

Acesta este un studiu și o concluzie la care am ajuns în urma lui, un studiu pe mine. Acum sînt convins că de fapt nu există nimeni și nimic în exteriorul meu. De fapt nu există nici ceea ce eu percep ca fiind exterior. Nu exist decît eu; eu și celălalt eu. Pentru că de fapt asta a fost marea mea descoperire. Existența celuilalt eu care este la fel de eu ca și mine. De fapt este eu dar nu este același eu ca și mine. Nu știu cînd a apărut sau de ce. Nu știu dacă a apărut înaintea mea, odată cu mine sau după apariția mea. Mai ales că și acest lucru ar fi dificil de stabilit de vreme ce nu știu nici dacă eu am apărut vreodată sau dacă așa am fost întotdeauna. În orice caz acest eu pe care l-am descoperit este cel care îmi provoacă această senzație a exteriorului. Nu știu de ce o face sau dacă o face în mod conștient. Dar adevărul este că nu există oameni, femei sau bărbați, nu există univers, plante, timp sau spațiu. Nu există forțe sau culori, sau animale sau cărți, sau cuvinte, sau sunete. Nu există nimic din toate acestea. Nici frumos sau urît, sau tragic, sau comic. Nu există milă sau frică, sau instincte, sau materie. Toate astea sînt doar marea senzație. De fapt asta este doar o expresie care își dă importanță pentru că de fapt nu există decît o senzație, o singură senzație. Și senzația asta este cea produsă sau indusă de acest al doilea eu. De fapt nu e corect să spun al doilea eu, pentru că nu existăm decît eu și el, adică eu și eu. Deci el este alt eu. Acest alt eu mă cunoaște la fel de bine ca și mine pentru că este de fapt eu, la fel de eu ca și mine. Știe tot ceea ce știu și eu și nimic mai mult. Știe ceea ce sînt eu și cum simt eu. De aceea reușește în mod perfect, fără nici o eroare, să îmi producă senzația exteriorului. Totul pare a fi extrem de real, la fel de real ca și imaginea mea din oglindă. Și totuși cu cît pare mai real cu atît este mai puțin. La urma urmei imaginea din oglindă este doar o iluzie virtuală optică dar ceea ce percep eu este o iluzie virtuală totală, nu doar redusă la senzația optică. Deci nu există nimic în afară de mine, și mai ales nu există oameni, oamenii cu care am mereu senzația că interacționez, oamenii cu care cred că vorbesc sau care cred că mă iubesc sau mă urăsc, sau care mă ignoră sau mă invidiază. Nu, ei nu există, oricît de mult m-aș implica în ceea ce eu percep a fi o relație cu ei. Sînt doar o senzație indusă de celălalt eu, cel care mă cunoaște atît de bine și care știe cum sînt și mai ales la ce sînt sensibil și ce îmi doresc. Mai ales ce îmi doresc. Pentru că el este eu, la fel de eu ca și mine și are la urma urmei aceleași dorințe ca și mine. Nu există nici timp și nici trupul meu, și nici această trecere stranie a lui peste mine, nu există îmbătrînire sau îmbolnăvire. Nu există așteptare sau frustrare. Nu există orgasm sau durere. Nimic din tot ceea ce simt ca fiind intim parte din mine. Nu există nici casa mea, nici familia mea, nici cultura mea, nici cărțile mele. Totul e o senzație, poate la fel de vie ca și un vis, produs de acest alt eu care este atît de aproape și totuși atît de distinct de mine. Nu știu, nu știu dacă nu cumva și eu îi produc aceleași senzații, nu știu ce simte el despre mine. Deși dacă este eu atunci ar trebui să simtă tot ce simt eu și atunci probabil că ceea ce produce își produce lui însuși iar eu sînt doar o victimă colaterală. Sau poate este invers, eu și senzațiile mele îl afectez și îl fac să inducă în continuare aceste senzații fiind victima colaterală a ceea ce simt eu. Știu însă că eu nu îmi produc aceste senzații, eu doar le percep. Eu am crezut pînă de curînd că sînt reale. Dar acum știu că nu sînt, sînt convins că nu sînt. Sînt doar ceea ce el, celălalt eu, vrea ca eu să simt, de vreme ce eu nu vreau nimic, nimic din ceea ce simt. De fapt nici nu vreau să simt dar simt și nu pot evita asta. Dar astăzi știu că nimic din ceea ce simt de fapt nu există. Doar celălalt eu și senzația exteriorului pe care mi-o produce în mod constant. Îl văd uneori cînd mă privesc în oglindă și mă întreb dacă nu cumva și acest alt eu este o iluzie sau o simplă senzație pe care o am. Dar dacă ar fi așa atunci cum rămîne cu senzația de exterior pe care mi-o induce. Și cît de reală este această senzație sau poate că și senzația de exterior este o iluzie. Dar de fapt aceasta am spus-o la început, că am ajuns la concluzia că senzația de exterior este o iluzie. Dar dacă și iluzia senzației de exterior este o iluzie produsă de acest elusiv alt eu, atunci nu cumva negînd negația sînt nevoit să ajung la concluzia că exteriorul este de fapt real?
