Într-o zi, un măgăruș postmodern se plimba pe câmpie
În dinți c-o păpădie.
Nu era –vai!- să fie o așa grozăvie plimbarea în sine pentru asin
(nici măcar nu era măgarul lui Buridan, ci un simplu magar din moși-strămoși)
Dacă nu sărea în grădina lui Ficino
Zicând “ninonino”
Am zice c-ar fi avut o zi ca-n rai
Dar puse copita și, vai,
Se cruci: prin față-i trecea o iapă din stână
O, ce nebună
Ce nebună sări inima sa din copac în copac
Și căzu, pe spate, în cap!
De-atunci, zi de zi, lună de lună
Asinul nostru, cu cercel și trei fire breton
Sprijină gardul lui Ficino beton
Aruncând peste, firav lasou, clișeul ”divino”
Iepușoara, crudă ca orice cabalină de rasă
În bot îl fixează, silabisind senzual: “nu-mi pa-să!”
Atunci, firește, fofează
Scapă mandibula sa pân` la pământ, tăvălind păpădia
“-Îmi placi când ești rea!” spune el către ea
Ridicându-și la locu-i bărbia.
“-La noapte te fur, amore mia!„
Dar iapa nu-l vede și-i calcă copita
Atuncea, asinul
-Sprijinit de gard, se simte poet,-
Înghite un alt epitet (începe cu “v” și cu „i”, se termină-n” a”)
Azi așa, mâne-așa, pân` se termină vara
Și –ncep perele să-ți cadă în gură și dimineața și sara
“Buuun”, zise măgarul în inima sa
-Voi pleca!
-Unde? scăpă din buză cabalina sucind din buzișoare un chiștoc
de iarbă de la Brodoc.
-Undeva! Dar mă voi întoarce sălbatec
Rău armăsar dărâma-voi gardul acesta spoit de prostu` de mine ast` noapte cu var
Chiar de va trebui să înfulec jăratec!
Și dus a fost...
Da` nu s-a mai întors..

Tu, mai știi cum a fost?

(continuare Claudia Radu)

Triste zile urmară
Pentru măgărușul cel voiajor
Astfel trecu încă o vară
Și-l chinuia crudul dor
Undevaul îl simțea parcă tot mai departe
De neatins, tremura din omușor
Cu ochii în ceață își dorea dulcea moarte
Când întâlni un ponei care-i spuse că poate
Folosi lama și-i va fi mai usor
Așa că a plecat în cele Americi s-o caute.
A găsit-o împovărată, nu i-a fost de folos
S-a holbat la dinții beliți
Și i-a zis mieros:
“Draga lamă, mă scoti din minți”
În gândul lui: „trebuie să fie o rudă”
Dar catârul voia să uite pătura de jos
Ce să afle folositor
De la o lamă zăludă.
Așa că se puse pe treabă
Unu pe față, doi pe dos
A învățat și tango în renumite spelunci
În care dădea cu mopul pe jos
Dar măgărușul nostru cercelat
Din zi în zi înflorea
Deveni așadar cizelat
Și își luă impresar
O girafă vestită cu relații sus-puse
Să-i împlinească minunatele vise

Voia sa devină star.

Au urmat zile frumoase de-atunci
Concerte pe dealuri și lunci
Melodia lui „D-iha-i iha iha iei”
Intră în top direct pe locul trei
Câștigă festival dupa festival
Se simțea așa de bine, de pe val
Când iepușoara cea nărăvașă
Îi apăru iar în somn
A doua zi se duse să ia o cravașă
Și-un bilet de-avion.

O găsi tot la gard
Dar îi păru dintr-odată
Un pic așa, cum să vă spunem, necoafată
Pe lângă el, tot strălucitor
Și-i zise: “Ce mai faci, fată
Tot aci pe răzor?”
Iapa ridică ochii ei frumos rimelați
„Vai, zise ea, ce grozav arătați
Domnule Măgar, cât pe ce să nu vă recunosc”
Și măgarul: „ete fleoșc!”
Alungă cu un gest aristocrat
O muscă beată
Plecată probabil la arat
„Am ajuns megastar, fată
Tu tot țărancă ai rămas!”
Și, mândru, măgarul îi arătă iepei
Buzunarul cel gras
„Hihi, ce draguț, domnule Măgar
Mă scoateți și pe mine în lume
Așadar”
„Da de unde, ce să fac eu cu tine
Îmi pare rău să ți-o zic
Dar cred ca m-ai face de rușine
Măcar dac-ai fi țesălată un pic”
Iapa se buză toată
Și domnul măgar își aminti, dintr-odată
Că-i plăcea când face botic
Și-i șopti drăgăstos:
„Haide, nu fi suparată
Ca o dată oi merge și tu, dragă iapă”
Deși în gândul lui se temea:
Dacă de ea nu mai scapă?
Fie și-asa! își luă inima-n dinți
Și trase cu copita de-arginți
În gardul care se facu varză
Iapa își scutură fericită
Coama sa brează.

Plecară amândoi peste mări și țări
Și noi v-am spus povestea călări
Când pe măgar
Când pe mârțoagă
De ne-a sărit doagă cu doagă.

Și au trăit fericiți până la
Tinerețe fără bătranețe
Și viață fără de moarte
În țara lor de departe
Rimelata iapă și măgarul megastar
Daca n-or fi murit înainte de vestea poveste
Lângă gardul cu var.