iubitul meu do

afară ploaia afară ploaia își prelinge câte un deget pe sânul ferestrei
iubite, am desfăcut patul și el a gemut ca o aripă
am încălzit ceaiul cu rom și ceaiul te-a șuierat
stau într-un colț lipită de margine
stau și gândesc la nimic și la tine
iubite, pune mâna apasă fereastra pe sân

în lipsa ta, toate lucrurile îmi vorbesc îmi spun că ești mai înalt decât mine
cine ești tu, dacă și râsul lui e mai înalt decât tine? îmi zic
gura mea nu le răspunde - trupul meu vorbește cu trupul tău în tăcere așa
eu sunt fereastra ta
tu rămâi rămâi lipit de mine și apleacă-te peste marginea sufletului meu

“uite ce-am găsit: o eșarfă, un fir de păr lucitor, un deget de zahăr roziu, un motoraș dulce, o pasăre verde cu moț, o maimuță zurlie (numai bună pentru gâtul tău, yep), un urs roș săgetat de moi drept în inimă, o gură de aer, praf, (pff..), pietre călcate de țânci, uriași cu țânci în spinări, un sărit, un nebun, niște cai râdeau, dădeau din copite de aur, pioni sclipicioși la corturi, bărci-leagăne, pumnale, cruci și inimioare de fosfor, și, dacă bag mâna de tot, prin toată nebunia asta - stai puțin, uite- viața mea legată de tine cu un fir, al nostru, de la un capăt la altul al nopții”

că e noapte, iubite, și nu ai voie să mă săruți
nu ai voie să rostești “iubita mea, li”, “iubita mea, li, să valsăm pe acest fir luminos-nevăzut, deasupra coviltirelor lumii”
și nici “te-iubesc e numele meu” și nici asta nici
să ne facem că plouă și va ploua
și dacă tot plouă
pune mâna pe sânul meu, domine do, și apasă