ziua se scufundă
tot mai mult în zdrențele sinelui.
umbre și tăcere în juru-i.

înfricoșată de noapte,
mă strecor
printr-o firidă de gând
într-un Ierusalim
netulburat de fulgerele răzbunării.
aici totu-i iertare...

îndurări prin râpele văzduhulu;
suflul vântului prin livada înflorită
răscolește adâncul zăpezilor.

pâinea pe vatră
va sătura neputința pământului.

destrăbălatele nu se vor mai spăla în zoaiele unui apus regesc.

câinii nu vor mai linge sângele de pe podeaua carului de luptă;

săgeata nu va mai străpunge slăbiciunea;

focul va coborâ din cer și va mistui idolii;

Ahab va adormi liniștit,
impăcat cu Dumnezeu, în casă sa de fildeș,
acoperit cu mantia lui Ilie.