- Aveam un amic care era într-o criză şi nu ştia decât faptul că el o să moară şi că totul se rezumă la moarte, acea moarte care o să vină într-un mod inevitabil.
- Adică, nici nu se pune problema că ar putea să supravieţuiească...?
- Nu, prietenul ăsta ştia că orice face el nu foloseşte la nimic, dar printr-un ciudat salt al vieţii...
- Paradoxal salt...
- Da... el găseşte de cuviinţă în momentele respective să o ia pe ocolite spre moarte
- Păi, stai un pic, eu credeam că vorbeşti despre momentele alea din faţa morţii, când ştii că ea este foarte aproape... nu în bătrâneţe...
- Da, în aşa situaţie se şi afla... chiar înainte de a muri...
- ...din genul sinucigaşilor. Şi care ar fi logica lor? Tu îi înţelegi? Ce fel de judecată ar putea să te împingă să faci aşa lucruri extreme? Ştii, eu adineauri mă uitam din balcon şi mi-am amintit cum m-a întrebat cineva dacă aş putea să mă arunc de la înălţime, şi cum mă uitam de sus, mi-am pus problema asta, dar nu... n-aş putea să fac aşa pas nebun.
- Aia este frică de fapt... dar asta e bine. Este autocontrolul şi derularea subconştientului care e bine să fie sănătos în asemenea cazuri.
- Dar crizele acestea pot să se transforme chiar în moarte?
- Da, poate, dacă nu mai e posibil să trăiască altfel. Nu întotdeauna totul se rezumă la salvare. Poate că arta l-a salvat o dată, l-a salvat de mai multe ori, dar s-ar putea ca într-o zi arta să nu îl mai salveze pur şi simplu.
- Mai bine să nu ajungi să ai nevoie de momentul ăsta salvator. Greu e cu disperarea omenească. Dar ţie ţi s-a întâmplat să ai momente din astea mai dificile, să percepi lumea altfel decât este?
- Întotdeauna.
- Păi, cum adică întotdeauna? Vorbesc despre momentele criză, eşti prea zâmbăreţ ca să trăieşti întotdeauna aşa ceva.
- Nu regret nimic decât viaţa însăşi, dar au fost şi încercări mai complicate pentru mine. Eu am avut o iluzie despre viaţa pe care o trăiam, am ţinut-o foarte mult timp în mine, şi doar anul ăsta am conştientizat că e cu totul altceva, şi că am gândit atâta vreme greşit...
- În ce a constat problema, care a fost iluzia, dacă nu e secret?
- Ei, nu... eram îndrăgostit de o fată şi când o vedeam, nu aveam grai, şi când vorbeam cu ea, mă bâlbâiam frate! Şi au trecut vreo zece ani aşa. Apoi ne-a întâlnit întâmplător şi vorbeam deja normal. Ea lucra la televiziune şi eu i-am zis că prezintă prost de tot. Şi n-am mai vorbit. Am fost la un spectaaaacol odată, pe urmă ne-am întâlnit la o petrecere, şi la petrecere ea era un fel de vedetă. Şi mie nu-mi plăcea de ea cum era la film, mie îmi plăcea de ea cum era în realitate. Apoi, culmea, m-am angajat la acelaşi post de televiziune cu ea, eu făceam textul pentru meteo, iar ea făcea altceva. Şi ea venea tot timpul acolo la birou unde eram. Şi tot aşa lucrând, vorbind cu ea, mi-am dat seama că nu mai sunt îndrăgostit. Şi că nici nu a existat nimic. Nimic! Dar îţi dai seama câţi ani au trecut de când am văzut-o prima dată?
- Şi ai pierdut atâta timp cu dragostea asta până să conştientizezi...
