Ştirile de la ora 5

Ninsorile nu se mai opreau de câteva zile.
Domnul Sergiu, cu o ţinută încă dreaptă, îşi arăta dimensiunea celor 75 de ani prin părul albit şi rărit mult în partea din faţă a capului şi prin petele maronii, de bătrâneţe, ce-şi profilau existenţa pe partea superioară a obrajilor, aproape de tâmple. Uneori degetele controlau parcă existenţa acestor semne printr-un pipăit discret, cu unghia, verificând poate dacă acestea au mai crescut în grosime.
Domnul nu se mai bărbierea zilnic, aşa cum făcuse aprope 60 de ani şi nici nu se mai tundea atât de des. Numai pieptănatul rămăsese din obiceiurile ce trădau fostul militar.
Doamna Gina, al cărui prenume adevărat îl cunoşteau doar: domnul Sergiu, soţul, poştaşul pentru că îl citise pe talonul de pensie şi pe plicurile ce aduceau facturile şi copiii de pe actul de naştere. Acesta era Gherghina fapt ce-i dădea dreptul de a-şi sărbători ziua numelui de Sfântul Gheorghe.
Aspiraţia doamnei de a evada din mediul rural a pornit încă de la vârstă fragedă când ea a decis că o doamnă nu se poate numi Gherghina ci pur şi simplu, Gina şi a impus tuturor apropiaţilor ei acest fapt.
La începuturile vieţii de adolescentă lumea o chema domnişoara Gina ca apoi să se coacă pe deplin acel „doamna Gina”, odată cu existenţa citadină.
Înclinaţia spre tot ce este viu şi frumos a domnului Sergiu, era o sechelă a neputinţei de a studia agronomia. Îşi dorise să facă „arhitectură peisageră” dar ajunsese ofiţer în specialitatea geniu. Chiar dacă temperamental domnul Sergiu nu era un ordonat sau un pedant, meseria de militar şi mai ales specialitatea militară au reuşit, totuşi, să-l aducă la vârsta pensiei întreg şi cu o oarecare rigoare în gândire. După cum îi plăcea să spună că „geniştii nu pot greşi a doua oară” el nu greşise niciodată, în meserie şi nu pierdea nici un prilej să reamintească oricui avea răbdare să-l asculte că în 40 de ani de meserie a fost logodit cu moartea.
Poziţia de pensionar nu îl cufundase în inactivitatea celor ce au mucit mai bine de 50 de ani.
Doamna Gina, pensionară şi ea, nu pierdea nici un prilej să scoată în evidenţă faptul că ea a fost economistă. Că debutase în „câmpul muncii” ca socotitor la C.A.P. după ce absolvise liceul economic în târgul reşedinţă de judeţ, putea părea neimportant.
Influenţa tatălui, fost preşedinte de C.A.P. ajuns activist raional şi căsătoria cu un ofiţer, au facilitat obţinerea diplomei, cu care se mândrea atât de mult, chiar dacă fusese obţinută după ce urmase cursurile la fără frecvenţă. A trebuit să facă cursurile la f.f. pentru că nu mai existau facultăţile muncitoreşti care au dat ingineri, economişti, profesori, înainte ca ei să obţină o diplomă de bacalaureat.
Domnul Sergiu, ca semn de respect pentru înaintaşi, a vrut să pună o cruce de marmură la căpătâiul celor de pe urma cărora doamna Gina moştenise ceva terenuri, în satul de la marginea capitalei. Numele răposaţilor fuseseră săpate în piatra albă alături de anul naşterii şi cel al decesului. Doamna Gina ţinuse să fie săpate şi numele lor: STOIENESCU GINA şi STOIENESCU SERGIU, dar şi anii lor de naştere. Suirpriza cea mare a fost pentru Sergiu când a observat pe monumentul funerar că la dorinţa doamnei Gherghina, în faţa numelui ei a fost săpat şi apelativul prescurtat Ec. Nu numai la atât s-a rezumat surpriza ci ea a continuat prin descoperirea sub numele celor doi soţi şi a unei plăcuţe de marmură ovală cu o poză în sepia a celor doi. Fotografia din tinereţe prezenta o tânără domnişoară sprijinită cu tandreţe de un tânăr căpitan îmbrăcat în ţinută de ceremonie, cu eghileţi şi cu stilet, purtând o frizură şi o musaţă corect îngrijite.
