nu sunt cenuşă din resturi de cuvinte aruncate la întâmplare
în adăpostul unei iubiri uitate
mă gândesc cât de greu ar putea fi să clădesc o nouă viaţă
din ce în ce mai multă poezie decât fapte
cerul a renunţat să mai creadă
într-o pasăre care aşteaptă cu aripile în şolduri
alte vremuri

după caracteristicile celei mai bune însoţitoare
umbra nu poate fi iubită
ea n-are viitor
nici măcar prezentul nu şi-l aduce aminte
dar locuim împreună
ultima oară când am încercat să mă înalţ
s-a ţinut de picioarele mele
abia atunci sufletul mi-a dat de înţeles cât de mult m-am apropiat de lumină

din lipsă de oxigen
nu cred că mai pot aprinde focul
oricât de nesatisfăcătoare sunt rugăciunile la rece
mă ataşez de oameni care suferă