de câteva zile
aerul din plămâni e o pasăre albă
mai mică poate decât grăuntele de muștar
cu buza de sus pâlnie îl strecor în afară
el pleacă sa inventeze o lume a florilor deși
anotimpul din mine e umed
o lungă distanță ne separă o vreme
cât un diftong risipit aiurea așa cum ai risipi o
anecdotă într-o sală de spectacole goală
întotdeauna am prețuit o ușă deschisă
mi-am permis libertatea să ies din
aglomerația oaselor
să pășesc pe linia invizibilă dintre aici și acolo
aerul ca porumbelul lui Noe plecat să caute
ramura de măslin când o găsește mă strigă
fără el nu sînt și dac-aș fi
aș fi doar ca bătaia de clopot sau
ca numărătoarea inversă de la zece la zero
din noaptea lui 31 decembrie
iluminat dintr-o dată de
petarde dragi
diafane