vom intra în cameră pe rând, așa cum am fost cândva
unul gălăgios, cu gura mare, altul ceremonios, timid
lui George i se va înroși cicatricea de la emoție
Dan va face naveta ca să se asigure că și-a spus bancul
la toată lumea, Emi va fuma într-un colț zâmbind ușor
ca unul care se teme că i se va termina zâmbetul înainte de zori
de sub castan vor reînvia melodii ucise de o vrabie a tinereții
mie îmi va veni brusc să mă îndrăgostesc, să sufăr, să scriu
cineva căruia nu-i văd bine fața îmi va explica didactic
că suferința e adevăratul semn al dragostei lui Dumnezeu față de oameni
iar eu mă voi convinge pentru viitorul deja trăit că suferința mea e minoră
că de la cavalerii templieri, de la bogomili și vecinul Simion Liftnicul
nimic nu mai merită cronici, epopee, apologeticum
doar tu, cu epiderma castanie, cu puful de piersică
peste care suflam cuvinte, cu degetele subțiri, atât de subțiri
încât aproape că pluteau peste pielea mea
doar tu
în cameră va fi atât de mult fum încât nu voi mai recunoaște clar pe nimeni
toți vor avea dintr-un moment dat câte ceva de la cei pe care i-am cunoscut
toți vor dori să stăm cât mai mult acolo, prefacându-ne că respirăm
în timp ce ne pasăm o țigară invizibilă, probabil electronică, de ultimă generație
hmm, caii popii...
și vom râde apoi încetișor, din ce în ce mai încetișor
în timp ce undeva, deasupra, se va auzi
cum se soarbe ultimul pahar