ultimii olimpici fără medalii,
cu trupul spre celălalt în maraton,
tragem de noi ca de niște gratii
ce e dincolo de tine? totul.
punctul 0 din univers, de la tine
se măsoara distanțele
iubirea e o obsesie, dar nu una patologică
ci paranormală,
în spirală, atracția mentală devine fizică,
odată satisfacută cere un nou nivel,
un progres, o chemare, o variere naturală,
ciclică așa cum niciodată primăvara
nu punem aceleași semințe în pământ
nici din tine nu iese aceeași spermă,
nici chemările mele nu sunt la fel,
baraje rupte/ strălucești
de obicei, relațiile se erodează
intervine plictisul lui spate în spate,
doar cei care se iubesc adorm
unul spre celălalt
mișcarea ritmică a corpului eliberat
prin somn

caută telepatic să deschidă
frecvențe neobișnuite pentru ceilalți

nu cred în iubiri care încep la
100 de grade și sfârsesc în îngheț
cred în iubiri ca un mers legănat
de căruță topită în noapte
dând cu praștia în stele
cred în cosmosul din viața pietrelor
ubi tu gaius, ego gaia
ne-am mângâia intens
ai da fiarei din mine capul fraged al unui deget
în gura peșterii calde
uneori simt că am acolo celule cu cili,
cili care vibrează la orice apropiere a ta
de dulceață și durere mi-aș lăsa capul pe umeri
asudând ca după o naștere