alma -
să mă dau eu, precum aburul
deasupra dealurilor
să mă împart în două, cu o parte
să mă lipești tu, pe tăcerile tale,
cealaltă să îmi înlocuiască mie o dragoste
să se dea apoi
un bărbat isoscel,
cu degete îndeajuns de lungi
încât să stie a mă răsfoi
într-un braille de iubire clasică
fără să fie nevoie de inimă
să ne dăm apoi noi, unul altuia, întru ceva
doar al nostru, în care dumnezeu
să nu aibă vreun amestec,
doar să se depună ușor,
ca o lamă subțire de incertitudine,
peste sânii mei verzi despre care
nimeni, nici măcar domnul Pa, nu va spune niciodată
mare lucru
Poezie:
Comentarii
pa
bobadil -
mi-a plăcut poemul într-un ton confesional pe care trebuie să mărturisesc îmi era dor să-l regăsesc în poeziile almei. imaginea cu sânii verzi mă lasă în așteptare ori de câte ori o re-citesc, nu știu dar parcă aștept să răsară ceva din sânii aceștia o metaforă aparte. un poem pentru lectură aici pe H
Andu, cu multumiri!
alma -
Andu, multumesc pentru gand si apreciere. Tot cred ca esti subiectiv, dar cine nu e si mai ales poetii?! :)