Îmi pare rău de tine frunză ce mori
Și de râul care nu va mai curge,
De steaua care în zori se va stinge
Și de tinerețe îmi părea rău.

Îmi pare rău de cărămida pierdută
Și de scândura care va putrezi.
De noaptea de-ntuneric orbită,
De rugăciunea ce n-o voi gândi.

Îmi pare rău de pașii pierduți
Și de florile care nu înfloresc,
De distanțele ce le-am străbătut
În zadar fără să te găsesc.

Îmi pare rău de stele ce mor.
De lacrimi ce se topesc pe obraz.
Și de prietenii ce nu îi mai am,
Și de tot ce nu mai este azi.

Îmi pare rău de multe cuvinte,
Ce le-am gândit și nu le-am scris
Sau de celelalte rânduri rostite
De prea multe ori, dar nu de ajuns.

Îmi pare rău de visele mele,
Care mă chinuie și care mă dor,
Sau de florile care le îngrijesc
Și fără de care nu pot să mor.

Îmi pare rău de durerile toate
Ce viața mi le pune în spate pe rând
Și îmi imaginez o lume cu multe
Lipsuri de păreri de rău sub pământ.