Metrourile s-au oprit şi gerul ăsta
de aici nu are chirie, nu are rugozitate,
nici măcar certitudinea că va rămîne
la fel neclintit, cînd domnul Ghecev,
clătinînd respiraţia, se va da jos încetişor.

În ameţeala dimineţii pînă şi dimineaţa
se preface că doarme, că are necesităţi
şi că nu are angajamente. Că are doar un dulap
din care îşi alege haine, cu mare atenţie
la cravată, o cămaşă bardo, care se combină
cu orice, cît îi ţine loc de culoare. Nu,
nu îşi face cafea sau, ştii, chestii din astea
care trezesc, îţi bagă realitatea în creieri.

Domnul Ghecev doar se uită la fulgi,
fără să se gîndească la dumnezeu, doar îşi repetă –
ianuarie 2010 – ne mai rămîn doi ani
pînă o gură uriaşă o să ne înghită
şi o să ne scuipe undeva departe de pămînt.