nicodem -
Acest text se află în Șantierul Literar Hermeneia.com
urăsc ploaia
bătându-mi seara în geam ca
proprietăreasa de la chioşcul cu bragă
n-am timp de mine dapăi de fiţele vremii
îmi aminteşte de timpul primei iubiri
când şi eu băteam pe la
geamul lizucăi
oraşul îmi spune să renunţ la
moped din cauza invaziei toamnei
fulgarinul l-am desemnat drept gardă elveţiană
mă dor umerii de atâtea mişcări
din cea mai recentă fotografie ursuleţul
koala mă imploră să nu plec
mă duc afară să mai agonisesc o picătură de
aer îi spun aripile aduc întotdeauna înălţimile jos
învăţ să fiu scara pe care se ridică la cer
sufletul telescop astronomic sînt şi cu o lentilă puţin
mai mare decât grăuntele de muştar îl văd pe
Dumnezeu cum face deschiderea cu
gambitul damei
Poezie:
Comentarii
nu s-a explicat
nicodem -
de ce textul a fost împins sub roţile şantierului. ori eu sînt prost ori redactorul sef, sub aburii filosofici, nu-i înţelege simplitatea. e prea simplu? e prea complicat? e prea legat? e prea rupt? e prea şcolăresc? e prea infantil? e prea nehermeneiesc? e prea ruginit? genitive? substantive? verbe? cratime? titlul? inceputul? finalul?
îmi permit să-l explic. la mine plouă. e seară. îmi trece prin cap o amintire. trebuie să plec în oraş. ştirile meteorologice nu sînt favorabile. apuc fulgarinul. mai ies odata afară să discern condiţiile.
finalul e o digresiune. o destainuire şi un fel de a vedea raportul meu cu Dumnezeu la acel moment.
îmi pun întrebarea: e textul trimis la şantier, e autorul sau Dumnezeu e hiba?