poem scris cu ochii închişi

imaginea utilizatorului nicodem

îmi amintesc de primăvara lui '79
cum împreună cu bob seger plecam în katmandu

tata
ceferist abia ieşit la pensie se împrietenise cu
fyodor dostoevsky
aflam mai târziu că viaţa lui devenise o
luntre fără pagaie un cuvânt important
pierdut în translaţie

între timp numele meu vopsit indigo s-a
ascuns în regrete ca euripide în peşteră
adesea mă pipăi să-mi aflu semnul ruginii
Dumnezeu în fiecare dimineaţă îmi aruncă
în buzunarele tâmplei câte-un ban de argint
ne-ţinând evidenţa gongurilor de clopot înfundate
în urechile mele

îmi zic trebuie să-i mulţumesc pentru existenţa pădurii
în care mă pierd întrebând
e Doamne mintea mea un templu
plin de lumini sau o biserică plină
cu oase