Între ironie şi nostalgie, aşa cum am mai spus-o şi altă dată, există o asemănare neaşteptată. Ambele sunt duplicitare. În timp ce ironia propune un înţeles cu totul opus celui afirmat, nostalgia vorbeşte despre un trecut idealizat de pe poziţiile unui prezent mizer.

Dacă se priveşte cu atenţie cam ce se postează, îndeosebi ca „poezie”, pe aici, dar şi pe alte site-uri, precum şi ce se publică, se poate observa cum nostalgia începe să detroneze ironia (care, începând cu romantismul şi trecând în PoMo – fiecare cu specificul său – a făcut carieră). S-a început, mai întâi, să se vorbească de părinţi (îndeosebi mame), bunici, străbunici, etc., care populează spaţiul unei copilării mirific-idealizate (un fel de „cult” al strămoşilor); ca să se ajungă, treptat, pur şi simplu, la o puritate şi nevinovăţie a copilăriei şi, de aici, la mitografia poveştilor (frumoasă, cea bântuită de tot soiul de fantasme, mai mult sau mai puţin înfricoşătoare fiind evitată); ca încet, încet, să se ajungă la divinitate. Astfel, pentru că a venit vorba, se poate vedea ultima inflaţie de „psalmi” (nu o spun totuşi în sens peiorativ) chiar pe Hermenia. Sub acest imperiu se înscrie şi textul de faţă. Se poate scrie poezie de această factură? Ba bine că nu atâta timp cât nu apare rutina şi deci plictiseala suprasaturaţiei. În acest sens, referindu-ă tot la H., pot fi identificate câteva texte de referinţă. Printre ele, unul recent al Maricicăi Frumosu, dar şi altele. Şi, în comparaţie cu ele, poate fi judecat şi textul de faţă care are, cert, valenţe poetice în care sugestia funcţionează nestingherit, nefiind simulată printr-o scriitură la „rece”, voit controlată.

Interesantă mai apare şi o altă tendinţa: cea a unei, să-i zic, „nostalgii ironice”. E vorba de o ironie afectiv benefică (spre deosebire de cea PoMo, cu tente puternice de maliţiozitate şi chiar de sarcasm). Ilustrată, după umila mea părere, de un Dorin Cozan. Care, însă, mai posedă şi alte valenţe, cum ar fi o „reinterpretare” a miturilor, dar şi altele care-sporesc sugestia. Dar despre asta cu altă ocazie.

Îi mulţumesc autoarei care mi-a prilejuit aşternerea acestor gânduri