Sergiu nu îşi amintea când fusese făcută fotografia.
-Gina, nu îmi amintesc vremea la care am făcut noi poza asta...
-Nimic nu ştii! Tu nu vezi că pe tine te-a făcut mai frumos decât ai fost vreodată? De fotoşop ai auzit, boşorogule?
„Boşorogul” îşi dorea linişte şi calm aşa cum nu a avut atâta vreme cât a fost în serviciu ordonat., dar tot a întrebat:
-Dar ec. , ăla, tot cu fotoşopul l-au făcut?
-Scrie pe cartea mea de muncă economist? Scrie! Atunci, ce? N-ai fost în stare nici măcar inginer să ajungi, nici măcar colonel ca să pot să trec acolo pe cruce, la tine, „Col.”Ai rămas un prăpădit de maior şi ce era să scriu, „Mr.” Ce, eşti tu vreun mister şi nu ştiu eu şi pe lângă asta ar fi sunat ca un mârâit!
Ce era să facă? A lăsat lucrurile aşa! Ea a avut ultimul cuvânt şi el a mai obţinut ceva linişte.
Ea a ridicat piciorul să treacă peste gărduleţul împrejmuitor şi s-a dezechilibrat. Sergiu, cu o reacţie pe care nu i-o bănuiai la acea vârstă, a prins-o de braţ şi a sprijinit-o. Braţul Gherghinei s-a invineţit imediat păstrând cu fidelitate urmele degetelor domnului Sergiu.
-Când ajungem acasă să te apuci să dai zăpada! Tu nu vezi că ne înghite de vii?
-Păi zilele trecute nu am dat-o? Acum este stratul prea subţire...
-Aşa ai fost toată viaţa, un lasă-mă să te las! Dacă cu eram eu te mâncai câinii şi viermii!.Când s-a măritat fie-ta , aia mare, te-ai rezumat să spui: „ea ştie mai bine ce face”şi ai tăcut ca un mameluc. Tu nu ai văzut că acela era un netrebnic? Ai zâmbit ca un tâmpit şi mi-ai spus bancul acela prostesc cu Măria şi Toderuţ, acela când Măria l-a întrebat dacă or da fata la cel care o ceruse şi el a răspuns că „ om da-o, că doară n-om fute-o noi”.
Sergiu a zâmbit pe sub mustaţa albită şi roşcată pe alocuri de la tutun.
Da când s-a măritat aia mică? Nu tu ai spus că e băiat bun, că e inginer, că are maşină şi că e de neam bun? Parcă îi văzuseşi numele în arborele genealogic al cantacuzinilor atât erai de extaziată. Dar după aia, ai văzut! A divorţat şi a rămas singură şi deprimată- a replicat Sergiu.
Drumul până acasă se sfârşise spre bucuria lui.
Şi-a luat lopata din casă, a luat căţeluşa să-i ţină de urât şi i-a mulţumit celui de sus că are motiv să iasă din casă.
Nici ea nu era dispusă să continuie peroraţia pentru că mai erau câteva minute şi începea episodul cu numărul 4001, serial pa care Gina îl urmărea din tinereţe şi nu ratase nici un episod.
Sergiu a ieşit la zăpadă, pisicile s-au aşezat pe calorifere şi mai rămăsesră numai 5 minute până la genericul serialului. Gina şi-a pregătit medicamentele pe care urma să le ia la prima pauză a serialului aşa cum era prevăzut în schema de tratament extrasă din punga cu medicamente. Cele 11 pastile s-au aliniat cuminţi acceptându-şi destinul. Grămada cea mare s-a regrupat în două grămăjoare mai mici şi brusc gina a decis să scape de această grijă înghiţind cele două grămăjoare inegale cu apa plată din sticla de lângă fotoliu.
