copyright D.V.

când vrem să fim singuri arătăm relativ... tacâmuri ale unei mese fără clienți
jucăm roluri neînțelese cu pasiunea unor scaune de plastic libere

dar să revin la mine, la egoismul meu scris pe o sticlă desfăcută și pusă la frigider
mai am seri când am un acolo spre care merg încet, luat de briza umedă a nopții

intru în barul din cartier cer ca de obicei mă așez absent precum fumul de țigară
lângă mine un om vorbește singur, gândesc păgân că poate fi dumnezeu deprimat

același ritual îl am de când mi s-a terminat slujba iar șoarecii au ros biblioteca
pălăvrăgeam uneori cu cristi dacă e mulțumit ca barman dădea din cap nu rețin în ce sens

eram trei clienți la bar, afară era frig nu era muzică nici zumzetul paharelor ciobite
în timp ce mori te destrami începând cu ultima amintire, atunci apăru gina în local

hm! singurătatea, trebuie să fim foarte siguri pe noi, gina își trântește poșeta lângă mine,
pentru că nu există rol mai mare pe pământ decât tu însuți devorat indiferent de tine