să mă alint cu viața nu e un cherem
la care să mă prind deprins fiind
cu simplitate de plăcere ca-n harem
de amețeli prin cărnuri scormonind

inteligibilul nu pot lăsa să moară
chiar dacă legi se-nșiră precum fulg
prin viața socială-n tărăboi de ceară
întinsă peste oase cu clipele ce curg

imperativul Trebuie e necesar să vină
căci omul e Om prin pronie ce-ndură
excluderea firească din morbul de mașină
care are simțurile-n fum și zgură

totuși găsind că nu mai trebuie aceste
nu există naufragiu ci numai tempeste