adesea lângă plopul cunoscut
poezia soaţă cuminte aşteaptă
lacul singurătăţii mele de nuferi este
albastru la citit chipul tău oglindeşte luna
pe deal însereză după cântec de bucium
viaţa intră smerit în case mărunte în
faţa lui dumnezeu luceafărul
coboară în genunchi pentru noi
codrului îi lipsesc păsări somnoroase
arar îi suspină izvorul de oameni
în dungă puf bătut de vânt dorul
risipă face din inima mea
tămâie arde drum de geniu
marea spală lespedea
dorinţei tale cuvintele n-au murit
la ţărmul ei se-ntorc în file destin
mă face părtaşă la toate acestea
Poezie:
Comentarii
patetic
yester -
pe mine m-ai pierdut de la "lacul singuratatii mele"...
ok,
Ottilia Ardeleanu -
nu ar fi trebuit să te pierzi aşa de uşor, poate doar din cauza celui la care fac aluzie.
mulţumesc, Paul, şi de data aceasta. apreciez faptul că ai citit şi ţi-ai exprimat părerea.
back again
yester -
am zis ca m-am grabit... si am ajuns la "marea spala lespedea dorintei"... de ce ma pacalesti Otillia?:)
iar eminescu nu este deloc patetic! si cand zic deloc o spun holistic.
atunci...
Ottilia Ardeleanu -
dar e normal în cazul lui...
ei, bine, mă bucură revenirea ta cu... precizări :).
& that's it
yester -
dupa unii (si au fost n polemici in revistele literare) nu "e normal in cazul lui", demitizarea a adus in discutie si acest aspect. ce vroiam sa subliniez... nu este suficient sa preiei doar vocabularul si unele motive, trebuie sa faci plauzibila , valoroasa si "pe bune" dedicatia implicita. altfel risti o pastisa, in cel mai fericit caz. dar hei! decat epigon mai bine fan:)
elogiu,
Ottilia Ardeleanu -
nu dedicaţie!
motivele - în sens propriu şi figurat - sunt evidente.
Paul, eşti de o blândeţe ironică!...
hei, ai devenit fanul meu, cumva?! :) crede-mă că nu copiez pe nimeni. mi-ar fi ruşine de Eminescu, nu de altcineva!
daca acesta este elogiu,
yester -
Eminescu sa ne judece:)!
păi da, vezi,
Ottilia Ardeleanu -
eu nu pot spune vai ce nemaipomenit, cât de... şi cum... şi ce grozăvie...
pur şi simplu l-am invitat să vină din nou aproape, cum a ştiut el dintotdeauna. citându-l. iată, un alt fel de elogiu!
da, să ne judece! :)
ok
yester -
am inteles, am inteles, el este eminul tau.
am trecut cu vederea ironia din comentariul anterior. nu vreau sa ne indepartam de text. de aceea imi iarta exigentele, dar cand vad un text dedicat unui poet consacrat ma astept la performanta. aici, asteptam rima, macar, fiind vorba de un maestru al ei...
insa dupa cum spuneam, ma iarta, ar trebui sa fiu pretentios doar cu mine. cele bune, Ottilia.
nu este vorba
Ottilia Ardeleanu -
de a cere ori nu iertare aici, este bine că eşti exigent cu alţii ca şi cu tine. să ştii că şi eu aş fi vrut să iasă o poezie cu rimă, însă, am considerat că nu e felul meu de a mă exprima în versuri. am lăsat în urmă perioada aceea din mai multe motive. şi să nu spunem cine a început cu ironiile.
ai dreptate, ne-am îndepărtat de text.
deci, Paul, am vrut să-l scot în evidenţă pe el, nu pe mine, de aceea, posibil că aportul meu este nesemnificativ. nu ştiu dacă am procedat cel mai bine, dar asta mi-a fost intenţia. aşa mi-a venit un gând.
acuma nu ştiu, voi băieţii ştiţi întotdeauna când gândul acela pe care vrei să-l exprimi într-un anume fel, în felul propriu să zicem, are valoare şi câtă?! din punctul meu de vedere, textul ăsta are un ceva anume. sper să nu fiu chiar aşa de subiectivă.
mulţumesc, Paul, şi încă o dată, aş vrea să nu fie cu supărare că mi-am susţinut punctul de vedere.
eşti binevenit în pagina aceasta.
numai bine şi ţie!