Niciun val

imaginea utilizatorului dudu

Acest text se află în Șantierul Literar Hermeneia.com

Din nou. Știți cum e? Anost. Mai ieri... furtună. Soare arzător. Ploaie de vară. Soare. Nori. Valuri. Multe valuri.
Azi? Fără piper. Sare? Din belșug. Degeaba. Fără valuri, nimic. O baltă. Rece. Foarte rece. Ca ele. Nici nu se uită. La mine. Și nu sunt. Mic. Dimpotrivă. Fumează. Țigări fine. Beau. Cafe-frappe. Sau stau. Pur și simplu. Întinse. Bine. Mai toate au. Costume. Colorate. Din două piese. Una e slipul. Cealaltă? Ochelarii. De soare. Unde naiba s-or uita? Nici nu contează.
V-am spus că plesnesc. De gras. Dar și de. Optimism. Mă ridic. Încet. Cum altfel? E singura. Posibilitate. Două cearceafuri primesc. Imediat. Umbră. De obicei, am grijă. Să nu se întâmple. Acum nu. E o metodă. Bună? Habar n-am. Verific. Voce gâjâită: “alo, domnu`! Puțin mai la dreapta, te rog!” Ăsta de unde a apărut? Iubitul? Soțul? Tatăl? Acu` două minute era doar ea. Asta e. Situația. Mă execut. Fără grabă. Oricum, am atras. Atenția. Deja. Are între. Treizeci și doi. Și treizeci și cinci. Perfeect. Mă simt biine. Are tiimp. Și pentru miine.
O fi crezând că am. Bani. Înseamnă că nu e. Inteligentă. Mă deranjează. Foarte puțin. Altele sunt. Cerințele. Actuale. Întorc. Ostentativ. Spre ea. Șezlongul. Doi metri. Între noi. Pe glezna stângă. Un scorpion. Tatuat. Mic și negru. Singur înseamnă. Ceva. Că e. Periculoasă. A ridicat spătarul. E cu fața spre mine. Sutienul atârnă. De brațul drept. Al șezlongului. Între picioare? Un prosop. Uriaș. Păi, ce credeați? Stă cam la patruzeci și cinci. De grade. Nu, nu e atât de cald. Înclinată. Pe spate. Citește. Asta-i bună: cine mai citește azi? Mă uit mai atent. Sandra. Cum care? Brown. Aha! No problem. Zic. În gând. Și mai atent. Nici o filă. Întoarsă. De cinci minute. Analfabetă? Nu cred. Privește. Pe după cele două margini. De jos. A cărții. De sus. A ochelarilor. Spre mine. Încearcă să ghicească. Dacă mă uit. La ea. Nu o mai. Fierb. Mi-i scot. Ochelarii. Mă holbez. Direct. Intră puțin. În panică. Coboară brusc. Cartea. Un pic. Atât cât să-i acopere. Privirea. Perele rămân. La deshidratat. Fiecare are dreptul. La opinie. Mie îmi plac. Nu prea coapte. Esențialul e să fie. Tari.
Nu durează. Imediat se ridică. Cartea. Mă surprinde cu privirea în coș. (Am zis de fructe, nu?) Se întinde. De plăcere. Cui nu-i place să fie? Scanat. Mie. Ei, dar cu mine e altă. Problemă. Tehnică. Nu încap. În scanner.
Plusez. Privesc în altă direcție. Periferica mă ajută însă. Observ tot. Ce mă interesează. Dar nu las. Nicio clipă. Impresia. Și atunci se întâmplă. Ceva. Inefabil. Sau poate nu. Aș putea. Povesti. Dar vreau asta? Normal că da. Cine, în locul meu, n-ar vrea?
Cu o viteză demnă de un prestidigitator preocupat să obțină efectul scontat, dar cu păstrarea deplinei securități a secretului asupra modalității de realizare a operațiunii, împinge. Sutienul. De pe brațul șezlongului. Privesc în zare. Periferica nu doarme. Îl văd în nisip. La picioarele ei. Lungi. Zvelte. Superbe. Dar pare. Că nu e deajuns. Bulversată de lipsa oricărui efect. Crede ea.
În pieptu-mi de aramă. Explozii. Plusează. La fel de rapid. Cu vârful piciorului drept. Cu degetul mare. Cu vârful unghiei. Agață obiectul inutil. Îl deplasează încet, încet, aproape imperceptibil, cât mai în față. Spre a fi. Vizibil. Plusez și eu. Nicio mișcare. Fără grimase. Am experiență. Nu degeaba. Am pierdut. Bani mulți. La poker. Dar am învățat. Să nu reacționez. La primul. Impuls.
Disperată. Realmente. Încetez. Îmi întorc. Într-o doară. Din zare. Privirea. Observ. Surprins. Mă ridic. Trei pași. Mă aplec. Ridic obiectul. “Ti-a căzut. Din cauza vântului puternic, cred. Poftim!” Face pe mirata. Mulțumește. Întinde mâna. Îl apucă. Nu-i dau. Imediat. O privesc. Fix. Se fâstâcește. Trage. Cu putere. Nu destulă. “Ce faceți? De ce nu-i dați drumul?” Eliberez cârpa. Nu plec. Aștept. “Va mulțumesc!” Așa. Și? Atât? Nicio invitație? Nimic altceva? Costernat. Ce am greșit? Habar n-am. Incapabil. De mișcare. Se ridică. Perele se apropie. Periculos. Întinde. Mâinile. Ambele. Palmele îmi cuprind. Ceafa. Simt. Multe. Chestii. Îmi aduce. Ușor. Capul. Spre ea. Închid. Ochii. Întredeschid. Gura.

