cămașa de tencuială
ruptă la încheietura etajelor
cusută cu iederă
și frînghie de rufe
atîrnă ca o flamură inertă
peste socialismul nostru
de toate zilele și mai ales
peste nebunia nopților
în care gura ni se coclește
spuzindu-se nevolnic
după lipsa asta a sufletului
devin nesfîrșite ca o placentă
pe care o înghițim în timp ce
ni se rup apele și pămîntul
ne înflorește în urechi perverse
răsfrînte din găvanele ochilor
de unde ne vine senzația asta
ca o ridicare din mormînt
pînă la înțelegerea
prăbușirii într-un dans al absurdului
unde toate firele se leagă
mănunchi în jurul paharului
răsturnat ca o colivie
unde am prins în sfîrșit
sufletul nostru molie jertfită lui duhului
cel ce coșcovește uneori
cămașa de tencuială a blocului
nostru cu patru etaje
și o mulțime de găuri
printre care uneori
poți vedea o mulțime de sîrme