Perla Canariilor,
Las Palmasul
cu plaja lui în formă de semilună
l-am îndrăgit ca pe sâmburele de pistachio.
Cântat în aria lui Jose Carreras
avea în el un farmec aparte
un bust sculptat pentru viaţa de noapte.
Nopţile-i erau catifelate ca pielea delfinilor
sosiţi ad hoc la balul mareelor
zilele aveau nudismul creolelor îmbăiate în asfinţit.
Vulcanii fierbeau sub el adjudecându-şi teama de mâine,
aerul de nesiguranţă.
Valurile aduceau la ţărm acea ambianţă fraternală a
elementelor crescute pe aceeaşi plantaţie.
În timpul acelui an cât am stat în el
mi-au intrat definitiv în ochi dunele de nisip
dinspre coasta de est vecină cu Africa
creând în mine o mini-sahară cu două oaze
îndeajunsă doar pentru a îngenunchea în rugă
şi pentru două picături de speranţă…
Eram refugiat
adoptatul de-o clipă al oraşului
şi contribuţia mea la glorificarea lui
a fost că l-am îndrăgit.
nicodem -
(nostalgie)
Proză:
Comentarii
un text care mi-a plăcut.
Virgil -
un text care mi-a plăcut. cu excepţia "contribuţiei" din final care sună ca porcu'. mai ales în vecinătatea verbului "a glorifica". dar în rest are farmec deşi poate îi lipseşte firul de aur al specialului. dacă ar fi să fiu maliţios aş putea spune că aş fi fost plăcut impresionat dacă s-ar fi ridicat ceva mai sus de ceea ce citeşti în broşurile turistice de calitate.