Proză: 

Comentarii

- ameţeală -

Pentru că dpdv gramatical punctul intervine, de multe ori, acolo unde nu ar trebui, iar factorul stilistic nu ajută (cele mai multe oprelişti impuse nu aduc nimic în plus) , aş spune că aţi exagerat cu fragmentarea. Nu mai spun că o jumătate de pagină cu acest tip de text poate nenoroci ochii. E foarte obositor să citeşti aşa ceva. Personal, am ameţit.

Poate că, pentru prima pagină, ar merge dacă ar fi încadrat la experiment...

perceptie

posibil. sa aveti dreptate. nu va contrazic. mi s-a mai spus. asta. incerc si eu. altceva. poate nu e. foarte ok.
desi, un text asemanator ( "exista viata dupa... ") a "prins" prima pagina. desigur, nu e asta o garantie ca e bine. sa continui in felul asta.
multumesc pentru.

- ceva despre -

Tehnica asta pe care o încercaţi d-voastră mai sus şi pe care au încercat-o mulţi alţii, inclusiv eu, este destul de mofturoasă. Consider că miza ei este încărcarea cu sens a două părţi ideatice aparent banale, dar care, prin siluirea cititorului spre meditaţie (via punct) capătă profunzime. Sau, un alt pariu, aducerea sub acelaşi plan contemplativ a două idei foarte apropiate ca sens, dar foarte depărtate ca scop auctorial (ori invers). Cred eu că numai aşa se justifică acest tip de text, aşadar, el, tipul de text, trebuie abordat pentru a încăpea un discurs încărcat cu o astfel de natură, nu de dragul de a încerca altceva. Dacă o astfel de scriere se ratează, avem de-a face cu o simplă telegramă.

Exp: "V-am spus că plesnesc. De gras." - e ok, se mulează perfect pe mofturile acestei tehnici.

Dar " Dar și de. Optimism" - nu, pentru că, aici, punctul nu aduce absolut nicio nuanţă. El reprezintă aici inerţie, dorinţă de inedit sau, dacă-mi permiteţi, un mic alint. Pentru că, mă întreb, cum ar fi să ne apucăm să scriem cu toţii chestii de genul: Cobor până. Jos. Să-mi. Iau nişte. Ţigări. De.Şi m-am. Lăsat de vreo. T..r.e.i. Ani.

ş.a.m.d.

Personal, cred că aveţi potenţă în proză. Ar trebui să experimentaţi mai puţin şi să scrieţi mai mult. Pentru a colinda creierii munţilor, trebuie mai întâi să batem la pas dealurile.

de acord

problema e sa te tina... picioarele. si, sincer, pe mine ma cam dor. dar asta e alta problema.
multumesc, din nou, pentru sfaturi, timpul acordat si critica pertinenta! sper, dar nu promit, sa reusesc.