- De fapt, iluzoriul ăsta m-a ajutat foarte mult în ceea e am devenit. Eu ajunsesem la concluzii existenţiale legate de ea, avea aşa o imortanţă pentru mine, că nu mai contau toate lucrurile care se întâmplau, vroiam doar să ştiu că ea e bine. La mine tot a fost o dragoste de asta, adică ştii tu, eu scriam poezii doar pentru ea, pentru nu ştiam cum să vorbesc. Am început să scriu de la optăşpe ani.
- Atunci, bine că a venit la tine în viaţă. A avut un rost bun.
- Daaaa, fireşte...
- Bine că ai găsit o cheie să îţi dezvolţi talentul, pentru că ai nimerit-o bine cu scrisul. Totuşi eşti mulţumit de ceea ce ai izbutit să faci până acum?
- Aunt mulţumit de rezultat. Foarte mari probleme de comunicare am avut cu ai mei.
- De ce? Din cauza scrisului?
- Cumva pentru că nu ne-am înţeles niciodată, cumva pentru că ei nu înţelegeau... şi nu le-am iertat asta.
- Păi, vroiau să devii altcineva sau cum?
- Nu. Mi-au dat libertate să aleg.
-. Zici că de la 18 ani ai început să scrii. Cum s-a întâmplat, până la urmă a devenit o obişnuinţă pentru tine?
- Au fost foarte multe etape... mă interesa mai mult ideea să pot să mă exprim. Scriam texte, eseuri mai mult... dar ei citeau şi îmi reproşau chestii... şi uite asta... asta m-a şi făcut să scriu poezie, că jurnalul îl citea maică-mea şi mă trăgea la răspundere. Şi atunci am zis... sănătaaaate... am zis că de-acuma scriu poezie şi acuma chiar dacă o citeşti, tot nu înţelegi ce-am scris.
- Aaaa, tu ai început să scrii ca să nu priceapă ei?
- Da. Şi soră-mea a păţit acelaşi lucru, dar a găsit altă cale. E mult mai agresivă decât mine şi odată ce a aflat că i se citeşte tot ce scrie, a început să bage nişte mari înjurături în jurnal „dacă citeşti...” şi când zicea ceva aşa în alte circumstanţe mama se enerva şi zicea „bagă în jurnal înjurături, nu vorbi aşa” ha ha.
- Mie mi se pare foarte interesant cum absolut toţi părinţii se bagă în jurnalele copiilor şi li se pare absolut normal ceea ce fac, şi niciodată nu au mustrări de conştiinţă. Bunăoară ne povestea o profesoară cum că i-a citit jurnalul de dragoste a fiului ei micuş, fiindcă i s-a părut interesant.
- Dar e normal că părinţii vor să ştie gândurile copiilor şi caută şi citesc... asta e.
Uite, la mine, nu prea îmi place că scriu cumva parcă neclar...
- Ba e mai bine aşa, din perspectiva mea. Agreez poeziile care păstrează o doză de mister. Cred că toate poeziile ar trebui să aibă aşa ceva.
- Biiine, dar unde vezi tu magazinul?
- Păi, uite, scrie bomboane, mare şi auriu, în special pentru tine. Aici este un butic de la Bucuria.
- E închis.
- E închis?
- Stai că vine vânzătoarea, uite că ni-l deschide.
- Ei, vezi ce noroc avem?
- Da... de care zici că-ţi plac?
- Să nu uiţi de Chişinău de Seară.
- Şi care e diferenţa dintre astea două de la meteorit?
- Doar preţul, că gramajul e acelaşi, dar sunt aceleaşi bomboane înăuntru, nu există sortiment variat pentru meteorit.
- Ideea e să fie mai multe. Sunt mai multe aici, decât aici?
- La fel.
- Ha ha. Cutia e mai mare.
- stai să mă gândesc pentru cine trebuie să duc...
- Dar o să-ţi iau şi ţie.
- Nuuuu... nu vreau. Nu vreau.
(ieşind din Bucuria)
- Ai bomboane...
- ...am bomboane.

_______________________________
Îi mulţumesc foarte mult lui
Răzvan