trăim cu memoria plină
într-un loc fără locuri
fără alte limbi de prisos
amintiri care nu ştiu să râdă

ce este ţinutul sterp din
faţă inima doarme
şi nu primeşte veşti despre sânge
tai sfori la capătul răbdării

înţeleg mecanismul durerea
suntem unşi cu ape de flori

singurătatea mea începe cu tine
încă nu ştiu cât să păstrez
urma veşniciei pe buze
picură sărutul zgârcit

cine mai cade din cer
zău turnul acela este al tău
eu de ce să nu fac

un pod lui Dumnezeu