pulsații
o mână nevăzută îmi acoperă gura
ori de câte ori
încerc să te chem
cuvântul mi se-agață
de umbre
de copaci
dar mai ales
dar mai ales de oameni
biet pui de cuc
ciocnind
găoacea unui verb
Poezie:
o mână nevăzută îmi acoperă gura
ori de câte ori
încerc să te chem
cuvântul mi se-agață
de umbre
de copaci
dar mai ales
dar mai ales de oameni
biet pui de cuc
ciocnind
găoacea unui verb
Comentarii
părere
bobadil -
un poem pe care l-am citit cu plăcere de mai multe ori.
imagistic între marginile sale impuse, minimaliste, făcând acea economie de cuvinte pe care, eu cel puțin, o admir, poemul reușește să aducă laolaltă câteva elemente esențiale ale hai să spun așa.. vechiului (arhaicului chiar) și noului (mai non-conformist) în vers
aș elimina însă complet strofa
'o vreme
rămân frunză
cu dor de rădăcină'
O peniță de la mine pentru acest inspirat demers poetic minimalist.
Andu
Sancho Panza -
mulțumesc pentru citire și pentru generoasa peniță.
cât despre schimbări în text - vom mai vedea
abia se împrimăvărează, lasă-mă să mă bucur de (puținele) frunze!
E primăvară!
Maria - Doina -
Seva lirică izbucnește în muguri, fiindcă și rădăcinii îi este dor de frunză :)
Un poem discret în expresie, delicat, sugestiv, chiar dacă pulsațiile par să fie puternice și perceptibile de departe în zvâcnetul tâmplei.
Ultimul distih mi-a plăcut mult prin puterea de sugestie:
„ o vreme rămân [...]
un pui de cuc izbind
găoacea unui verb”
Sunt și eu o frunză cu dor de frunză :)
Mulțumiri, Adriana!
Mariana,
Sancho Panza -
mulțumesc pentru lectură și apreciere, însă trebuie să spun că intervenția ta m-a pus pe gânduri.
mai exact, recitesc ce am scris și mă-ntreb dacă aurul celor două penițe nu-s prea grele pentru acest firav pui de cuc... :)
dar mă bucur sincer că ți-a plăcut.
Intr-adevar,
Sixtus -
Sunt prea mult doua penite. Una era de-ajuns. Textul e bun. Si-atat.