îți pătrund în gură în ochi
te acopăr cu autostrăzile mele
cu piticii zilelor de marți
scot din tine măruntaie de sticlă
le decodez muzica inspirîndu-mă
în scorburile tale perfecte
dar
la intersecția cu tine devin bisturiu

apoi se fisurează temeliile caselor
te scot din ziduri cu acte în regulă

mă tăvălesc în tine îți rup tapetul de pe pereți
rochia brațele fiecare pendulă acuarelele
sperînd să nu mă auzi să nu știi
ce se pregătește în capsula în care
ne-am îngropat mumiile
viitorului

ce nu mă interesează
este dragostea și spasmele

ce se întîmplă este că
ruginesc în tine
ca o baionetă de luptă