Dacă până acum câţiva ani ai fi fost întrebat care este cel mai reprezentativ film pentru spiritualitatea ortodoxă, probabil că marea majoritate ar fi răspuns fără nicio ezitare: Andrei Rubliov al lui Andrei Tarkovsky, din 1966. În 2006 însă, tot un regizor rus, Pavel Lunghin, a adus pe marile ecrane filmul Ostrov (Insula). A fost nevoie, aşadar, de o rătăcire de 40 de ani, pentru ca memorabilul film tarkovskian să-şi găsească egalul şi să dovedească faptul că, atunci, a deschis un drum.
Criticii de specialitate consideră filmul ca fiind unul dintre cele mai reuşite din ultimele decenii şi a fost văzut de jumătate din populaţia matură a Federaţiei Ruse. Ostrov vine indubitabil din şcoala tarkovskiană şi de aceea el nu este un simplu film. Este o mărturie, făcută prin intermediul mijloacelor moderne de comunicare, o mărturie despre autenticul spirit ortodox şi despre felul cum ortodoxia vede relaţia personală a omului cu Dumnezeu.
Niciun moment nu ai impresia că în spatele camerei stă un regizor; nici nu-ţi poţi imagina că părintele Anatolie este interpretarea unui actor (de fapt un fost star rock, ce trăieşte de peste 10 ani retras într-un sătuc). Nu putem vorbi de o „interpretare” a actorului principal, Pyotr Mamonov, ci mai degrabă de trăirea lui într-un spaţiu unde camera de filmat este doar un martor ce înregistrează tăcut evenimentele.
Filmul este mai mult decât un act artistic, mai mult decât o capodoperă, este pulsaţia interioară a vieţii măcinată de remuşcări, e adâncire în străfundurile pocăinţei, are gustul de lacrimi al adevăratei rugăciuni şi are totodată firescul autenticei trăiri în Dumnezeu, a marii taine care este ortodoxia, care, prin acest film, îşi relevă lumii exterioare, aproape „indecent”, nepreţuitele ei valori. Ostrov este provocarea pe care creştinismul ortodox o aruncă lumii artistice de azi. Este un film ale cărui impresii pot umple pagini întregi, căci fiecăruia îi va vorbi într-un fel aparte. Minunăţia e peste tot şi debordează la sfârşit.
Părintele Anatolie pare ţicnitul unei mănăstiri de pe o insulă a unei mări nordice. În urmă cu 34 de ani fusese salvat de călugării acelei mănăstiri după ce, ameninţat de un ofiţer german, îşi împuşcase camaradul, căpitanul unei barje cu cărbuni, în 1944. În spatele „ghiduşiilor” sale el îşi ascunde însă umilinţa şi adânca sa pocăinţă pentru crima comisă. De 34 de ani se roagă pentru iertare, rătăcind, el cară cărbuni pentru a încălzi mănăstirea, doarme pe cărbuni, bea ceai şi mănâncă alge. El pare a nu se supune regulilor mănăstireşti, iar calea mântuirii lui pare în conflict cu alte căi, dar la fel de valabile. Discuţiile cu părintele Iov (Dmitriy Dyuzhev) sau cu părintele Filaret (Viktor Sukhorukov) sunt pline de profunde înţelesuri şi ating, la acelaşi mod simplu, problematici fundamentale.
La părintele Anatolie vin însă oameni căci vindecă de boli, alungă demoni, are darul vederii şi al prezicerii. Dar, în cel mai autentic spirit creştin, el îşi ascunde aceste daruri în spatele „nebuniei” şi ale „ghiduşiilor” pe care le joacă celorlalţi, în spatele hainelor de cerşetor şi a severităţii faţă de cei care-i cer ajutorul.
