te compar iubito
cu pădurile de conifere de sub arcadele primăverilor.
spre miazănoapte miroși a mistreți
spre miazăzi a câmpie reavănă și fertilă.
în freamătul tău mi-am pierdut inocența,
fetus avortat în pocalul erbaceelor...

ascunzișurile tale întotdeauna mi-au fost rădăcini
îți strângeam coapsele cu brațe de lumină
până se făcea iarnă.
atingerile ne erau stoluri de călifari și codalbi
în inima ta înotau păstrăvi
chiar și ignoranța lunii te săruta pe gene cu
buze
rujate...

de dimineață și până târziu te privesc
și când îți despletești părul odată cu miresmele de
calomfir
îmi plec ochii într-o amintire -
o amintire veche ca o întâmplare din cronicile Narniei
începe să-mi fie sete de ocru
culoarea suspinelor tale
și-atunci gângur împreună cu vântul de seară

iubito
haidem din nou să odrăslim lumea
s-o facem eden
între două solstiții.