Pupatul la români

imaginea utilizatorului E.Manatu

Pupatul la români
Sîntem o nație de pupăcioși. Nu știu – să fie influență franceză, orientală, ambele adunate!? Cert este că ne sărutăm, sărutăm mîna, mînuțele, mînușițele, sărutăm dreapta, ne țocăim, ne mozolim, ne pupăm în bot (și-i păpăm tot) , dăm pupicuri, ne mu-mu-mu des și, vorba unui polițist, „ritmic”. Ne pupăm din dragoste, din politețe, din țopenie, din conformism social, din silă, chiar din ură, dar ne pupăm. Ne pupăm la sosire, la plecare, la despărțire, la împărțire, la nunți, la botezuri, la panacide, la întruniri electorale și alte parastase, în tramvai, pe trotuar, în stradă. Da, în stradă. Inginerul Ștefan Trîmbovețchi îmi povestea cum a văzut în plină stradă, în Podu Roș, două țațe pupîndu-se. Le-a claxonat, dar ele, preocupate de pupăceli, nu l-au auzit. Inginerul s-a apropiat încetișor cu mașina pînă ce una dintre ele a ajuns cu fundul pe capotă. Atunci țața a trecut de la pupat la spurcat, căci la noi, de multe ori, pupatul și spurcatul coexistă.
*
Ne pupăm și cînd dansăm. Cred că sîntem singurul popor din lume care a scornit un dans dedicat sărutatului – perinița, la care se poate pupa oricine cu oricine. Năvlegii noștri din turism nu știu să profite de periniță, care poate fi acel brand căutat cu atîta aviditate azi. Sînt sigur că ar avea succes la turiștii străini. E un dans la limita decenței, care dezleagă toate inhibițiile.
*
Indecent, deșucheat de-a dreptul, pare obiceiul tîrgului de sărutat, care s-a practicat în Țara Zarandului pînă în preajma celui de-al doilea război mondial. Tinerele căsătorite mergeau la tîrg la Hălmagiu „cu sărutatul” și sărutau bărbați din familie, dar și necunoscuți. După acest gest public femeile cereau și primeau bani de la cei sărutați. A fi refuzate era cea mai mare ocară. După Stelian Dumistrăcel (vezi amănunte în Expresii românești, edit. Institutul European, 1997) este vorba de o posibilă urmă sublimată a ritualului de „prostituție sacră” practicat în vechime în Asia Mică și în zona Mediteranei. Obiceiul e descris și de Liviu Rebreanu în romanul Adam și Eva. J.G. Frazer îl tratează în lucrarea Creanga de aur.
*
Pupatul mîinii șefului din filmul Nașul poate șoca pe americani, însă în Răsărit era un gest banal. Mai mult, se pupau și picioarele, imineii turcului. Au făcut-o mai toți domnitorii noștri pînă la Cuza. Intra în protocolul diplomatic al vremii.
*
În vremea comunistă era alt „protocol” : pupatul tovărășesc. Se pupau liderii comuniști de mamă-mamă, ca să arate „unitatea de monolit”. În realitate își dădeau la gioale cît ce puteau. Îmi amintesc cum Brejnev îl pupa pe prichindelul de Ceaușescu. Nu-l pupa, îl lua în posesie pur și simplu: falcă în falcă, cu dinții rînjiți, scrîșnind. Liderii ruși sărutau de trei ori, uitînd ei, bezbojnicii, că acest pupat triplu e creștinesc. Se sărută de trei ori în numele Treimii: al Tatălui, al Fiului și al Sfîntului Duh.
Însă ceea ce mă scîrbea de-a dreptul era obiceiul dîmbovițean de a pupa mîna Tovarășei SIDA (Savant Inginer Doctor Academician). Se așezau pe căprării vreo 30-40 de lingăi și începeau țocăiala. Doamne!
*
Tot astfel, n-am să pot pupa nici în ruptul capului icoana pe care au pupat-o zeci și sute de babe și moșnegi înaintea mea. Din motive de igienă și de silă. Mai ales acum, cînd pe toate canalele ni se spune cum să ne ferim de gripa porcină, aviară și alte boli de lighioane.
Și mai inconștient este modul cum se dă împărtășania la ortodocși: aceeași linguriță se bagă în gură rînd pe rînd la toți credincioșii. Oah!
*
