Și-am să îmbrac încet, pe pielea goală,

Tandrețea razei gama din Deneb

Urcând apoi pe tâmpla ei ovală

Doar câteva nedumeriri să-ntreb:

De ce e zi

de ce e noapte

și de ce

viața mea e ca oglinda lunii

cu clipe strânse în brățări

și de

luminiscența căreia râd unii!?

De ce

trezit din somn

mă simt copil

dincol’de sticla formelor terestre

cu sentiment de surghiun fosil

lipsit de panaceu

și de ferestre!?

E o carență care-mi stă sub pleoape

Și tulburat sunt pân’la oboseală

Zvâgnește-n mine un havaj de ape

Un spasm cu adâncime ireală!

Am să mă sui

și-am să îmbrac un vis

să-ntreb mirat Denebul unde e?

pe-un pergament voi mâzgăli

în scris

nedumerirea mea kinetică:

de ce?