obosisem
viaţa mă strângea în pumn
mă scutura ca pe un zar din cretă
tăiat cu briceagul în copilărie
mă rostogolea pe lespedea de piatră
la poalele muntelui de sare
când ieşea numărul norocos
jumătate din mine adormea în inima ta
ierbar cu iubirile anesteziate
mirosea a primăvară
chiar dacă amintirile desfrunzeau un copac

cealaltă jumătate urmărea cum un pitic
deschidea muntele cu un fermoar
scotea toamna din întuneric
îi potrivea în mâini două lămpaşe cenuşii
trecea şchiopătând peste frunzele putrede
în urmă muntele se închidea ca un seif
de aramă

visam ziua
când alţii îmi vor ridica picioarele
împlântate în cer ca-ntr-o mlaştină
voi levita însă
nu voi fi niciodată bătrân