mihaela, nu fi naiva. și englezismele și arhaismele au fiecare rostul și locul lor. singura problemă este să îl găsești și să nu îl încurci. nu arunca pruncul împreună cu apa din lighean. franțuzisme sau englezisme, sau chiar germanisme sau slavisme s-au folosit, și încă cu succes, pînă și în literatura de dinainte de război și, de ce nu, chiar și eminescu le-a folosit. nu e nici o rușine sau greșeală să o faci... corect, cu gust, cu rost. și la fel este și cu arhaismele sau neologismele, sau regionalismele, etc. nu există culoare despre care un pictor adevărat să spună că nu se poate picta cu ea. toata problema este să o faci cu talent. la urma urmei nu materialul și nici instrumentul face arta. ci „poezia” din ceea ce creezi. iar aceea este lucrul magic, inefabil, șocant, persisten, obsesedant, - englezii folosesc cuvîntul „haunting” - nu știu cum aș putea să îl traduc exact în românește. dar cînd cînd atingi acea coardă, sau mai exact cînd te atinge ea, rezultatul este poezie. „materialul” pe care îl folosești vine de la sine...