am să-ți așez pe preșul din fața apartamentului
o cană cu ceai trei bucățele de marțipan și poate un bilețel
pe care am să-l las nescris doar așa ca să poți să-ți scrii tu singur
ce anume ai vrea să-ți aducă ziua aceea minunată
poate o dragoste mare sau poate doar o senzație de teamă
că nu vei mai vedea niciodată să mergi singur pe stradă
astfel o să te închizi în casă și o să devii poet
iar eu voi veni în vizită să plângem împreună
după care voi pleca și-mi spune printre uși că nu mai știi cum arată
să fii îndrăgostit da poate că ar fi păcat dar nu tragic
pentru că de fapt nimănui nu-i pasă cu adevărat de lucruruile astea mici
și fragile ca niște oase de pește în gura pisicii
sau poate că n-ai să scrii nimic pe bilet poate că ai să dai cu picioarele
în ceaiul meu și o să-ți hrănești câinii cu marțipanul meu
după care atunci când mă vei vedea te vei uita de parcă ai vrea să-mi violezi sufletul
nici asta n-ar fi tragic poate doar un pic comic dar nu tragic pentru că
lucrurile astea mici sunt făcute să rămână mici așa cum
lucrurile acelea mari sunt făcute să fie cu adevărat mari
iar dacă noi am fi mari și poezia asta ar suna diferit nu-i așa