Pilda omului care a tăcut

imaginea utilizatorului a.a.a.
a.a.a. -

Cititorule, să nu cauţi răspunsuri în versuri,
răspunsul e o apă din sâmburi de măr,
care nu curge pe aici,
prea mulţi însetaţi au căutat-o cu ochii ţuguiaţi,
s-au uscat până la gânduri,
şi au început să sape fântâni în piatră,
de le car pe toate în inimă
oriunde mă duc, cititorule.

Şi nici tăcere să nu cauţi,
aici fiecare cetate are gură la turnuri,
fiecare statuie geme într-un fel al ei,
orice stâlp îşi spune numele,
păsările fluieră la icnetul pământului
şi umbrele care te strigă
au cântecul lor.
Toate limbile ce s-au închis aici
îmi surzesc acum sufletul, cititorule.

Dar dacă vrei,
poţi lăsa întrebarea şi cuvântul tău
la poarta dintre rânduri.

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

N-am înțeles nimic din chestia cu margas și nici nu

bobadil -

N-am înțeles nimic din chestia cu margas și nici nu știu dacă domnișorica ți-ar fi scris sub textul ăsta că aici ești ca un geo bogza-lucian blaga reîncarnați într-un tandem de tip sociu-pandele sau cum naiba îi cheamă pe aia de la eurobingo. Un poem flasc, plin de clișee îmbătrânite, presate între paginile cărților pe care le citeam (eu, care am aproape 50 de ani) pe când eram la liceu, iar tu probabil abia te nășteai în postura acestor reîncarnări glumețe.
Nimic serios în acest poem, dragă cititorule, că să te citez, doar flash-back-uri din poezia anilor 8o, fântâni în piatră, păsări, pământ, limbile care îți asurzesc sufletul iar mie îmi asurzesc creierul cu acest talmeș-balmeș de cuvinte aproape dez-articulate dpdv al poeziei moderne. Când te citesc, stimabile, mă simt tânăr și plin de avânt pentru că scrii foarte învechit. Foarte prăfuit.

raspunsul e o apã din sâmburi de mãr - un vers puternic

yester -

raspunsul e o apã din sâmburi de mãr - un vers puternic la imagine si prospetime, foarte fain
cred cã poemul, desi nu strãluceste te duce unde vrea autorul.
la final as mai lucra, imi pare un pic intuibil, ceea ce nu este neaparat rau.

Bobadile, pe părerile tale literare dau cât dau la

a.a.a. -

Bobadile, pe părerile tale literare dau cât dau la piaţă pe o legătură de mărar. De ce? Pentru că aproape orice comentariu de-al tău, feminin sau masculin, poate face carieră sub absolut orice text, s-ar potrivi sub fiecare text. Citez: text plin de clişee, prăfuit, aduce cu autorul icsigreczet, e de pe la 80, apoi comentezi lexicul, protestând că se scrie cu ajutorul... cuvintelor, şi, la final, bagi două-trei alunecări la persoană, pe care le maschezi în glumiţe de pe vremea trotinetelor. În ceea ce priveşte critica intrinsecă, cu sublinieri, trimiteri şi vorbit pe subiect, cum am mai spus, te pot medita, dar nu mai fi aşa de supărat. În rest, îmi pare bine că măcar aşa - citindu-mă - te mai simţi şi tu tânăr şi viguros.

Adriane, când scrii așa, mie îmi pari atât de obtuz

bobadil -

Adriane, când scrii așa, mie îmi pari atât de obtuz încât legile geometriei se încruntă și te declară un zoombie. Și îți spun sincer că mă recunosc învins. Învins de tine, de poziția ta de putere și de obrăznicia ta teribilă caracteristică unei generații ne-educate cumsecuvine dar care se află la putere și căreia ar trebui să ne supunem.
Cum eu nu am nicidecum chef de așa ceva nu-mi rămâne decât să spun la revedere acestui site unde tu ești editor, site în care am crezut ani buni înainte ca tu să-ți faci poluțiile pe aici cum vrea mâna ta.
Iar ție Virgile îți doresc succes cu Hermeneia și te asigur că de mine nu vei mai auzi pe aici.

Ce ţi-e şi cu «conflictul» ăsta între generaţii ! Să

Sixtus -

Ce ţi-e şi cu «conflictul» ăsta între generaţii ! Să fiu sincer, mie îmi place (uneori) cum scrie A.A.A., dar nu-mi place ce scrie. Dar fiecare cu plăcerile şi ne-plăcerile lui. Şi cum subsemnatul poate să-i zică lui Boba «fiule» iar lui AAA - «nepoate», discuţiile de genul celor de mai sus chiar ma distrează.

Daca ma refer acum la textul ce ar trebui comentat, vreau să spun că unul dintre «testele» pe care, ca cititor, le aplic unui asemenea text (încadrat la « poezie ») este de a încerca să-l transform într-un discurs. Şi dacă, după transformare, sugestia decriptării şchioapătă, atunci textul nu mă mai interesează. Cam acest lucru se întâmplă aici. Mi se pare, pur şi simplu, o învârtire în gol ; nici măcar « repetiţie cu diferenţe» a la Deleuze. Şi aceasta deoarece (încercând să decriptez):
Strofa 1.
Ca cititor nu trebuie să caut răspunsul în versuri. Tot soiul de interpretări nu fac decât să sape fântâni în piatra seacă a inimii autorului.

Strofa 2.

Şi nici tăcerea (vorbitoare) nu trebuie căutată. Pentru că în acest nou Babilon au căpiat toţi şi toate, fiecare vorbind doar pe limba lui fără ca măcar el/ea să se audă.

Strofa 3.

Şi atunci eu, cititorul, nu voi mai avea altceva mai bun de făcut decât să las întrebarea şi cuvântul meu la ”poarta dintre rânduri” (asta, din păcate, e singura sintagmă poetico-sugestivă din textul analizat – evident, părerea îmi aparţine şi trebuie privită ca atare) : ”De ce te învârii în gol, autorule ? ”

Da, nu ,,străluceşte” :), dar asta pentru că are o

Maria - Doina -

Da, nu ,,străluceşte” :), dar asta pentru că are o lumină interioară, proprie, şi nu are nevoie de alte străluciri primite pe muchiile frumos lustruite. Poemul străluceşte prin mesaj. Eu îl văd ca pe o încercare poetică de definire a poeziei în general în relaţia cu cititorul. Adevărurile, răspunsurile pe care le caută cititorul (superficial) sunt în adânc, sunt miezul miezurilor, dincolo de orice coji, dincolo de orice pulpe suculente. E nevoie de o presare la rece pentru a bea apa aceea din sâmburi de măr...şi s-ar putea să fie amară. Mi-a plăcut foarte mulr cum ai distribuit argumentele în cele două strofe. Imaginile sonore create conving. Se crează un câmp lexical în antonimie cu ,,tăcere”: gură, geme, spune, fluieră, icnetul, strigă, cântecul. Îmi place rezumarea din versurile:
,,Toate limbile ce s-au închis aici
îmi surzesc acum sufletul, cititorule.”
Îndemnul final e acela de a citi printre rânduri, dincolo de cuvinte, acolo unde se află poezia aceea nescrisă…De fapt, cred că îndemnul nu e doar de a citi, ci de a înţelege, de a interpreta…şi de a tăcea. (mi s-a întâmplat să mă simt un pic jenată când mi-am dat seama că am scormonit prea mult în sufletul autorului şi am scris în comentarii)
E un poem gândit, simţit, sculptat cu măiestrie. Mi-a bucurat sufletul şi mintea. Eu te felicit, Adrian, şi-ţi mulţumesc!