-l mai mută) Ce spun? N-am spus nimic, am întrebat cine o să plătească ratele la credit?

ELENA (intrigată) Ce vrei să spui cu asta?

TATA (enervată că nu a înţeles) Nu spun nimic. Întreb: cine plăteşte ratele la credit?

ELENA (enervată) Şi de ce îl chemi pe Giuliano, să le plătească el?

TATA (se uită nedumerit la cele două femei) De ce să plătească el ratele?

ELENA (bucuroasă) Exact.

TATA (îngrijorat către mama) Ce-i cu fata noastră?

ELENA (nervoasă) Faci ca si cu mâncarea câinelui, de ce îl chemi pe Giuliano?

TATA (mută calm paharul în faţa Elenei, autoritar) …. Nu ridica tonul la mine ….

ELENA (intrigată) Ce tot mutaţi paharul ăsta?… (Toţi trei se uită către pahar.)

TATA (calm, cu mâinile în sân) Cine-l mută? (Pe uşa intră Anda urmată de Mihai, Alin, Giuliano şi ultima intră administratora.)

ADMINISTRATORA (are un teac de dosare la subţioară, către mama) Dacă îmi pemiteti… (Anda îşi trage un scaun şi se aşează prima la masă. Mihai vine în
spatele ei şi rămâne în picioare. Giuliano, Alin şi adminstratora rămân în picioare în dreptul uşii.)

ANDA (ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, către mama, tata şi Elena) Despre ce vorbim?

MAMA (se ridică şi îi oferă un scaun administratorei) Vino, ia un loc.

ADMINISTRATORA (protocolară, arată dosarele) Nu, nu, eu doar vreau să clarific. (Mama rămâne în picioare.)

TATA (către Mihai) Da’ unde i-ai găsit pe toţi?

ANDA (înfiptă) Eu aici stau!

ALIN (face un pas către Elena) Am uitat cheile la tine şi n-am cu ce să intru în casă…

GIULIANO (intervine precipitat, către tata) Pe mine m-aţi chemat dumneavoastră…

ADMINISTRATORA Eu vreau clarificări…

MAMA (către administratoră) Nu vrei să iei loc?

ADMINISTRATORA (hotărâtă) Stau aici. (Se lăsă liniştea pe scenă. Tata rupe tăcerea şi se ridică.)

TATA (către mama) Ia tu un loc că clarific eu… (Mama se aşează şi tata începe să se plimbe prin faţa tuturor, mai ales prin faţa lui Alin şi a lui Giuliano. Când
ajunge în faţa administratorei aceasta vrea să deschidă dosarele dar o opreşte prin gestică. Se plimbă în aşa fel încât pe final să rămână în dreptul lui Alin şi al lui
Julio şi se uită când la unul când la celălalt.) Ce-i cu voi, mă băieţi?

ELENA (sare ca arsă) Tata?!

TATA (către Elena) Ce ai? Ce i-am întrebat? (către amândoi) Voi nu ştiţi să vă bateţi? (Giuliano se uită nedumerit către Alin)

ELENA (aceeaşi reacţie) Tata!!!!

ALIN (către tata) ….. Tata socru… eu’s un om modern, educat…. (Tata se întoarce dinspre ei către cei de la masă, are o grimasă de dezaprobare. Elena se
îndreaptă spre Alin cu cheile în mână.)

MAMA (intervine, protocolară) Andrei nu cred că e cazul să ne spălăm rufele în public…

ADMINISTRATORA (o întrerupe, familiară) Staţi liniştită că ştiu… aproape tot…. (toate lumea se uită mirată către ea, aceasta nevinovată)… Pereţii sunt subţiri….

TATA (intervine, către mama, intrigat) De ce să ne ascundem dacă ăştia suntem? (Linişte. Mama se uită la tata.)

MAMA (hotărâtă) Ştii că ai dreptate! (Toată atenţia este către mama, puternică şi hotărâtă, către Anda) Ramai la noi, nu?

ANDA (se pierde) … Da’ ce să fac, să plec la Feteşti? Plus că eu îl iubesc pe Mihai şi vreau copii cu el…

MIHAI (intervine, panicat) … Stai mă puţin …. să… să mai lăsăm ceva timp să treacă (se uită către Giuliano)…. acum sunt şi cu echipa de baschet… să avem
şi noi un program normal….

MAMA (se opreşte lângă el şi-l ciupe de obraz, amuzată, intervine) Băiatu’ mamii….

MIHAI (ca un copil, bucuros că cineva îl înţelege) Da…

TATA (intervine, ironic) Da’ ne iei pe toţi la rând?

MAMA (mângâie burta Elenei, către tata) Ajung şi la tine …. (către Elena) Tu ai dreptate.

ELENA (surprinsă) Da?

MAMA (se îndreaptă către administratoră) Dragă Jeni, după cum ştii, eu şi Andrei ne-am despărţit ….

ADMINISTRATORA (face ochii mari către mama) Asta nu ştiam…

MAMA (către Andrei) Andrei, tu ai dreptate… de ce să ne ascundem dacă ăştia suntem? (către administratoră) Mai vreţi să mergem la Paris să vă vizitaţi fiica?

ADMINISTRATORA (încântată) Cum să nu! Ne aşteaptă oricând, doar s-o sun. Oricând! (Mama îi ia dosarele din mână şi se îndreaptă cu ele către masă.) Stăm
cât vrem…

GIULIO (intervine) Puteţi merge şi în Italia la mama….

MAMA (către tata) Ia conspectează tu dosarele astea şi vezi dacă ai plătit sau nu acoperişul… (către Giuliano) Ai tras internet?

GIULIANO (încurcat) Unde?

MAMA (enervată că ăsta nu pricepe) Aici, la tanti Jeni.

ADMINISTRATORA Da, am mobil, pe stick…

MAMA (se îndreaptă către administratoră, degajată) Hai să luăm frumos bilete pentru Paris şi să stăm câteva luni...

ANDA (curioasă, către mama) Şi cu munca ce faceţi?

MAMA (relaxată) Concediu medical că nu trăiesc o sută de ani.... (Mama şi adminsitratora ies pe uşă. Ceilalţi rămân fără să zică nimic uitându-se unul la altul
preţ de câteva secunde.)

TATA (preia frâiele, “sparge liniştea”) Ia, hai să ne organizăm…. (lumina se stinge pe scenă)

ELENA (speriată, din off) Ce se întâmplă? (Se aude soneria.)

O VOCE DIN OFF Lumina.

TATA (panicat, către cei de pe scenă) șșșșșșșt! (în şoaptă) Să nu audă că suntem acasă.

O VOCE DIN OFF O să vă oprim curentu’ pentru restanţe.

ELENA (intrigată, în şoaptă, către tata) N-aţi plătit lumina?

TATA (în şoaptă) Maică-ta ştie, ea se ocupă de astea.

ELENA (intrigată) Şi ce facem?

TATA (calm, în şoaptă) …. Linişte.