Cartierul meu miroase a gogoșari în oțet și a lipici de fixat orele în calendar. Mă pregătesc de căderile tale, pun năvoade cu veverițe-n colțuri ca să mai pot vedea măcar o dată maroniul patofilor tăi de ginere. Mi-e sete să te aud lent, omenește, făra implicații vegetale, să mă pătrunzi ca o boală cronică ce mă lucreaza încet, să am vreme să-mi caut sandalele negre cu toc cui, să-mi rulez ciorapii cu bandă adezivă, să mă guști ca pe o ulcică de must. Este mare grabă, însă. Ai deja bagajele făcute, cele importante le-ai așezat în spate, să nu pierzi nimic, în caz că aș mai trage de tine. Pe bord, înfășurate în hârtie înflorată, stau scrisorile fară feromoni ale tinereții mele. Imi spui abia acum că vrei să îți nasc un copil, ți-e teamă că va fi deștept ca mine și va lua prea în serios viața, va face trotuarul cu fiecare iluzie în parte, va mușca de disperare din prânzurile săracilor și fericiților. Imi ceri prea tarziu toate acestea, pentru mine nu mai există dragoste, căutarile au luat sfârșit, întrerup tensiunea dintre noi, n-are cum să mai curgă stupoarea mea spre tine. Vroiai mai demult o meserie virilă, te visai constructor (zilier, zidar, zănatec), să-mi dovedesti bărbăția. Am aflat că te jucai cu ursuleți în orașul tau de câmpie de câte ori credeai că nu ești văzut. A ramas însă miere pe buzele tale, și pasul greoi ce n-are a face nimic cu un Grizzly, totul fiind candoare fară beneficiu. Ti-au crescut clești de-mi smulgi carnea, îmi pun un plasture cu cetină peste opționala ta murire și aștept să vina cosașii, rânduindu-mi cele 40 zile fermentate de Ramadan.
Sigur ca sunt un tip rezonabil și nu aștept să fiu dat afară de două ori.
viața e terminată Jasmin, eu eram ultimul colac de salvare aruncat într-o jenă de mine însumi, în grădina ta plină cu lotuși albi și statui de ghips ieftin. Nu e suficient să nu-ți pese de cineva. E nevoie să-l detești și să-i dorești dispariția din conștiința ta bolnavă cu la fel de multă iubire. In lobul encefalo-sciatic ai pus murături, lista de cadouri de anul nou, facturi de plătit. In lobul amoroso-deficitar stă exul tolănit la intrare, dulăii, trei amanți potențiali (și ei fara bani..) o fatucă lesby care-ți cere la telefon mângaieri cu ora. Mai există și ultimul lob secret, acolo este punctul G al scrisului cu pana de păun. După cum vedem spațiul rămas pentru mine e redus la subzero. E timpul despărțirilor de toamnă, tocmai bine înainte de a începe stagiunea obositoare cu hanuka, crăciunul și gripa asiatica. Ajută-mă să mă butonez, nu-mi găsesc fusta nici jartierele. Ma îmbrăcai pentru tine în femeie ca sa îți fiu pe plac erotic, mă chemai Lilah, îți plăcea să sorbim cu paiul gin rece din buricul meu pe care mazgăleai cu ruj PIG. Si eu docil, mă faceam că nu simt că te gândești la altul, ah ..cum doreai să fi în brațele virile ale unui posesor de harem, cu Harley Davidson nikelat. Frumos să fie și generos, nu un vierme ca toți ăștia care scriu pe net jigniri. Acum că s-a facut dimineață și bate mistralul Jasmin, condu-mă până la terasa de la etajul 18 și dă-mi brânci în neant. O să am timp, în cădere să trimet sms, să chem ambulanța cu capul de bufniță pictat pe capotă exhalând mirosul de jelanie post-mortem ..
foto: Chirico
Comentarii
Virgil -
interesant. un text complex. presupun ca fotografia desparte cele doua parti create de cei doi autori. ce mi se pare totusi ciudat este o asemanare poate prea pronuntata intre stilurile celor doi si chiar o abordare poate prea asemanatoare a ideii de repros. sau ma insel eu..? parerea mea
Aranca -
tandemul Nepotului cu Ramona este totusi constructiv din punct de vedere literar si ceea ce au realizat in general, e de buna calitate. si in acest caz, al menajeriei in doi, se pastreaza toate ingredientele unei schite reusite. ar trebui mentionat, pentru cititori, daca se poate, la reproducerea lucrarilor, nu numai autorul cit si titlul lucrarii; spre ex. Fabrice Rebeyrolle - "Sans titre 3" 2001, ulei pe pinza, 120x120 cm, din ciclul "Le present absolu"; eventual pentru cei interesati, de indicat un link privind artistul (http://www.arbre-de-lune.fr/rebeyrolle/bio.htm)
Virgil -
Adrian, te rog nu mai folosi imagini sistemul de "inline" image de pe servere de unde nu ai permisiunea sau nu stii cit timp sint "up and running". desi aspectul legal al acestei probleme nu este inca definit clar problema e ca uneori (ca si in cazul imaginii de fata) serverul respectiv poate fi oprit astfel ca imaginea nu mai apare in pagina noastra. Deci pe viitor iti recomand salvarea imaginii (daca te simti ok legal) pe un server dedicat pentru gazduirea de imagini pentru "inline" image linking, precum este photobucket sau altele sau pe o pagina personala si apoi linke-eaza de acolo. merci de intelegere
nepotul lui rameau -
Virgil am notat. In general sunt foarte atent la ce imprumut de pe net. Folosesc numai material din "public domain" . In cazul de fata e probabil ca siteul sau serverul sa fie deconectat temporar.