pe vremuri era cea mai frumoasă fată din oraș

sunt curios ce s-a întâmplat cu scrisoarea mea
dacă o mai păstrează în sertarul cu lenjerie intimă
sau a citit-o vreodată colegelor la o petrecere în pijama

trupul ei s-a destrămat
ca o păpădie
timpul a fost o lentilă
prin care soarele i-a pârjolit fața

lentila cu care naufragiații aprind focul pe țărm

era studentă la medicină și îmi închipuiam
cum cadavrele tresar lângă ea
aș fi vrut să o simt măcar
mutilându-mi inima într-un amfiteatru
scrijelind numele altuia
cu scalpelul ca pe o coajă de copac

dar cea mai mare ciudățenie este această micoză
care îi desprinde pe zi ce trece unghiile
de parcă ar fi aripile unui liliac
ce vor să se elibereze
repudiindu-și amintirile de carne