Comentarii
Aranca -
Prima frază îmi oferă prea mult "cheia" textului, cred totuși că ar trebui puțin reformulată. Paradoxal, straniu, am găsit întâmplător metaforic și vizual, rezultatul studiului acestui alter ego...
Virgil -
habar n-am franceza, asa ca nu te mai osteni
Oriana -
Un profet filozof, cine ar fi bănuit. Dacă eu nu exist, așa cum enunți mai sus, atunci nici acest comentariu nu există. Fals implică orice, vorba logicii matematice. Fascinant. Dacă ar fi să sintetizez, textul acesta nu îmi pare nimic altceva decât o tentativă de disertație pe marginea consecințelor monoaxiomatice ce decurg din "tatum alter ego is verus". Mult succes autodescoperirii în... oglindă!
Virgil -
merci pentru ironie. nici latină nu știu mai mult decît citate (spre deosebire de alții) iar acesta nu este unul dintre ele
A exista si a nu exista in acelasi
elia-clodia -
A exista si a nu exista in acelasi timp, precum universul. Adica si de ce?!
Aceasta sa fie tema, acesta sa duca la ceea ce este alter ego? Nimic nu se pierde totul se transforma, deci dintr-un ego primordial apare un alter ego, iar din cel vechi se formeaza exteriorul, care nu e decat o senzatie a ceea ce a fost? Si acest ego neaga urmatorului ca el nu exista, in timp ce e doar o senzatie da impulsuri inca, deci ezista? Eu nu ma pot juca cu ideile fara sa pierd logica, firul. Obosesc in atentia mea si ea atentia veche e inlocuita cu una noua ce include si altceva. Ce?
Pentru fereastra si dexteritatea de
elia-clodia -
Pentru fereastra si dexteritatea de a conduce ideea fara ratacire, fara a creea un labirint ci doar un traseu.
Concentrare, atentie, intensitate...sa fie aici masura unui eu si alter eu...?
Timpul? Unde se incadreaza notiunea de timp si spatiu in acest text?
imi adun materialele aici la
elia-clodia -
imi adun materialele aici la subsol
am copiat de pe net:
"Vom sugera o ipotetică ierarhie a construcţiei conceptului ideie în timp şi vom caracteriza succint fiecare interval ideie din ierarhia propusă.
1-Idei formă, idei obiect, înţelese ca părţi fixe, ca obiecte aparţinând ambientului fenomenal sau social.
2-Idei cinetice, idei predicat caracterizând mişcarea formelor naturale, sau a părţilor corpului subiectului.
3-Idei relaţie, separând şi particularizând condiţionări poziţionale, multi situante sau dinamice, între forme sau între mulţimi de predicate.
4-Idei proprietate particularizând o anume calitate a formei, relaţiei sau mişcării, proprietatea fiind separabilă senzorial sau intelectiv şi cumva utilizabilă de subiect.
5-Idei acţiune, definind o schimbare de stare, de formă, de mişcare, de relaţie sau mixtă, în realitatea observată şi reprezentată.
6-Idei interacţiune implicând distingerea agenţilor care acţionează cuplat şi alocând fiecăruia particularitatea modală a implicării.
7-Idei funcţie caracterizând un ansamblu de idei forme, relaţii, mişcări sau proprietăţi conexate care determină o interacţiune determinată într-un spaţiu obiectual procesual dat.
8-Idei persoană caracterizând individul conştient, posesor de capabilităţi de a identifica, atribui, crea sau controla moduri idei.
9-Ideia de valoare, concept subtil care pune în evidenţă caracteristica satisfiantă sau utilitară a stării ideie, fie formă sau proces, în diversitatea sensurilor sale.
10-Idei de grup social, cuprinzând un număr de individualităţi cuplate interactiv şi valorizant"