marea caută,
crestele valurilor
spală tăcerea…

ne-am întâlnit pe malul mării
eu costeliv, ea trecută
speriind noaptea cu un foc
anemic și halucinant.
valurile ne scuipau încercând să ne ajungă
iar pescărușii scăpau singurătatea din cioc.
i-am oferit o gură de aer
din sticla prăfuită
și ea mi-a oferit un sandwich
o viață între două felii de noapte.
am mâncat și-am băut
privind focul ce stătea să fugă
lingând nisipul.
nici luna nu se simțea prea bine
își legase falca în trei inele
sperând s-o lase măseaua,
doar vântul își făcea de cap
răscolind tăcerea și-njurând
că nu-și găsește luleaua
din spuma mării.
când mai treci Coană Mare?
când ți s-o face de ducă măi băiete
numa ai grijă de potecă
să nu mă termine până te-oi ajunge.
s-a ridicat, smulgându-mi-se din carne
și-a plecat vânturând durere
și noapte.