stau în golul dintre zile
ghemuit cu tălpile pe zidul rece al zilei de mîine
îmi zic oamenii nu pot fi șterși cu radiera din tine
seamănă prea mult cu un drog
cu niște tatuaje cu care te obișnuiești
prea bine compromise în amintire
trec prin tine ca niște trenulețe austriece de jucărie
fiecare cu luminița lui
își fac tuneluri poduri
au fericirea lor parazitară
universul în care tu ești
doar o cochilie uriașă
neliniștea gesturilor tale nesemnificative
nu va însemna pentru ei
decît o schimbare de anotimp
o banală inversare a polilor magnetici
vor iubi și vor urî la fel de mult
ca și pînă acum
indecența de a te locui