aleena -
din poeme de un vers
Un imn e dimineața, de slavă-adusă-Firii,
Trezită iar la viață, din visul său de veci,
Când grădinaru-și udă cu rouă trandafirii
Și mângâie ciulinii sălbaticei poteci.
Un ciripit de clipe și Timpul cuibu-și lasă,
Întrezărind prin ramul cu stele-o primă floare
Ce-și curăță de zgură petala luminoasă -
Un far prin ceața deasă a zilei fără soare.
Dar dincolo de toate, e Tot, El, Dumnezeu,
Doar cel ce Îl iubește Îl vede-n preajma Firii...
Când, aplecat asupră-mi, va lua și chipul meu?
Se-ntreabă grădinarul, dar tac toți trandafirii...
Poezie:
Comentarii aleatorii