Ostrov este total lipsit de artificii estetice, acestea sunt cvasi absente, pelicula oferă minimă informaţie, accentul fiind pe trăirea duhovnicească din spatele gesturilor şi vorbelor. E un „film” ce curge lin, firesc fără nicio urmă de falsitate, un film de o impresionantă naturaleţe, iar actorii dovedesc o autentică trăire, fără nici cea mai mică notă distonantă de regie ori scenariu impus. Coloana sonoră este la fel de simplă pe tot parcursul filmului şi se dezvoltă doar la final când şi pelicula e inundată de lumină. Simplitatea vieţii părintelui Anatolie este reflectată de austeritatea locurilor în care e situată mănăstirea, de întinderea apelor, ceaţa de deasupra lor şi ţărmul departe. Simplitatea vorbelor lui şi a rugăciunii dau profunzime filmului şi-l transformă într-o pagină de pateric care ar trebui parcursă de oricine ar fi interesat de evoluţia sa spirituală. Este un film care poate schimba viaţa unui om.
* * * * * (5 stele din 5 posibile)
Comentarii
Epigonii lui Tarkovski
Bott -
Bună seara! Călin Sămărghiţan, mă bucur că aţi adus în atenţia membrilor filmul "Остров"(Insula). Asta pt. că văzusem filmul cu ceva timp în urmă şi mi-a plăcut anume prin faptul că, aşa cum ai specificat în articol, în această peliculă(non-hollywoodiană nu există focuri de artificii sau trucaje cinematografice, menite să impresioneze şi/sau să şocheze spectatorul. Pe de altă parte, în adolescenţă, văzusem mai multe filme ruseşti(istorice sau nu, documentare sau artistice) cu actorul, muzicianul şi textierul Pyotr Mamonov. A jucat şi în numeroase piese de teatru.
Impresionant la el este faptul că poate intra, ca actor, la fel de bine atât în pielea unui ţar tiranic, cât şi în cea a unui rock muzicant, sau a unui medic, sau a unei lichele sau a idiotului dostoievskian. E genul de actor care ştie şi poate să joace la fel de bine (într-un film sau o piesă de teatru) şi rolul unui nebun şi pe cel al unui psihiatru. O personalitate complexă şi contradictorie acest Mamonov, care a stârnit la un moment dat curiozitatea unora şi antipatia altora.
O seară frumoasă,
Bot Eugen
e de neiutat finalul...
Sancho Panza -
acea barca ce poarta o cruce pe intinderea apelor, si lumina care se reflecta - singura pata de culoare... si cata incarcatura simbolica are acestui film, in aparenta simplu!
parca nici puntea pe care parintele cara carbulele spre un cuptor niciodata stins(!) nu e intamplatoare, nici faptul ca singura cale de a ajunge la manastire e barca, nici insula pe care este asezata manastirea...
si alta secventa memorabila este raspunsul pe care i-l da parintele femeii ce se plangea ca nu poate pleca in cautarea sotului, de grija porcilor din gospodarie (porcii din pilda biblica...) ori lectia de smerenie pe care i-o da staretului!
ma opresc aici, altfel o sa ma trezesc povestind filmul...
si mai merita remarcata jovialitatea replicilor, un fel de umor senin, lipsa oricarei incrancenari dogmatice. cum bine spuneai, personajele traiesc, nu propovaduiesc...se infatiseaza pur si simplu, lasandu-i privitorului libertatea deplina a optiunii.
da, e un film pe care l-am vazut si revazut... si, uite, bine ca mi-ai amintit de el... o sa-l revad iarasi:)
Frumos comentariu, Calin,
alba -
"Nu putem vorbi de o „interpretare” a actorului principal, Pyotr Mamonov, ci mai degrabă de trăirea lui într-un spaţiu unde camera de filmat este doar un martor ce înregistrează tăcut evenimentele."
Citind aceasta fraza, mi-am amintit ca de cate ori am vazut un film rusesc bun, am observat actorii rupti, parca, din viata adevarata. Multi regizori rusi au folosit persoane nealterate de scolile de actorie. Astfel viata autentica a navalit pe ecran.
Dove
Călin Sămărghiţan -
Sunt impresionat de intervențiile dumneavoastră. Dovedesc oameni pasionați și cu ochi format pentru film. Mulțumesc. Mă bucur că a trezit interes.