femeia nu a putut merge mai departe
(bărbatul s-a descălțat în pragul muntelui zidindu-și altar
treaptă după treaptă și-a vânat constelațiile de cerbi
apoi a deschis cartea de rugăciuni și
un dor de acasă spre cer i-a îndoit genunchii)
există în femeie o neputință de a-și urma bărbatul pe acoperișul lumii?
probabil că da
ochii ei de ucenic țes în urmă un drum de o mie de drahme
învățând să-și deșire și să-și coasă pielea singură
dizolvându-și așteptările într-o capsulă de calciu
cum se oxidează drahmă cu drahmă întoarcerea
până când sufletul îi devine o casă de vânzare
nicăieri nu se vorbește despre
o egală atracție între penelopa și ulise
el are arcul cu săgeți și corabia într-o palmă
ea se închide într-o cetate de pânze albe
într-o ciudată stare de levitație
se înfășoară în giulgiu torcându-și credința în întoarcere
până când cerul i-l va aduce din nou în prag pe ulise
un ulise schimbat însă ea nu observă asta
ci pur și simplu iese din mormânt
fericită că soarele ajunge nu numai pe vârfuri ci și la poale
acolo unde femeia își deschide cuminte cartea cu rugăciuni
inima ei fiind talpa muntelui
Comentarii
bobadil -
Chiar ma intrebam in ce fel vor evolua poemele din aceasta fascinanta serie... constat ca incep sa fie usor polemice :-) Imi cer scuze ca nu scriu un comentariu cumsecade aici, deocamdata, insa voi reveni. Si nu in acelasi fel in care vladimir o face, de exemplu, la textul "puterea mea e in tine" a lui Emil :-) Oricum ar fi, lectura aceasta mi-a dat de gandit suficient cat sa iau o decizie, ceea ce nu e putin lucru. Bobadil
queen margot -
am cautat un exemplu in literatura in care barbatul sa isi aduca femeia pe aceeasi treapta a cunoasterii si nu am gasit... pe aceeasi treapta a initierii... apoi m-am intrebat daca penelope si ulise au fost suflete pereche... in alta ordine de idei poemele din aceasta serie sunt la granita dintre mistica unui crestinism oriental si legende pagane, oferind o reinterpretare a acestora... textul are mai multe tablouri.. primul e o trimitere spe athosul sufletesc, stiut fiind faptul ca pe muntele sacru nu urca picior de femeie, dar ca inima lui e inchinata Maicii Domnului (/ci pur și simplu iese din mormânt fericită că soarele ajunge nu numai pe vârfuri ci și la poale acolo unde femeia își deschide cuminte cartea cu rugăciuni inima ei fiind talpa muntelui/) in acelasi timp e o intrebare retorica.. pana uinde il putem urma pe celalalt in cunoastere? daca nu exista o individualizare a acestei intieri unde nici macar iubirea nu pătrunde.. a doua strofă cuprinde jocul de cuvinte dramă / drahmă generator de limbaj straniu... cum uneori vindem din noi bucată cu bucată să primenim locul pe unde știm că va răsări iubirea, ne coasem si descoasem pielea ca un stejar al lui mamvri... e mult de spus, oricum multumessc de trecere si meditatie, andrei...
bobadil -
Asa-i, si cred ca aceasta este o adevarata inclinatie poetica... si un har, deopotriva Bobadil
Sapphire -
Katya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
Sapphire -
Ora tarzie este de vina: si penita, bineinteles, pentru motivele aratate in comentariul precedent si pentru bucuria trezita in mine cu aceasta poezie...