de unde știi tu că mori
din glumele altora care spun că în piatră numai piatră
locuiește și nimic altceva
a spus fâșia de lemn dâra neagră de fericire și a plecat
ridicându-se și dorindu-și să atingă
prima lumină
cu două zile în urmă a cântat un cor sub geamul lui
ziua sau noaptea
lumina i-a stat deasupra i-a făcut oameni pe toți cei pe care
i-a dorit lângă el
și apoi a citit dintr-o carte a legii
și a promis că înainte ca toate buruienile lumii
să îi însemneze popasul
să crescă el însuși
pe umărul de pământ al Altuia
știi că întotdeauna paginile se rup și încarcă degeaba
cărțile altora
ești un om mare atît cât se poate cuprinde
într-o rostire
umbletul tău ultim să fie
pe marginea soarelui
ultimul timp e în tine dintotdeauna și când vorbești
i se usucă lui glasul

și ce e piatră stă o vreme pe umerii celor din aer

mor și pe spate se vor prelinge cârduri de ciori bolnave cumva
de casă
a mea

știu că mor din aceea că
se ascund
lumi în colțurile de sânge
și mă ridică