Mă ține ploaia
lingându-mi rana
cu spatele
la gara
întemnițată-n scoici.
Și-n ceasul tău acvatic
se scaldă
ora albă
cu chip înmărmurit.
Ești strâns lipit de harpă,
în corzi
te-aruncă ziua
și semn de taină-mi lași:
tulpina de iubit.

Tu,
ca o acoladă
de-mbrățișare simplă.

Și tulburată-i clipa
pe-o bancă atârnând
în așteptări
grăbite
și în vagoane arse
ca fila de jurnal.