aș bea,-nsetat, fecioarelor parfumul
să mă întorc la tine-apoi, femeie
tu ești a nemuririlor idee,
o mostră de spre unde curge fumul

când merg la braț cu tine pe alee
ne argintează-n noapte luna drumul
și stelele își scutură-n noi scrumul,
la poarta raiului avem și cheie

pămânții nu ne iau în nici o seamă
că suntem rari adesea doar o spun,
noi nu răspundem nici dacă ne cheamă

pe frânghia paiangulu-i săpun
rămas din a te pierde fostă teamă,
un gând lucid în faptă de nebun