Afară, Sergiu, ca în mai toate activităţile ce le desfăşura, şi-a organizat mental succesiunea operaţunilor ce urma să le desfăşoare, tocmai pentru a nu cheltui energie în mod inutil.
Gina a deschis fereastra şi a strigat:
-Mişcă-te mai repede şi după ce dai zăpada să vii şi să duci sticlele şi borcanele goale în pod că ai văzut ce bine ne-au prins conservele pentru iarnă.
Sergiu a sprijinit lopata de garaj, a intrat în casă şi a luat coşul cu sticle şi borcane.
-Nu am zis acum, dar dacă te duci sus ia şi o oală cu tine şi adu şi două verze murate.
Sergiu s-a întors, a luat oala şi a urcat iar la pod apoi s-a întors cu cele două verze.
-Mai ai ceva de dus sau de adus din pod sau din beci?
-Acum nu! Dar de ce ai lăsat chepengul deschis?
-Am crezut că mai vrei ceva...
-Du-te repede şi închide că se duce dracului căldura, că n-ai fost în stare să faci ceva la podul acela. Măcar de-l amenajai ca să putem închiria 2 camere şi ne mai ajutam cumva cu banii.
Sergiu a închis capacul, şi-a luat căţeluşa şi a ieşit iar în curte, la zăpadă. A deschis porţile şi a început să dea zăpada din faţa porţii, zăpada pe care o ridicase plugul băgat de primărie să cureţe strada. În faţa porţii, pe o creangă groasă de stejar, s-a aşezat o cioară de semănătură.
„O fi corbul lui Poe”, a rostit el cu voce tare, ca apoi să rostească sacadat, cu voce gravă ....”ne-ver-more”.
Coana Gina era la prima pauză a serialului. A deschis geamul dinspre pădure exact în clipa când acel nevermore se amplifica.
-Băi băiete, ai înebunit? Vorbeşti singur?
Sergiu, nebăgând-o în seamă, a aruncat ultima lopată cu zăpadă, a închis poarta şi a intrat în casă cu căţeluşa la picior.
-Mi-ai băgat toată zăpada în casă şi nici n-ai curăţat câinele. Ai ajuns un boşorog, neputincios care vorbeşte singur dar mie nu îmi răspunde când îl întreb ceva. Da, că eu sunt o proastă şi o tâmpită. O dobitoacă care s-a lăsat prostită şi am dat eu viaţa de la bloc ca să mă aduci aici, la ţară. M-a orbit Dumnezeu! Ce mi-a trebuit mie să mărit cu tine? Nici tânăr, nici frumos, nici cu bani!
Sergiu nu spunea nimic şi o privea ca pe un păianjen care ţese pânza în colţul unei camere abia zugrăvite.
Eu sunt bolnavă şi cu toate astea stau toată ziua şi curăţ după tine şi după animalele tale.
Sergiu a mai privit-o o dată ca apoi să o întrebe:
-Tu, religioaso, ştii de ce nu au voie femeile în altar? Şti de ce nu le este permis să stea pe aceeaşi parte cu bărbaţii în biserică?
Ea s-a oprit din peroraţie de parcă ar fi primit un pumn în piept, sau ca după ce ar fi fost izbită brusc de un val de aer rece, ca după câteva secunde de uluială să reizbucnească în timp ce se repezea să-l lovească pe Sergiu.
-Păcătosule! Îţi baţi joc de cele sfinte şi de mine. Mă terorizezi! Asta faci de o viaţă întreagă.
Sergiu, a prins-o de ambele braţe strângând-o cu putere ca să oprească loviturile ei. Ea s-a linişit în încercarea de a-l lovi dar potopul de vorbe a continuat:
-Uite, dobitocule, mi-a reînceput serialul şi am pierdut firul.
Telefonul ei a sunar şi ea, răspunzând unei prietene, a continuat peroraţia, în timp ce căţeluşa se ghemuise la picioarele fotoliului şi nu mai mişca.
