Poem pentru merele coapte

imaginea utilizatorului yester

sunt ca un bătrân într-un sanatoriu cu aer uscat
am surâsul pierdut
de mire îndrăgostit pe jumătate

mă plimb prin camere atingând obiectele
cu acea pasiune pe care o pun adolescenții în fumat
se vede însă că mângâi absent
desprinderea de ele

deseori am și lungi conversații
cu oamenii ce demult mi-au trezit numele
atunci părăsesc bănuielile în favoarea unei lumi
pe care Dumnezeu o va adormi pe genunchi

las ferestrele deschise dimineața
mă uit în zare mirat
ca ochii unui animal
spre stăpân când îl bate

pe noptieră am cărți și căpșuni
scoase de la frigider
îmi sunt străine acum
când orbesc cu discreția unui sentiment inutil

cred că într-o zi voi uita ochii larg deschiși
fulgerați de un gând
nu știu care nici de ce
dar pentru totdeauna probabil cel mai frumos