despre dumnezeu…numai de bine
mama susține în continuare că e ruda noastră,
că semănăm leit cu el
și tu
și eu.
să îți spun neapărat când o să te întâlnesc:
sângele nu se face
apă la moara
unor păgâni ca noi.
ce? parcă în cimitir nu mai ești om?
să ne băgăm mințile în cap, diogene,
moartea nu a fost niciodată o scuză
pentru cei care nu vor să creadă.
mama i-a iubit întotdeauna pe străini,
începând cu mine.
vezi? și dacă mâine te-ai ascunde în cer,
tot copilul meu ai rămâne.
are și Dumnezeu necazurile Lui,
nu trebuie să le știi tu pe toate.
tac și așa să taci și tu.
sunt oameni care înțeleg iubind,
lucruri pe care noi nu le putem iubi
nici măcar atunci când le-am înțeles.
dacă aș fi pentru o zi mama mea,
l-aș coborî pe dumnezeu pe pământ
cu tot cu rai.
Comentarii
ovYus -
acum in ajun de craciun, citesc poema aceasta calda si răsar din gânduri (de ce se zice mereu: cad pe ganduri?...). poate mi se pare mie, dar de la un timp vad ca faci niste pasi importanti in plan metafizic...nu mari, dar siguri... ma bucura acest parcurs neasteptat al tau. iar aceasta prima scrisoare catre Diogene este o bijuterie deschisa la interpretari de ordin filosofic, literar, teologic (am pus la urma ceea ce e intâi, ca sa fiu evanghelic :). deunăzi am trimis pe mess unei amici tohu vabohu. l-a citit si a zis (ea nu-i "profesionista"...deci mai limpede la minte; s-o ierti) ca simte in poem o ingratitudine majora fata de frumusetea creatiei divine. nu acestea au fost cuvintele ei...a spus mai simplu, eu doar traduc pt noi...complicatii. dar intuitia ei feminina mi s-a parut sublima in simplitatea si precizia ei. asadar..."despre dumnezeu…numai de bine". noi in schimb ne mai auzim la o polemica, o discutie, un suc/vodka. pt ca "sunt oameni care înțeleg iubind, lucruri pe care noi nu le putem iubi nici măcar atunci când le-am înțeles". nu-ti dau condei. las altora placerea.