-Da, dragă boul ăsta o să mă omoare! Vorbim mai tîrziu, dacă nu mor până atunci.
Sergiu a privit-o şi ca o revoltă i-a spus:
-Ai început să împleteşti vesta aia pentru mine de astă toamnă şi uite, mai este puţin şi vine primăvara şi tu nu ai timp decât de serial şi de ştiri pe toate canalele T.V. ce dezbăt politică. Mănânc mai mult ouă prăjite, iaurt şi conserve. Noroc că ai ăcut zacuscă astă toamnă.
Parcă arinsă de o explozie, doamna Gina s-a ridicat de pe fotoliu, şi cu ochii injectaţi de furie s-a îndreptat spre el, cu pumnii ridicaţi. Căţeluşa s-a ridicat încercând să fugă, doamna Gina s-a împiedicat de căţel şi a căzut lovindu-se cu şoldul de marguinea patului şi cu capul de marginea măsuţei înţesată de cărţi bisericeşti.
Sergiu, nerealizând gravitatea loviturii i-a replicat cu glas ridicat:
-Dumnezeu nu doarme!- ca apoi să trântească uşa şi să iasă din casă, la aer.
După câteva minute, neauzind glasul Ginei, Sergiu a intrat în cameră şi a văzut chipul fără expresie de pe care se vedeau doi ochi mari şi albaştrii fixaţi spre tavan.
Precipitat, Sergiu a sunat la 112 chemând medicii în ajutor. S-a aşezat în genunchi punând urechea pe pieptul ce nu trăda respiraţie. Inima nu se auzea. Căţeluşa s-a cuibărit lângă genunchii lui îndoiţi în timp ce la poartă se auzea o sirenă.
Sergiu a ieşit ca în transă din casă şi a descuiat poarta. Medicul, după o examinare rapidă a consemnat ora decesului şi a anunţat poliţia.
Trupul doamnei Gina, aşezat pe pat, cu ochii închişi şi cu braţele pe piept nu se răcise încă. Poliţia , reprezentată de un inspector criminalist, a intrat în casă. Fotografii, măsurători, etc., se desfăşurau de parcă erau într-unul din serialele pe care le urmărea Sergiu, seara târziu, la AXN Crime.
-Domnule Sergiu, am să vă rog să nu părăsiţi localitatea. Probabil că ştiţi că în asemenea împrejurări primul suspect este soţul..
..........................................................................................................................................................
La o săptămâna după eveniment, domnul Sergiu stătea pe marginea fotoliului pe care Gina stătea urmărindu-şi serialul. Apoi, au început ştirile de la ora 5. Şpicheriţa, cu un ton ridicat şi pe un ritm alert a invadat camera cu glasul ei:
- Un bărbat de 75 de ani, cu o cruzime înfiorătoare, şi-a ucis soţia după 40 de ani de căsătorie. Urmele de pe corpul femeii atestă fără tăgadă că în ultimele clipă de viaţă s-a luptat pentru a se apăra. O bună prietenă a declarat în exclusivitate pentru noi:
-Doamnă, spuse reporterul, aţi fost ultima persoană, în afară de criminal, care a vorbit cu victima. Vă rog să ne spuneţi ce v-a relatat.
Prietena doamnei Gina, plină de emfază şi pătrunsă de importanţa faptului că era în direct la T.V., a spus, cu voce tremurată şi frecându-şi ochii înlăcrimaţi:
-Criminalul a chinuit-o toată viaţa. Chiar în ziua în care buna mea prietenă a fost omorâtă am vorbit cu ea la telefon. Vă spun pe cuvânt de onoare ce mi-a spus. „Da, dragă boul ăsta o să mă omoare! Vorbim mai tîrziu, dacă nu mor până atunci.” Şi eu, în loc să mă duc să o salvez am amânat momentul. Cu siguranţă criminalul o să scape că are relaţii, are prieteni, că a făcut armata la securiotate.
Legătura a fost preluată în studio şi ştirile şde la ora 5 şi-au reluat cursul.