text care începe cu două gafe: - „cu somnoroase râuri ” - o fi vreo glumă la adresa lui badea Mihai - „cuvânt exact și totuși echivoc” - pare amuzant, livresc și parcă din același poet textul curge bine, tocmai ăsta e farmecul scriiturii lui Andu Moldovan. Tipul ăsta știe să le rostească (treabă ardelenească socotesc eu). La compoziție ca și la spusul de bancuri nu îl întrece nimeni. apoi textul devine sprințar-heteroclit (nu postmodernist cum ar zice alții mai puțin pricepuți ca mine, pentru că textul n-are nimic postmodernist, Andu Moldovan fiind un romantic cu semn schimbat de cele mai multe ori) finalul în poantă, ca de obicei la Andu, de data asta însă ambiguu de vreme ce nu știm dacă este vorba de dunăre sau de eufrat unde prietenul nostru a plecat să facă pe eroul național