Un imn e dimineața, de slavă-adusă-Firii,

Trezită iar la viață din visul său de veci,

Când grădinaru-și udă cu rouă trandafirii

Și mângâie ciulinii sălbaticei poteci.

Un ciripit de clipe și Timpul cuibu-și lasă,

Întrezărind prin ramul cu stele-o primă floare

Ce-și curăță de zgură petala luminoasă -

Un far prin ceața deasă a zilei fără soare.

Dar dincolo de toate, e Tot - El, Dumnezeu,

Doar cel ce Îl iubește Îl vede-n preajma Firii…

Când, aplecat asupră-mi, va lua și chipul meu?

Întreabă grădinarul, dar tac toți trandafirii…