Doamne, ai milă de Timișoara,
Ai milă de copii, de trandafiri și de mame,
Ai milă de bătrînii vînzători de cărți,
Ai milă de porumbeii din Piața Libertății
Și de statuia Fecioarei Maria,
Căci vine Crăciunul și va trebui să se nască El.
O, Doamne, nu lăsa vreun glonte
Să-i străpungă pîntecul feciorelnic;
Ar fi îngrozitor dacă în Timișoara
Nu s-ar mai naște El de Crăciun.
Pînă și Irod L-a lăsat să se nască
Și abia apoi
A căutat Să-L omoare
Pe cînd noi...
Doamne, ai milă de muncitorii
Care gem răniți sau bătuți,
Și de femeia aceea bătrînă
Ce-a simțit căldura glontelui
În timp ce prăjea ultima bucățică
De slănină rîncedă,
Și dă-le Doamne viață și speranță
Celor oropsiți.
Ai milă Doamne de aceia care
Sînt munciți de supliciul conștiinței,
De cei ce în beția teroarei
Au împrumutat în silă
Haina de sînge a bestiei umane
Iar morților, Doamne,
Dă-le, în atotputernicia Ta,
Măcar un mormînt.
Doamne, toți sîntem vinovați
Și de toți te rog să ai milă,
De toți care mai au ceva omenesc în ei,
Dar n-avea milă Doamne,
De bestia nebună și demonică
Ce ne-a-nvățat să tragem
În ținta mobilă mama și copilul.