Geoană însă nu e inconștient cînd pupă șiruri de babe pe unde apucă. L-am văzut într-un filmuleț în fieful său electoral, la Dăbuleni. Cu figura lui de Malek (Buster Keaton), veșnic nezîmbitor, lua babele la rînd și...țoc-țoc! Iar babele se rînduiau la pupat bucuroase de parcă le-a fătat vaca. Judecînd după vîrsta pupatelor, cred că în mandatul ăsta geoană rămîne cu jumate din votante. Nu-i nimic, vin altele. Săracu’ nea Mircică! Grea viața de dipotat! Mi-l închipui cum, după baia de pupături, merge acasă și se freacă și se ghilosește trei zile la rînd să se șteargă de pupături. Ce să mai zic de d-na Mihaela, sireaca! Și-o mai fi pupînd bărbatul după atîtea țocăieli de babe?
*
Mă abat puțin de la temă. Prin nu știu ce asociație de idei mi-am amintit de filmul(văzut de curînd) cu Burt Lancaster și Susan Sarandon pe cînd era tînără și frumoasă coz. Ea venea de la serviciu și se spăla cu zeamă de lămîie. Burt, un bătrîn mafiot la pensie, o urmărea prin jaluzelele apartamentului vecun. Apoi, cînd s-au cunoscut, el i-a povestit despre indecența comisă și a întrebat-o de ce se spăla cu lămîie. Ei, bine, Susan era vînzătoare de stridii și se spăla astfel ca să nu miroase a pește. „Aaa, face dezamăgit Burt, credeam că era ceva misterios”. Da, misterul feminin după care umblau bărbații de odinioară!
*
Noi am introdus pupatul și în injurii: Îți dau una de te pupă măta rece!
*
Cîte pupături trag alde Cristoiu, Badea, Ciutacu și demisceleratul ăla cu laptop. Cui? Onor Voiculescu, desigur. Primii doi o fac și cu talent...De fapt, n-ar trebui să mă mire: e oportunismul dintotdeauna al intelectualului român. Nici o comisie europeană nu-l poate smulge din rădăcină. În aplauzele „canaliei de uliți”, cum spunea Eminescu, ipochimenii ăștia mimează moralitatea, bombardează cu ironii grosiere, analize alambicate și alte scîrne. Au însă un singur scop : dărîmarea lui Băsescu. Ordin de la șefu’ Voiculescu. Asta-i toată șmecheria. Dacă mîine ar fi alt șef, ăștia ar înjura pe altcineva cu același talent de Dîmbovița. Asta-i cel mai grav.
*
Scriind despre pupăturile celor de mai sus, gîndul m-a dus la cuvîntul pupincurist introdus după 89 în literatura română de maestrul Cezar Ivănescu. În 90 a publicat în Bariera, revistă azi defunctă, cel mai virulent pamflet anticomunist pe care l-am citit vreodată. Cuvîntul cu pricina era la mare cinste în pamflet. Puținii antiiliescieni de pe atunci îl citeam cu sufletul la gură. Astăzi am recitit pamfletul și nu m-a mai impresionat atît, cum mă impresionează, de pildă, pamfletul din Scrisoarea III. La Eminescu se simte și durerea, la Cezar Ivănescu e mai multă bășcălie, fără durere.
*
Dar să trecem la pupături mai dulci. Bunicul meu (avea vreo 75) se întîlnește cu una din babe, care trebuie să fi fost o frumusețe în tinerețe, însă acum era o babă știrbă și singură, căci moșul îi murise. Bunicul:”Ce mai faci, fa, Tincă, fa?” Mătușa Tinca (înduioșată de interesul bunicului): „Ei, cu bătrînețile”. Bunicul: „Tot singură și nesărutată?” „Hi-hi-hi!” rîde știrb baba.
*
Ei, sărutatul de dinainte. Inainte era altfel. Propoziția asta vine la pachet cu mîini stafidite, cu macrameuri rupîndu-se de putrezeală și cu muzică ușoară interbelică. O, neuitatul Jean Moscopol cu „r”-ul său graseiat: Dă-mi gurița s-o sărut/ Căci pentru sărut e dată/ Ia gîndește nu-i păcat/ Să rămâi nesărutată./ Cînd ai buze fierbinți/ De ce să stea cuminți/ N-o să le ții așa/ O viață-ntreagă/ Drrrragă!
*
Mă opresc aici, deși ar mai fi de zis despre cum ne colțuream pe la pupa în timpul facultății, despre cum s-a pupat cu muci Caragiale cu Delavrancea, despre pupatul lui Trăsnea și de altele . Poate altă dată. Pînă atunci... vă pup.

Revistă literară: 

Comentarii

...

nu e nevoie să pui titlul în text

Drăguţă....!

Drăguţă, eu credeam că găsesc ceva serios aici, căci subiectul promite dacă ar încăpea pe mâinile cui trebuie. Nu are importanţă că şi eu am oroare de acest pupat, dar se pare că tu nu cu asta ai avut treabă ci cu politica. Nu ştiu ce loc are aici nici Geoană, nici Voiculescu, nici televiziunile. Sau eşti cumva vreun pupin...aşa de-al lui ălalalt, şi matale ţi-ai pus acum guleraş roz de iepuraş ca să ne pozezi nouă în mare gânditor abisal???